Iar Biblia arată că Sabatul a existat încă de la crearea acestei lumi (Geneza 2:2-3) și că el va rămâne și în veșnicie, când cei răscumpărați I se vor închina lui Dumnezeu în fiecare Sabat petrecut pe Noul Pământ (Isaia 66:22-23).
Din această postare vei afla cum i-a dat Dumnezeu Sabatul poporului Său și cum l-a onorat acesta atât în Vechiul, cât și în Noul Testament al Bibliei.
Iată 17 lucruri pe care le vei învăța:
• Sabatul în Vechiul Testament
• Sabatul își are originea la creație
• Sabatul a fost respectat după creație de oameni importanți ai Bibliei
• Sabatul a fost respectat de israeliți înainte de Sinai
• Porunca Sabatului a fost dată în mod oficial la Sinai
• Ce era anul sabatic și care era semnificația lui?
• Respectarea Sabatului a avut o legătură importantă cu istoria lui Israel ca națiune
• Dumnezeu a creat Sabatul atât pentru israeliți, cât și pentru ceilalți oameni
• Respectarea Sabatului în Regatul de Nord (Regatul Israel)
• Respectarea Sabatului în Regatul de Sud (Regatul lui Iuda)
• Semnificația Sabatului în timpul captivității babiloniene
• Restaurarea Sabatului după exil prin Neemia
• Respectarea Sabatului în perioada Noului Testament
• Învățătura lui Isus despre Sabat
• Modul în care au respectat Sabatul primii creștini
• Sabatul va fi sărbătorit pentru eternitate
• Sabatul este o temă prezentă în întreaga Biblie
SABATUL ÎN VECHIUL TESTAMENT
În Vechiul Testament găsim Sabatul încă din cel de-al doilea capitol al cărții Geneza. Dumnezeu sfințește Sabatul și Se oprește pentru a se bucura de ceea ce tocmai fusese creat.
Această zi este menționată din nou în Exodul. Apoi le este dată ca a patra poruncă israeliților, pe Muntele Sinai. Porunca era să își „amintească” de Sabat (ceea ce înseamnă că ei știau deja despre el) și să îl „sfințească” luând o pauză de la munca
lor, asemenea lui Dumnezeu.
Și, de-a lungul celor 39 de cărți ale Vechiului Testament, vedem cum au răspuns, prin ascultare sau neascultare, la porunca Sabatului și consecințele care au urmat.
Dar în toate acestea vei descoperi că Dumnezeu are răbdare cu poporul Său.
El îl instruiește cu privire la poruncile Sale, îi oferă oportunități să învețe, îi dă avertismente prin profeții Săi – și, de asemenea, îi oferă a doua șansă.
Și chiar și atunci când eșuează complet în a respecta sfântul Său Sabat, El îi transmite promisiuni de speranță și îl disciplinează. Iar după ce învață căile Sale, El îl readuce în grațiile Lui, îl ajută să se reformeze și îl îndrumă în respectarea poruncilor.
Hai să vedem cum se întâmplă toate acestea în istoria timpurie a poporului lui Dumnezeu și a Sabatului.
SABATUL ÎȘI ARE ORIGINEA LA CREAȚIE
Biblia prezintă Sabatul la sfârșitul primei săptămâni de existență a Pământului. Geneza 1 arată cum Dumnezeu „a creat cerurile și pământul” și tot ce se află pe el în șase zile literale, zile care au fost alcătuite din șase seri și dimineți literale (Geneza 1:1,5,8,13,19,23,31).
Și după ce a văzut că tot ceea ce făcuse era foarte bun, a continuat să facă o altă zi – ziua a șaptea. Geneza 2:2-3 spune:
„În ziua a șaptea, Dumnezeu Și-a sfârșit lucrarea pe care o făcuse, și în ziua a șaptea S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o făcuse. Dumnezeu a binecuvântat ziua a șaptea și a sfințit-o, pentru că în ziua aceasta S-a odihnit de toată lucrarea pe care a făcut-o la creație” (Geneza 2:2-3, EDCR).
Dumnezeu nu a făcut această zi de odihnă pentru că era obosit sau pentru că avea nevoie de odihnă după creație. De fapt, Biblia ne spune că „El nu obosește, nici nu rămâne fără putere” (Isaia 40:28, EDCR).
În schimb, El a ținut să se oprească și să mediteze asupra modului în care totul era „bun”.
Apoi, a făcut trei lucruri importante pentru a face această zi specială și diferită de celelalte șase:
- S-a odihnit în ziua a șaptea – S-a odihnit în această zi care era un monument de aducere aminte a faptului că El a creat lumea și S-a bucurat de ea.
- A binecuvântat ziua a șaptea – Din acel moment a fost o zi de odihnă binecuvântată de Domnul.
