Biserica Adventista de Ziua a Saptea
Caută

Răspunsul ADRA în Liban: O rază de speranță în mijlocul crizei

Organizația adventistă își intensifică eforturile pe fondul tensiunilor dintre Israel și Hamas.

Răspunsul ADRA în Liban: O rază de speranță în mijlocul crizei

Organizația adventistă își intensifică eforturile pe fondul tensiunilor dintre Israel și Hamas.

Agenția Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor (ADRA) mobilizează resurse pe măsură ce criza umanitară se intensifică în urma recentului conflict dintre Israel și Hamas.

Ostilitățile din Gaza și confruntările din sudul Libanului au dus la pierderi de vieți omenești, la distrugerea pe scară largă a locuințelor și a școlilor și la strămutarea a peste 55.000 de persoane, potrivit Oficiului Organizației Națiunilor Unite pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare. Familiile și copiii din regiune au nevoie disperată de ajutor de urgență.

Răspunsul ADRA

Biroul ADRA Liban se află în prima linie a eforturilor umanitare. Personalul de pe teren monitorizează în mod activ situația pentru a coordona și distribui provizii indispensabile.

„Accesul organizațiilor umanitare în regiune a fost restricționat din cauza problemelor de securitate, a restricțiilor de călătorie și a lipsei de electricitate și de apă. Pe măsură ce se apropie iarna, mii de copii sunt afectați și nu merg la școală, iar familiile sunt fără adăpostul de care au nevoie”, spune Kelly Dowling, managerul programului de intervenție de urgență al ADRA. „Recunoaștem gravitatea situației și ne angajăm să le oferim asistență eficientă și în timp util comunităților afectate, precum și să ne asigurăm că ajutorul ajunge la familiile și comunitățile care au cea mai mare nevoie de el.”

Pentru a identifica și a aborda nevoile, ADRA se bazează pe alianțe cu parteneri de renume precum Sectorul pentru securitate alimentară și agricultură al Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiați și organizația libaneză Imam Sadr Foundation. În prezent, accentul este pus pe adăposturi mai degrabă decât pe asistarea gospodăriilor individuale, livrându-se și mese calde și kituri de igienă. Organizația globală își redirecționează eforturile spre asistența alimentară. ADRA intenționează, de asemenea, să își direcționeze eforturile spre programe educaționale pentru tinerii ale căror școli au fost închise și cei ale căror familii au fost strămutate. Organizația umanitară globală deservește comunitățile și intervine în situații de urgență din Liban din 2014.

Nevoia de sprijin global

ADRA are nevoie de sprijinul comunității și al donatorilor pentru a răspunde cererii urgente de asistență umanitară cauzată de conflictul dintre Israel și Hamas și de alte catastrofe din întreaga lume. Sprijinul pentru inițiativele umanitare ale ADRA este esențial pentru a se asigura că ajutorul ajunge la comunitățile vulnerabile afectate de crize.

Vizitați ADRA.org/angels și deveniți un Înger ADRA. Sprijiniți fondul global pentru urgențe umanitare al ADRA, de care beneficiază familii aflate în nevoie disperată din Liban și din întreaga lume.

Sursa: Adventist News Network

WhatsApp
Facebook
Telegram
Twitter
LinkedIn
Print