Este folosit în Biblie de 172 de ori, atât în Vechiul, cât și în Noul Testament. Este, de asemenea, a patra dintre Cele Zece Porunci și a fost sărbătorit pentru prima dată de Dumnezeu Însuși imediat după ce a creat Pământul.
Este clar că, în Scriptură, conceptul de „Sabat” este considerat important.
CE ESTE SABATUL?
Putem urmări originile Sabatului până la începutul lumii. În timp ce crea fiecare parte a Pământului în parte, Dumnezeu a creat și conceptul unei săptămâni de șapte zile.
Dumnezeu a creat lumea treptat, zi după zi, de la necesitățile majore (lumină, aer, apă etc.) până la cea mai complexă creație dintre toate – ființele umane, făcute după chipul Său (Geneza 1). El a făcut toate acestea în șase zile și a ținut să facă ceva diferit în ziua a șaptea.
„Astfel au fost sfârșite cerurile și pământul și toată oștirea lor. În ziua a șaptea, Dumnezeu Și-a terminat lucrarea pe care o făcuse, și în ziua a șaptea S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o făcuse. Dumnezeu a binecuvântat ziua a șaptea și a sfințit-o, pentru că în ziua aceasta S-a odihnit de toată lucrarea pe care a făcut-o în creație” (Geneza 2:1-3, EDCR).
Nu este o idee rea să ne rezervăm un timp pentru a ne bucura de minunile creației Sale. Ultima zi a fiecărei săptămâni este un timp în care ne odihnim după munca săptămânii, găsind reînvigorare în Dumnezeu și în creația Sa.
Cu toate acestea, nu a fost numit „Sabat” decât în cartea Exodului, după ce israeliții tocmai scăpaseră din captivitatea și sclavia din Egipt. Ei își croiau drum prin deșert spre Țara Promisă, Canaan, iar Dumnezeu tocmai stabilise o modalitate de a le oferi hrana zilnică pe care să o adune în fiecare dimineață – cu excepția zilei a șaptea.
„Așa a poruncit Domnul: «Mâine este ziua de odihnă, sabatul sfânt închinat Domnului. … păstrați până a doua zi dimineața tot ce va rămâne!»… Moise a zis: «Mâncați-o azi, căci este sabatul închinat Domnului; astăzi nu o veți găsi pe câmp. Să o adunați timp de șase zile, dar în ziua a șaptea, care este sabatul, nu se va găsi»”(Exodul 16:23-26, EDCR).
Originea cuvântului ebraic sabbat… este incertă, dar se pare că derivă din verbul sabat, care înseamnă a opri, a înceta sau a păstra. Semnificația sa teologică își are rădăcinile în odihna lui Dumnezeu după cele șase zile ale creației (Geneza 2:2-3).
citat din https://www.biblestudytools.com/dictionary/sabbath/
Acest lucru s-a întâmplat înainte chiar ca cele zece porunci să fie scrise în piatră. Dumnezeu îi învăța pe urmașii Săi să respecte o săptămână de lucru de șase zile cu un Sabat în ziua a șaptea. Apoi, în Exodul 20, Dumnezeu îi dă lui Moise Cele ZecePorunci. Cea de-a patra poruncă sună astfel:
„Adu-ți aminte de ziua sabatului, ca s-o sfințești! Șase zile poți să lucrezi și să faci orice lucrare. Dar ziua a șaptea este sabatul închinat Domnului Dumnezeul tău: să nu faceți nicio lucrare în ea – nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul care este înăuntrul porților tale. Căci în șase zile a făcut Domnul cerul, pământul, marea și tot ce este în ele, iar în ziua a șaptea S-a odihnit; de aceea a binecuvântat Domnul ziua sabatului și a sfințit-o” (Exodul 20:8-11, EDCR).
Dumnezeu le-a dat israeliților instrucțiuni concrete cu privire la modul în care să respecte acest Sabat săptămânal. Ei trebuia să se odihnească din munca lor și să se încreadă în El pentru a le asigura hrana în acea zi. Sabatul le-a fost dat ca o amintire veșnică a faptului că Dumnezeu e Cel care a creat lumea, iar El dorea ca ei să se bucure de ea împreună cu El.