- A binecuvântat și a sfințit ziua a șaptea – Prin sfințirea ei, Dumnezeu a separat-o de celelalte și a stabilit-o ca zi sfântă pentru o utilizare sfântă.
Tocmai pentru că S-a odihnit în ziua a șaptea, El a binecuvântat-o și a sfințit-o ca un monument de aducere aminte a lucrării Sale de creație.
Ziua a șaptea a fost prima zi completă de existență a omenirii după ce a fost creată în ziua a șasea, iar primii doi oameni au petrecut-o alături de Creatorul lor.
Din acel moment, oamenii trebuia să urmeze exemplul lui Dumnezeu, odihnindu-se în această zi și folosind-o pentru a medita la ceea ce a făcut Dumnezeu pentru ei.
Iar după ziua a șaptea, Dumnezeu nu le-a mai atribuit nume noilor zile, omenirea numărând zilele unei noi săptămâni începând cu prima. Ciclul săptămânal de șapte zile se încheia în ziua a șaptea.
Este interesant cum nu există niciun alt motiv logic care să explice de ce avem un ciclu săptămânal de șapte zile. Noi știm că:
• Ziua de 24 de ore are la bază rotația Pământului în jurul axei sale.
• Luna are la bază ciclul lunar sau rotația lunii în jurul Pământului.
• Anul are la bază rotația Pământului în jurul Soarelui.
Dar săptămâna de șapte zile este unică prin faptul că își are originea chiar la începutul timpului, când Dumnezeu a creat ciclul săptămânal.
Nu există niciun mister cu privire la originea Sabatului.
Sabatul a fost instituit de Dumnezeu Însuși. A fost respectat de Adam și Eva în prima lor zi de existență. Și, din moment ce ei au fost părinții rasei umane, Sabatul a fost destinat întregii omeniri, inclusiv tuturor generațiilor viitoare.
DUPĂ CREAȚIE ȘI OAMENI IMPORTANȚI AI BIBLIEI
După Adam și Eva la creație, pentru un timp nu există nicio mențiune directă despre Sabat.
Citim că omul și-a pierdut neprihănirea și a fost alungat din grădina Edenului (Geneza 3), iar urmarea căderii în păcat a fost o natură păcătoasă care a afectat omenirea de atunci, făcându-ne să avem tendința de a merge împotriva idealului lui Dumnezeu pentru noi.
La un moment dat, omenirea a devenit atât de depravată încât Dumnezeu i-a distrus pe toți într-un potop mondial (Geneza 6-8). El a cruțat doar familia lui Noe, cel pe care Dumnezeu l-a găsit a fi „un om drept, desăvârșit între cei din vremea lui” și care „umbla cu Dumnezeu” (Geneza 6:9, EDCR).
Așadar, mai existau oameni care urmau căile lui Dumnezeu și „[umblau] cu Dumnezeu”.
În Geneza 12 îl întâlnim pe Avraam. Dumnezeu i-a cerut să își părăsească țara natală și să meargă într-o țară îndepărtată pe care a promis să le-o dea lui și urmașilor lui. De asemenea, i-a promis lui Avraam că va face din el „un neam mare” (Geneza 12:2), iar prin acest neam intenționa să binecuvânteze „toate familiile pământului” (Geneza 12:3).
Dar Dumnezeu i-a dezvăluit că, înainte ca urmașii lui să devină o națiune, urmau să meargă într-o altă țară timp de 400 de ani și aveau să fie tratați ca sclavi, dar apoi, El avea să îi elibereze și să îi aducă înapoi în țara promisă (Geneza 15:13-16).
Vom vorbi mai mult despre acest lucru mai jos.
Dar, revenind la Avraam, Dumnezeu îl descrie ca fiind un om care a fost credincios în respectarea legilor Sale. El a spus:
„Avraam a ascultat de porunca Mea şi a păzit ce i-am cerut, a păzit poruncile Mele, orânduirile Mele şi legile Mele” (Geneza 26:5).
Și, după cum vom vedea în secțiunile următoare, una dintre poruncile lui Dumnezeu cere respectarea Sabatului zilei a șaptea în amintirea creației (Exodul 20:8-11).
Așadar, dacă Dumnezeu a spus că Avraam a păzit poruncile Lui, înseamnă că a păzit și Sabatul.
RESPECTAREA SABATULUI ÎN ISRAEL
După cum a promis, Dumnezeu l-a binecuvântat pe Avraam cu un fiu, Isaac (Geneza 21:1-3). Iar unul dintre fiii lui Isaac s-a numit Iacov, căruia îngerul lui Dumnezeu i-a schimbat mai târziu numele în Israel, care l-a binecuvântat după o luptă de o noapte (Geneza 32:24-28).
Iacov (Israel) a avut 12 fii. Și printr-o serie intrigantă de întâmplări providențiale, Iacov și cei doisprezece fii ai săi, împreună cu familiile lor, au plecat în Egipt pentru a scăpa de foamete (Geneza 47:11; Exodul 1:1-5).
În timp ce se aflau în Egipt, ei s-au înmulțit, formând marele neam al lui Israel (numiți și evrei, deoarece vorbeau limba ebraică) promis lui Avraam (Exodul 1:6,7).
Națiunea era formată din 12 triburi, fiecare dintre ele fiind numit după cei 12 fii ai lui Iacov. Dar Iosif a fost împărțit în două triburi numite după cei doi fii ai săi, Efraim și Manase (Geneza 48:5; 49:1-28).
Străini în Egipt, au fost supuși sclaviei timp de mulți ani (Exodul 1:8-17), după care, așa cum a promis, Dumnezeu i-a eliberat din sclavia egipteană prin Moise (Exodul 3:1-10; a se vedea și Exodul 4-15).
Apoi au început călătoria de întoarcere spre țara promisă lui Avraam. Au călătorit prin pustiu timp de 40 de ani înainte de a se întoarce în țara promisă. În timpul acestei experiențe în pustiu, Dumnezeu a căutat să-i determine să urmeze planului Său
inițial cu privire la ei, plan pe care îl uitaseră sau îl neglijaseră de-a lungul secolelor de sclavie în mijlocul unei națiuni care nu se temea de Dumnezeu și nu urma planul Său.
Iar unul dintre lucrurile cu privire la care era nevoie să fie reeducați era semnificația Sabatului.
Înainte de a da poruncile la Sinai
Înainte de a le da israeliților porunca Sabatului în mod oficial, Dumnezeu i-a învățat cum să țină Sabatul.
El a făcut acest lucru prin modul în care le oferea hrana zilnică.
Mai întâi, El i-a lăsat să flămânzească. Iar când ei i s-au plâns lui Moise că le era foame, El i-a „hrănit cu mană” (Deuteronomul 8:3, EDCR).
Dumnezeu i-a spus lui Moise:
„Iată, voi face să plouă pentru voi pâine din cer. Poporul va ieși afară şi va aduna cât îi trebuie pentru fiecare zi, ca să-l pun la încercare: va umbla sau nu după Legea Mea?” (Exodul 16:4, EDCR).
Dumnezeu a spus foarte clar că motivul pentru care le-a oferit hrana în modul în care a făcut-o a fost acela de a testa dacă aveau să umble în legea Sa.
Cum intenționa să facă acest lucru?
El spune:
„În ziua a șasea, când vor pregăti ce au adus acasă, vor avea de două ori mai mult decât vor aduna în fiecare zi” (Exodul 16:5, EDCR).
Dumnezeu le-a oferit mana în mod miraculos, în sensul că aceasta a căzut din cer în timpul nopții. Apoi, în fiecare dimineață, israeliții mergeau și strângeau exact cantitatea de care aveau nevoie pentru ziua respectivă. Dacă strângeau mai mult decât puteau mânca într-o zi, mana putrezea până în dimineața următoare (Exodul 16:18-21).
Dar în cea de-a șasea zi, poporul trebuia să adune de două ori mai multă mană. Porția în plus urma să fie mâncată în ziua a șaptea. Și singurul motiv dat pentru această schimbare era că ziua a șaptea era „ziua de odihnă, sabatul sfânt închinat Domnului” (Exodul 16:23, EDCR).
Mâncarea în plus trebuia pregătită în ziua a șasea, gătindu-se (coacere și fierbere) înainte de începerea Sabatului în seara de după ziua a șasea, iar ceea ce se păstra pentru Sabat nu putrezea, așa cum se întâmpla în celelalte zile (Exodul 16:23-24).
Când unii oameni au încercat să iasă să ia mâncare în dimineața Sabatului, nu era nimic (Exodul 16:27).
Dumnezeu a dezaprobat neascultarea lor spunând:
„«Până când nu vreți să păziți poruncile și legile Mele? Vedeți că Domnul v-a dat sabatul; de aceea vă dă în ziua a șasea pâine pentru două zile. Fiecare să rămână la locul lui și nimeni să nu iasă din locul în care se găsește în ziua a șaptea!» Și poporul s-a odihnit în ziua a șaptea” (Exodul 16:30-31, EDCR).
Prin faptul că nu au adunat mană în ziua a șaptea, ei au putut să se odihnească de munca lor, păstrând sfântă ziua de Sabat.
Miracolul manei a continuat, săptămână de săptămână, timp de 40 de ani. Prin aceasta, Dumnezeu a pus bazele unei practici regulate de respectare a Sabatului în poporul Său (Exodul 16:35).