În Noul Testament, când Isus a venit pe Pământ, El a respectat Sabatul pe tot parcursul vieții și slujirii Sale… chiar dacă unii dintre liderii religioși ai vremii au încercat să Îi facă probleme pentru că a vindecat în Sabat. Ei considerau vindecarea a fi „muncă”.
Dar Isus i-a corectat – era „îngăduit a face binele în zilele de Sabat” (Matei 12:12). De asemenea, El le-a declarat că întregul scop al Sabatului este că acesta a fost „făcut pentru om, iar nu omul, pentru Sabat” (Marcu 2:27).
Sabatul a fost creat pentru a fi un dar. Da, este o „poruncă”, deoarece uneori avem nevoie să ni se spună: „Hei, ai nevoie de o pauză. Lasă munca deoparte și ia-o mai ușor pentru o vreme. Oprește-te și admiră florile” … și mulțumește-I Creatorului care le-a făcut.
CE S-A ÎNTÂMPLAT CU SABATUL? DE CE NU SE MAI VORBEȘTE DESPRE EL?
Generații mai târziu, pe când creștinismul se răspândea în întreaga lume, un element uman imperfect a început să se strecoare în principiile transmise de clerici credincioșilor din bisericile lor.
Tot mai puțini oameni citeau ei înșiși Biblia, iar unele biserici foarte influente au început să respecte ca zi sfântă duminica.
De fapt, în anul 321 d.Hr., împăratul Constantin I chiar a declarat oficial că duminica avea să fie respectată ca „zi de odihnă” a Romei. Alegerea acestei zile s-a datorat, probabil, respectării ei în cadrul cultului păgân al soarelui (ziua „soarelui”), dar și faptului că multe biserici de atunci aveau slujbe duminica.
Acest lucru a devenit tradiție, chiar dacă nu exista niciun fundament biblic pentru a schimba monumentul binecuvântat stabilit la creație.
În loc de „Sabat”, aceasta este adesea numită „Ziua Domnului”. Acest lucru se întâmplă încă în majoritatea confesiunilor creștine de astăzi.
Ești gata să studiezi și să descoperi singur Scriptura?
Înscrie-te la un studiu biblic chiar AZI!
UNDE APAR ADVENTIȘTII DE ZIUA A ȘAPTEA?
După cum probabil ai ghicit, o caracteristică distinctivă a adventiștilor de „ziua a șaptea” este că ei înalță Sabatul biblic al zilei a șaptea. Dar de ce a revenit acest grup de creștini devotați la respectarea Sabatului, când majoritatea celorlalți se închinau duminica?
Totul a început în anii 1800. Timp îndelungat, creștinismul a fost fundamentat mai degrabă pe tradiție decât pe o bază spirituală, biblică. Mulți creștini au devenit mulțumiți de sine, parcurgând pur și simplu ritualul închinării la biserică și rareori luând în mână Biblia pentru a o citi.
La un moment dat, însă, pendulul istoriei a început să oscileze în sens invers, iar în America de Nord a avut loc o perioadă de renaștere spirituală, o „Mare Trezire”. În această perioadă, un bărbat pe nume William Miller a vrut să studieze efectiv Biblia în loc să asculte doar predicatori vorbind despre ea. El a vrut să știe dacă ea era, într-adevăr, Cuvântul inspirat de Dumnezeu pentru omenire.
A descoperit, însă, ceva mai măreț decât și-ar fi putut imagina. În timp ce studia profețiile din Daniel și Apocalipsa, Miller a văzut că de multe profeții biblice indicau că Isus urma să vină pe Pământ pentru a ne sluji, în timp ce alte profeții se refereau la ceva complet diferit – ceva ce urma să se întâmple în viitor.
Un studiu mai aprofundat l-a făcut să creadă că aceste profeții indicau a doua venire a lui Isus Hristos – care în acea vreme se credea a fi mai degrabă metaforică decât literală.
Acest lucru era important. Și, deși Miller s-a înșelat cu privire la momentul revenirii lui Isus (nu există o dată sau o perioadă exactă!), adepții săi au continuat să studieze tema celui de-al doilea advent (de unde și numele de advent-iști). Ei au descoperit și alte adevăruri biblice care fuseseră neglijate sau ascunse de-a lungul anilor – unul dintre ele fiind porunca despre Sabat.