Respectarea Sabatului, poruncită la Sinai
După ce a instituit respectarea regulată a Sabatului în rândul israeliților, Dumnezeu le-a dat cele Zece Porunci pe Muntele Sinai (Exodul 19).
Acestea erau principiile guvernării lui Dumnezeu. Ele au fost rezumate în zece legi cuprinzătoare care ne arată cum să relaționăm cu Dumnezeu și unii cu alții.
Ele au fost scrise cu degetul lui Dumnezeu pe table de piatră pentru a arăta permanența și semnificația lor divină (Exodul 31:18).
Cea de-a patra dintre aceste porunci îi reamintea poporului lui Dumnezeu să respecte Sabatul. Ea spune:
„Adu-ți aminte de ziua sabatului, ca să o sfințești. Șase zile poți să lucrezi și să faci orice lucrare. Dar ziua a șaptea este sabatul închinat Domnului, Dumnezeului tău: să nu faceți nicio lucrare în ea – nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul care este înlăuntrul porților tale.
Căci în șase zile a făcut Domnul cerul, pământul, marea și tot ce este în ele, iar în ziua a șaptea S-a odihnit; de aceea a binecuvântat Domnul ziua sabatului și a sfințit-o” (Exodul 20:8-11, EDCR).
Observați că, chiar aici, Dumnezeu spune direct că Sabatul este dat ca un monument de aducere aminte a creației. O reamintire săptămânală a ceea ce s-a întâmplat în săptămâna creației, când Dumnezeu a creat timp de șase zile, apoi S-a odihnit în ziua a șaptea.
Trebuia să fie un semn pentru ei că Dumnezeul lor suveran a făcut toate lucrurile.
Vorbind despre Sabat în acest sens, Dumnezeu a spus: „Acesta va fi între Mine și copiii lui Israel un semn veșnic, căci în șase zile a făcut Domnul cerurile şi pământul, iar în ziua a șaptea S-a odihnit şi a răsuflat” (Exodul 31:17).
De asemenea, El le-a cerut israeliților să țină „Sabaturile Mele, pentru că lucrul acesta este un semn între Mine și voi de-a lungul generațiilor viitoare, ca să știți că Eu, Domnul, vă sfințesc. Să țineți Sabatul, căci este sfânt pentru voi” (Exodul 31:13-14a, NTR).
Acest lucru arată permanența cerinței cu privire la Sabat pentru urmașii Săi.
Și a luat-o atât de în serios încât a stabilit sancțiuni severe pentru oricine s-ar aventura să nu respecte porunca. El i-a avertizat spunând:
„Cel ce îl profanează va fi pedepsit cu moartea. Căci oricine face vreo lucrare în timpul lui va fi nimicit din mijlocul poporului Său. Timp de șase zile să-ți faci lucrarea, iar în ziua a șaptea este Sabatul, o zi sfântă de odihnă pentru Domnul.
Oricine face vreo lucrare în ziua de Sabat, să fie pedepsit cu moartea” (Exodul 31:14b,15, NTR).
Citim în Numeri 15:32-36 despre un om care a îndrăznit să pună la încercare acest avertisment și a ieșit să adune lemne în ziua de Sabat. Dumnezeu a rămas ferm în cerințele Lui, iar omul a fost ucis cu pietre, murind pentru călcarea Sabatului.
Incidente ca acesta arată cât de serios este Dumnezeu cu privire la legile Sale. Este adevărat că El este foarte milostiv și răbdător cu greșelile noastre, însă atunci când a dat instrucțiuni clare și a făcut prevederi ample pentru ca noi să respectăm aceste instrucțiuni, nu Îi lăsăm altă opțiune decât să reacționeze la răzvrătirea noastră împotriva indicațiilor Lui clare.
Prin pedepsirea celor care să răzvrăteau în acest fel, ceilalți au fost îndemnați să Îl respecte și să nu considere că mila Lui li se cuvenea. Nu ar trebui să profităm de o zi sacră de odihnă pentru un câștig egoist.
Anul sabatic
Pentru Israel ca națiune, Dumnezeu a instituit un an sabatic regulat, fiecare al șaptelea an. În anul sabatic, ei nu plantau nimic, pentru ca și pământul să se odihnească (Leviticul 25:1-7).
Apoi, în Leviticul 26, Dumnezeu le-a spus israeliților să respecte în mod special Sabatul și sanctuarul Său. Iar dacă făceau acest lucru și respectau și celelalte porunci ale Sale, El avea să le ofere tot felul de binecuvântări și prosperitate (Leviticul 26:1-13).
Dar dacă nu o făceau, aveau să se degradeze treptat în toate aspectele. În cele din urmă, aveau să fie luați prizonieri de dușmanii lor, iar țara avea să rămână pustie (Leviticul 26:14-43).
Pentru a compensa nepăsarea lor atât față de Sabatul săptămânal, cât și față de Sabatul celui de-al șaptelea an, „țara se va bucura de Sabaturile ei, în toate zilele în care va rămâne pustie, însă [ei vor fi], în țara dușmanilor [lor]. Țara se va odihni și se va bucura de Sabaturile ei. În toate zilele cât va fi pustie, se va odihni cum nu s-a putut odihni în timpul Sabaturilor [lor], când [locuiau] în ea” (Leviticul 26:34-35,43 NTR).
Mai târziu, spre sfârșitul celor 40 de ani și chiar înainte ca ei să intre în țara promisă, Moise a trecut în revistă cele zece porunci.
Despre porunca Sabatului, a spus:
„Ține ziua de Sabat, ca s-o sfințești, așa cum ți-a poruncit Domnul, Dumnezeul tău.
Să lucrezi șase zile și să-ți faci toată lucrarea tale, dar ziua a șaptea este Sabatul Domnului, Dumnezeului tău.
Să nu faci nici o lucrare, nici tu, nici fiul tău sau fata ta, nici slujitorul tău sau slujitoarea ta, nici boul, nici măgarul, niciun alt animal de-al tău, nici străinul care locuiește în cetatea ta, pentru ca slujitorul tău și slujitoarea ta să se odihnească la fel ca tine” (Deuteronomul 5:12-14, NTR).
Dar, de data aceasta, el le-a reamintit că Dumnezeu le-a poruncit să respecte Sabatul pentru că ei erau poporul Său special pe care El l-a răscumpărat din sclavie în Egipt (Deuteronomul 5:15).
Așadar, pe lângă faptul că Sabatul le amintea că Dumnezeu era creatorul tuturor, le amintea și că Dumnezeu era Răscumpărătorul și puternicul lor eliberator.
După cum vedea în secțiunile următoare, Sabatul a avut mult de a face cu a-i reaminti poporului lui Dumnezeu de relația lui cu El, iar uitarea acestui lucru a dus întotdeauna la multe probleme și instabilitate pentru israeliți, atât ca indivizi, cât și ca națiune.
Nu e de mirare că primele cuvinte ale poruncii a patra sunt „Adu-ți aminte”.
Vrei să aprofundezi principiile Bibliei? Începe un studiu biblic online.
SABATUL ȘI ISTORIA LUI ISRAEL CA NAȚIUNE
După ce israeliții s-au stabilit în țara lor și au devenit o națiune, au continuat să respecte Sabatul.
Aveau chiar și Psalmul 92, care era un cântec cântat în Sabat.
Și citim că atunci când templul a fost construit de regele Solomon existau preoți și ajutoarele lor care pregăteau pâinile de punere înainte din templu, care erau schimbate în fiecare Sabat (1 Cronici 9:32; 23:27-32).
Pâinile făceau parte din jertfele din ziua de Sabat din cadrul închinării în templu. Acest lucru era în conformitate cu indicațiile date de Dumnezeu pentru serviciile din sanctuar (Leviticul 24:8-9).
Din moment ce aceste indicații au fost date de regele David înainte de moartea sa, știm că Sabatul era respectat chiar și în timpul lui David și Solomon.
Sabatul era și pentru cei care nu erau israeliți
Binecuvântarea Sabatului nu era menită să fie acaparată de israeliți sau ei să fie singurii care se bucurau de ea. Dumnezeu a intenționat ca ei să le-o ofere și națiunilor din jurul lor, permițându-le să experimenteze și ele odihna Sa binecuvântată
(Exodul 20:10). Iar dacă cineva dorea să li se alăture în închinarea la adevăratul Dumnezeu, era invitat să țină Sabatul.
Acesta este unul dintre modurile prin care Dumnezeu urma să împlinească promisiunea făcută lui Avraam de a face din urmașii săi o sursă de binecuvântare pentru toate familiile pământului (Geneza 12:3).
Profetul Isaia a arătat clar că Sabatul era un privilegiu menit să bucure toată lumea, chiar și pe cei din afara națiunii israelite sau pe cei de la marginea societății.
„Așa vorbește Domnul: «Păziți judecata și faceți dreptate! Căci, în curând, mântuirea Mea va veni și dreptatea Mea va fi arătată. Ferice de omul care face lucrul acesta și de fiul omului care se ține strâns de el, care păzește Sabatul și nu îl profanează, care își ferește mâna să facă vreun rău.»