Unul dintre pionierii acestei mișcări adventiste, Ellen White, a fost o scriitoare prolifică, devenind mai târziu unul dintre liderii Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea. Ea a considerat această credință suficient de importantă încât să vorbească despre ea oricui voia să o asculte. Ea a scris:
„Duhul lui Dumnezeu a impresionat inimile acelor cercetători ai Cuvântului Său. A pus stăpânire pe ei convingerea că din neștiință călcaseră preceptele și nesocotiseră ziua de odihnă a Creatorului.
Atunci au început să cerceteze temeiurile pentru care prima zi a săptămânii era păzită în locul zilei pe care o sfințise Dumnezeu. Și n-au putut găsi nici o dovadă în Scripturi că porunca a patra a fost desființată sau că Sabatul a fost schimbat; binecuvântarea care la început a sfințit ziua a șaptea n-a fost niciodată îndepărtată.” Ellen White
Pe măsură ce adepții mișcării adventiste continuau să studieze, convingerea cu privire la Sabat se întărea. Cu cât citeau mai mult, cu atât erau mai convinși că Sabatul era cu adevărat ziua lui Dumnezeu și că, respectând ziua de duminică, amestecau lucrurile.
Era mai mult decât o problemă ce ținea de respectarea unei zile în locul alteia. Acești oameni știau că, dacă intenționau să se încreadă în Dumnezeu și să rămână urmași loiali ai Lui, trebuia să facă lucrurile în felul Lui, nu așa cum fac toți ceilalți.
Ei au început să se concentreze asupra unor pasaje din Scriptură precum Luca 4:16, Faptele Apostolilor 13:14,44; 15:21; 16:13; 17:2; 18:4 și Evrei 4:9. Aceste versete arătau cum se respecta Sabatul chiar și după înălțarea lui Isus cer. Pentru ei era un timp de „oprire” sau de „încetare”, care este sensul literal al cuvântului ebraic shabbat. Ei foloseau acest timp departe de muncă pentru a se întâlni, pentru a „raționa” împreună, pentru a se ruga împreună și pentru a-și aminti de El. Așa că primii adventiști au încercat să procedeze în mod similar, cerând binecuvântarea pe care Dumnezeu ne-o oferă în Sabatul Său.
Din acest motiv, adventiștii și-au dezvoltat o identitate distinctă. Ei au fost considerați un grup de creștini studioși, numele lor subliniind cele două convingeri cheie care i-au făcut să se deosebească de ceilalți creștini din acea vreme:
• Sabatul zilei a șaptea
• Al doilea advent al lui Hristos (a doua venire)
Adventiștii de ziua a șaptea sunt creștini care cred în Biblie, asemenea multor confesiuni moderne, dar două concepte importante le încadrează prioritățile în calitate de confesiune. Adventiștii studiază Scriptura pentru a afla semnificația deplină a două evenimente extrem de importante – unul viitor și altul săptămânal.
DE CE RESPECTĂ ADVENTIȘTII SABATUL
Chiar și astăzi, accentul pus de adventiști pe Sabatul zilei a șaptea îi deosebește de alte confesiuni creștine. Deși duminica este recunoscută ca „zi de mers la biserică” chiar și de cei care nu sunt creștini, adventiștii continuă să respecte Sabatul, deși acest lucru este uneori incomod.
De ce? Pentru că așa a spus Dumnezeu! Nu numai că Biblia vorbește despre Sabat pe tot parcursul ei, dar dacă Dumnezeu a dat o poruncă, de ce ar schimba-o (vezi Maleahi 3:6 și Numeri 23:19) dacă nu le-a schimbat pe celelalte nouă?
Incluzând respectarea Sabatului în legea Sa perfectă – menită să asigure armonia între Dumnezeu și oameni și între oameni – vedem importanța lui. Este una dintre poruncile referitoare la relații, deoarece Sabatul a fost creat ca un timp în care să te oprești din muncă, să te odihnești, să depinzi de Dumnezeu și să cunoști mai multe despre El și despre creația Sa.
De aceea, adventiștii acordă atenție sfințirii Sabatului, chiar dacă este mai dificil atunci când alții respectă duminica. Atât este de important. Într-o asemenea măsură reprezintă o binecuvântare!
Adventiștii și-au dat seama că a-ți aduce aminte de creație prin Sabat înseamnă să îți aduci aminte de Însuși Creatorul. El menține relația de iubire dintre Creator și creație, amintindu-ne că viețile noastre nu sunt menținute prin propriile noastre puteri – ci de Dumnezeu. El ne-a creat și ne susține. Și nu numai că Îl onorăm pe Dumnezeu atunci când Îi respectăm Sabatul, ci ne face și bine! Odihna Sabatului nu seamănă cu nicio altă odihnă.
Dar, deși pare că ar trebui să ne fie ușor să ne odihnim, natura noastră păcătoasă face ca totul să fie mai dificil. Cu siguranță că vrem să avem timp să ne odihnim, dar vrem această odihnă în condițiile noastre. Vrem să avem inițiativa, să luăm propriile noastre decizii și să facem lucrurile pe care ni le dorim în acel moment.
Acesta este un alt motiv pentru a ne odihni în condițiile stabilite de Dumnezeu. Acest lucru ne întărește credința. Ne permite să ne bazăm pe Dumnezeu. Și este timpul perfect pentru a ne deconecta de la griji precum munca, banii și alte obligații.
Gândește-te la acest aspect – când lucrăm, ne ocupăm de propriile nevoi și de siguranța familiei noastre. Da, munca noastră este responsabilitatea noastră, dar atunci când muncim ne este ușor să uităm că nu noi purtăm de grijă familiei, ci Dumnezeu. Așa că Dumnezeu a pus deoparte o zi pentru a ne reaminti că ne putem baza pe El. El este „Domnul Sabatului” (Matei 12:8).
Ești pregătit să studiezi singur Scriptura?
Iată o modalitate ușoară de a începe! Înscrie-te la un studiu biblic chiar AZI!
CE NU ESTE SABATUL
Nu este greu de înțeles de ce unii ar putea fi contrariați de ideea că ceva minunat, cum ar fi o zi liberă, este o „poruncă”. De ce să facă parte din lege?
Cu toate acestea, așa cum am menționat anterior, porunca a patra este o chemare la odihnă în condițiile lui Dumnezeu, nu în condițiile noastre, deoarece El ne cunoaște nevoile mai bine decât o facem noi. Așa că, atunci când adventiștii au descoperit că acest adevăr poate avea un efect profund asupra vieții fiecăruia, nu e de mirare că l-au luat în serios și abia așteptau să îl proclame în rândul altor credincioși!
Dar schimbarea nu este ușoară. Tradițiile adânc înrădăcinate sunt greu de ajustat, chiar și în fața dovezilor. Oamenii au tendința de a se agăța de ceea ce le este familiar. Din acest motiv, nu toți cei care au auzit mesajul Sabatului biblic l-au înțeles ca fiind o binecuvântare.
Din păcate, mulți au perceput acest nou accent pus pe Sabat ca pe ceva ce „trebuia” să facă… altfel ar fi încălcat legea lui Dumnezeu și nu ar fi primit sau nu ar fi putut primi mântuirea. Acest „legalism” se referă la convingerea că cei credincioși trebuie să respecte „legea” (Cele Zece Porunci și alte principii biblice sugerate pentru a trăi o viață mai bună pentru Dumnezeu) pentru a fi mântuiți.
Acest tip de concepție greșită poate apărea uneori atunci când subiectul discuției este legea lui Dumnezeu. Dar adventiștii au continuat să vorbească despre această poruncă deoarece importanța ei fusese trecută cu vederea atât de mult timp.
De obicei, când au transmis acest mesaj au subliniat și modul în care respectarea tuturor poruncilor lui Dumnezeu poate aduce o schimbare pozitivă în lume, dacă este privită ca un ideal spre care să tindem. În calitate de cercetători ai Bibliei, adventiștii au susținut convingerea că suntem mântuiți prin har, nu prin fapte.