Străinul, care se alipește de Domnul, să nu zică: «Domnul mă va separa, cu siguranță, de poporul Său». Iar eunucul să nu zică: «Iată, sunt doar un copac uscat».
Căci așa vorbește Domnul: «Eunucilor, care păzesc Sabaturile Mele, care aleg să facă ceea ce Îmi este plăcut și care se țin strâns de legământul Meu le voi da în Casa Mea și între zidurile Mele un loc de cinste și un nume mai bun decât al fiilor și al fiicelor; le voi da un nume veșnic, care nu va fi șters.
Iar pe străinii care se alipesc de Domnul pentru a-I sluji, pentru a iubi numele Domnului și pentru a fi slujitorii Lui, pe toți cei ce păzesc Sabatul și nu îl profanează, pe toți cei ce se țin strâns de legământul Meu, pe aceștia îi voi aduce pe muntele Meu cel sfânt și îi voi face să fie plini de bucurie în Casa Mea de rugăciune. Arderile lor de tot și jertfele lor vor fi acceptate pe altarul Meu, căci Casa Mea va fi numită o casă de rugăciune pentru toate popoarele.»
Stăpânul Domn – Cel Care-i adună pe cei risipiți ai lui Israel – zice: «Voi aduna și pe alții alături de ei, pe lângă cei deja adunați!»” (Isaia 56:1-8, NTR, sublinierea noastră).
Dar regele Solomon nu a fost credincios în respectarea poruncilor lui Dumnezeu, așa că Dumnezeu i-a spus că o mare parte din împărăție le va fi luată urmașilor săi (1 Împărați 11:1-13).
Astfel, în timpul domniei fiului său, Roboam, Israel s-a împărțit în două – regatul de nord și cel de sud (1 Regi 12).
Regatul de Nord era format din zece triburi conduse de Ieroboam și a păstrat numele de Israel, fiind numit și Efraim.
Regatul de Sud era alcătuit din două triburi conduse de regele Roboam și era denumit Iuda.
Sabatul în Regatul de Nord
Găsim indicii că unii oameni respectau Sabatul în Regatul de Nord. În timpul lui Elisei, era o zi în care poporul mergea să vadă profeții. Profeții le dădeau apoi instrucțiuni în chestiuni de natură spirituală.
Vedem acest lucru atunci când fiul femeii sunamite a murit brusc. Când s-a dus imediat la Elisei, soțul ei a întrebat-o: „Pentru ce vrei să te duci astăzi la el? Doar nu este nici lună nouă, nici Sabat” (2 Împărați 4:23).
Acest lucru arată că era normal pentru ei să meargă să-l vadă pe profet în Sabat.
Dar, din păcate, aceasta nu era norma pentru majoritatea oamenilor din Regatul de Nord.
Încă de la împărțire, israeliții au fost atrași de Ieroboam în idolatrie și nu și-au mai revenit niciodată cu adevărat, deoarece aproape toți regii de mai târziu au urmat calea rea a lui Ieroboam. Au adoptat chiar și stilurile de închinare ale națiunilor vecine și s-au îndepărtat de poruncile lui Dumnezeu (1 Împărați 12:28-33; 13:1-2).
De fapt, ei au devenit tiranici și au încălcat cu lăcomie Sabatul în ambiția lor de a obține câștiguri pământești în detrimentul celor săraci.
Însă Dumnezeu a avut răbdare și le-a trimis avertismente prin profeți care le-au arătat fără menajamente greșelile lor. De asemenea, le-a cerut să se schimbe sau să înfrunte pedeapsa lui Dumnezeu. De exemplu, profetul Amos le-a spus:
„Ascultați aceasta, voi, care-i călcați în picioare pe cei nevoiași și-i prăpădiți pe săracii din țară. Voi ziceți: «Când va trece luna nouă, ca să putem vinde grâne?
Cât mai este din Sabat, ca să deschidem grânarele, să micșorăm efa, să mărim șechelul, să înșelăm cu talerele înșelăciunii, să-i cumpărăm pe săraci cu argint și pe nevoiași – pentru o pereche de sandale și să vindem codină în loc de grâu»” (Amos 8:4-5, NTR).
Dar ei nu și-au schimbat căile.
Așa că, potrivit cuvântului lui Dumnezeu adresat lor în Leviticul 26, Israel a fost luat în captivitate de asirieni. Apoi, țara a fost colonizată de alte națiuni (2 Regi 22-24).
În cele din urmă, ei au fost absorbiți de celelalte națiuni și culturi și s-au pierdut ca națiune.
Sabatul în Regatul de Sud
Deoarece Ierusalimul a rămas capitala lor, lui Iuda i s-a reamintit constant de Dumnezeu și de căile Sale prin intermediul slujbelor din templu.
De asemenea, preoții și profeții din templu au avut un rol esențial în instruirea poporului cu privire la Sabat și la calea lui Dumnezeu în general.
Dar regii care au domnit au avut, de asemenea, o influență uriașă asupra modului în care erau respectate Sabatul și poruncile lui Dumnezeu.
Unii împărați au urmat ei înșiși poruncile, dar au permis ca Israel să adopte idolatria (1 Împărați 22:42-44; 2 Împărați 14:3-4; 15:3-4, 34-35). Alții, precum Ahazia, au urmat exemplul regilor lui Israel și s-au rătăcit (2 Regi 8:16-18).
După moartea lui Ahazia, preotul Iehoiada a venit și a ajutat la instaurarea lui Ioas ca rege. În timp ce îi organiza ceremonia, citim despre el că a dirijat căpeteniile, despre care se spune că intrau sau ieșeau din slujbă în ziua Sabatului (2 Regi 11:5,7,9).
Faptul că au existat astfel de schimbări în Sabat în timpul unei perioade de profundă apostazie în Iuda arată că pe atunci Sabatul era încă recunoscut, cel puțin de unii.
Dar adevăratele probleme pentru Iuda au început cu regele Ahaz.
Ahaz s-a întors de la Dumnezeu și a depins de Asiria pentru protecție împotriva dușmanilor. El chiar i-a dat regelui asirian comorile din templu pentru a-și asigura sprijinul lui și i-a poruncit preotului din templu să facă un altar asirian și să aducă jertfe pe el (2 Regi 16:7-16).
Și, culmea, „la dorința împăratului Asiriei, a îndepărtat din Casa Domnului atât arcada Sabatului, care fusese construită în interiorul Casei, cât și intrarea de afară a regelui” (2 Regi 16:18, NTR, sublinierea noastră).
După moartea lui Ahaz a domnit fiul său, regele Ezechia.
Ezechia a fost unul dintre regii buni cu care a colaborat profetul Isaia. El a reușit să conducă Israelul astfel încât să renunțe la idolatria din timpul domniei tatălui său (2 Împărați 18:1-4).
Unele dintre soliile de reformă ale lui Isaia către Iuda din această perioadă explicau faptul că Sabatul ar trebui să fie o delectare pentru ei și o sursă de mare binecuvântare. În Isaia 58, găsim o astfel de solie:
„«Dacă vei respecta Sabatul și nu-ți vei face propriile plăceri în ziua Mea sfântă,
dacă Sabatul va fi o delectare pentru tine, iar ziua sfântă a Domnului va fi o zi onorată, dacă o vei respecta, astfel încât să nu mergi pe calea ta, să nu faci ceea ce-ți place și să nu vorbești lucruri fără folos,
atunci te vei bucura în Domnul, te voi face să străbați călare înălțimile țării și te voi hrăni cu moștenirea părintelui tău Iacov», căci gura Domnului a vorbit” (Isaia 58:13-14, NTR).
Biblia îl descrie pe regele Ezechia ca fiind unul care „s-a alipit de Domnul, nu s-a abătut de la El şi a păzit poruncile pe care le dăduse lui Moise Domnul” (2 Regi 18:6, sublinierea noastră).
Dar, spre sfârșitul vieții sale, s-a umplut de mândrie și nu I-a dat slavă lui Dumnezeu pentru vindecarea sa miraculoasă. În schimb, le-a arătat comorile lui Iuda oficialilor babilonieni care veniseră să se intereseze de semnul pe care Dumnezeu i-l dăduse pentru vindecarea sa prin întoarcerea umbrei cu zece grade (2 Regi 20:1-13).
Atunci, Dumnezeu l-a trimis pe Isaia la el pentru a-i spune că, într-o zi, babilonienii vor veni și vor lua poporul Israel în captivitate (2 Regi 20:14-18).
Fiul lui Ezechia, Manase, a devenit rege după el.
Despre el se spune că a fost cel mai rău rege din istoria lui Iuda.
A comis tot felul de păcate și a făcut ca Israelul să facă mai mult rău decât națiunile pe care Dumnezeu le distrusese pentru păcătoșenia lor și al căror pământ i l-a dat poporului Israel. El a comis lucruri de neconceput, precum jertfirea de copii, vrăjitoria și înălțarea de idoli în templul lui Dumnezeu (2 Regi 21:1-9).
Și, odată cu aceasta, Iuda a ajuns și el în punctul descris în Leviticul 26. Din cauza neascultării, Dumnezeu a hotărât să permită să fie luați prizonieri (2 Regi 21:10-15).
Și chiar dacă nepotul lui Manase, regele Iosia, a făcut reforme ample și a făcut un legământ să respecte poruncile Sale, Dumnezeu nu S-a lăsat înduplecat. Consecințele lucrurilor făcute de Manase erau încă vizibile (2 Împărați 23:3,26; 2 Împărați 24:3-4).