„Căci prin har ați fost mântuiți, prin credință. Și aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni” (Efeseni 2:8-9).
Transformarea Sabatului într-o povară, într-o obligație, este o minciună a diavolului.
Poate părea o afirmație îndrăzneață, dar i se potrivește perfect naturii lui Satana. Dorința lui este să ne întoarcă împotriva lui Dumnezeu și să facă să pară că Dumnezeu nu este corect. El vrea ca omenirea să-L vadă pe Dumnezeu ca fiind aspru și tiranic. Satana este încă furios după căderea sa din rai. Știe că, în cele din urmă, va eșua și vrea să ne tragă pe toți după el.
Când creștinii din mișcarea adventistă au studiat Sabatul, l-au luat în serios cu entuziasm! Erau prezente bucuria și fiorul descoperirii, aflând ceva nou despre Dumnezeu și despre modurile în care Își manifestă dragostea față de noi. Obligativitatea sau legalismul erau departe de ei.
Dacă îi auziți vreodată pe adventiștii de ziua a șaptea proclamând importanța Sabatului, fiți siguri că acest lucru provine dintr-o apreciere profundă. Vine din recunoașterea semnificației lui profunde în relația noastră cu El.
Uneori, devotamentul uman față de un anumit principiu se poate manifesta, neintenționat, sub forma unor „ar trebui” sau „trebuie”, dar atunci când cunoști idealul biblic, este tot ceea ce îți trebuie. Dumnezeu îți oferă răspunsurile în studierea în rugăciune a Cuvântului Său.
Este adevărat că, la începutul Vechiului Testament, detaliile care înconjoară respectarea Sabatului pot părea extreme. Dumnezeu a mustrat pe cineva care „aduna lemne” în Sabat? Iar cine „profanează” Sabatul trebuie să fie „nimicit din mijlocul poporului său”?
Contextul cărților Exodul, Leviticul, Numeri și Deuteronomul se referă la ieșirea israeliților din sclavie. Ei erau obișnuiți să muncească în permanență. Erau obișnuiți să trăiască în mod primitiv. Abia cunoșteau lucruri elementare precum igiena personală sau comportamentul ordonat! Astfel, conceptul de odihnă în fiecare a șaptea zi, ca o amintire a săptămânii creației din Geneza („Adu-ți aminte” de ziua de odihnă…), a necesitat câteva explicații. A fost nevoie de o cercetare a sufletului.
Și, în unele cazuri, a fost nevoie de o aplicare concretă (a legii), pentru a reține că da, această odihnă cu Dumnezeu este importantă!
Mai târziu, în Noul Testament, Dumnezeu a fost nevoit să le vorbească direct oamenilor care tratau Sabatul în mod legalist sau ca pe o cerință rigidă și împovărătoare pentru mântuire. Fariseii (conducătorii religioși ai vremii) s-au supărat chiar și pe faptul că Isus și ucenicii Săi culegeau grâu în timp ce treceau printr-un lan, spunând că „nu este îngăduit” să facă acest lucru în Sabat!
De aceea, Isus a trebuit să tranșeze lucrurile în versetul citit mai devreme, că „Sabatul a fost făcut pentru om, iar nu omul, pentru Sabat” (Marcu 2:27).
Dar, deși respectarea Sabatului reprezintă o parte importantă a identității adventiștilor de ziua a șaptea, ea trebuie să facă parte din identitatea tuturor urmașilor lui Hristos. Toți oamenii sunt primiți în această odihnă a lui Dumnezeu. Toți sunt încurajați să întrerupă rutina vieții și să se oprească pentru a se concentra asupra Dumnezeului care a făcut lumea și care ne-a făcut pe noi.
Sabatul nu este „un obicei adventist”, ci mai degrabă un adevăr biblic, iar adventiștii au observat că a fost dat la o parte, așa că au căutat să îl readucă la lumină.
Sabatul este făcut pentru tine, iar Dumnezeu vrea ca și tu să poți experimenta binecuvântările lui.
Ești gata să începi să respecți Sabatul și să experimentezi odihna sa profundă?
Înscrie-te la un studiu biblic pentru a afla mai multe despre Sabat.
Sursa: Adventist.org