El a declarat: „Voi lepăda şi pe Iuda dinaintea Mea, cum am lepădat pe Israel, şi voi lepăda cetatea aceasta a Ierusalimului, pe care o alesesem, şi casa despre care zisesem: «Acolo va fi Numele Meu»” (2 Regi 23:27).
Din acel moment a început declinul lui Iuda.
Sabatul și captivitatea babiloniană
Regii care au urmat s-au luptat cu dușmani precum Faraon și regii babilonieni care i-au întemnițat sau le-au impus biruri grele (2 Regi 23:33,35; 24:1-2).
Dar chiar și în această perioadă, Dumnezeu li l-a trimis pe profetul Ieremia. Acesta i-a implorat să se întoarcă la El și să respecte Sabatul. Ieremia le-a spus:
„Ascultați Cuvântul Domnului, împărați ai lui Iuda, tot Iuda, şi toți locuitorii Ierusalimului, care intrați pe aceste porți! Așa vorbește Domnul: «Luați seama, în sufletele voastre, să nu purtați nicio povară în ziua Sabatului şi să n-o aduceți înăuntru pe porțile Ierusalimului. Să nu scoateți din casele voastre nicio povară în ziua Sabatului şi să nu faceți nicio lucrare, ci sfințiți ziua Sabatului, cum am poruncit părinților voștri»” (Ieremia 17:20-22, sublinierea noastră).
El a explicat că, dacă aveau să o facă, El le urma să le ușureze pedeapsa, iar Ierusalimul nu avea să fie distrus (Ieremia 17:24-26).
Dar, oricât de trist ar fi, citim că „n-au ascultat şi n-au luat aminte, ci şi-au înțepenit gâtul, ca să n-asculte şi să nu ia învățătură” (Ieremia 17:23).
Astfel, din cauza respingerii avertizării, ei au fost pradă distrugerii (Ieremia 18:15-17).
Ei urmau să stea prizonieri în Babilon timp de 70 de ani. Dar, după aceea, Dumnezeu avea să îi readucă în țara lor (Ieremia 25:11-12; 29:10-14).
De ce 70 de ani?
Pentru ca țara să se bucure de „Sabaturile ei”. Cât timp a stat pustie, ea a ținut Sabatul (2 Cronici 36:21).
Acest lucru are legătură cu anii sabatici pe care i-am menționat mai sus. Aceasta înseamnă că israeliții călcaseră poruncile lui Dumnezeu, inclusiv Sabatul, timp de 490 de ani.
Iar Dumnezeu avea să îi permită țării să se bucure de Sabatul de care fusese privată în tot timpul în care poporul călcase Sabatul în ea.
Astfel, după cum îi avertizase Dumnezeu, babilonienii au ars templul, au dărâmat zidurile Ierusalimului, au ucis fără milă, iar pe cei care au supraviețuit i-au dus în Babilon. De asemenea, au luat vasele prețioase din templu și le-au dus în templul
zeului lor (2 Cronici 36:17-20, Daniel 1:1).
Dar chiar și în timpul captivității, Dumnezeu le-a amintit israeliților de relația lor specială cu El. Prin intermediul profetului Ezechiel, El le-a arătat cum le dăduse poruncile Sale, inclusiv Sabatul, spunând:
„Le-am dat hotărârile Mele și le-am făcut cunoscute poruncile Mele, pe care trebuie să le împlinească omul ca să trăiască prin ele. Le-am dat și Sabaturile Mele, ca semn între Mine și ei, ca să știe că Eu sunt Domnul Care îi sfințește” (Ezechiel 20:11-12, NTR, sublinierea noastră).
Și pe tot parcursul slujbei lui Ezechiel în exil, Sabatul a rămas una dintre preocupările lui majore (Ezechiel 20:13,20-21; 22:8,26; 23:38; 44:24; 45:17; 46:3).
Reinstituirea Sabatului
La sfârșitul celor șaptezeci de ani, Dumnezeu a făcut ca Cirus să le permită israeliților să se întoarcă în Ierusalim (Ezra 1:1; 2 Cronici 36:22-23). Cirus era împăratul persan care cucerise Babilonul (Isaia 45:1; Daniel 5:30-31; 6:1,28).
Sub conducerea lui Zorobabel și Ezra, ei au restabilit serviciile de închinare de la templul din Ierusalim. El a fost reconstruit, iar vasele templului care fuseseră duse departe, aduse înapoi. De asemenea, cei doi s-au ocupat de căsătoriile mixte dintre israeliți și alte națiuni (Ezra 3:1-7; 6:13-18; 9-10).
Apoi, Neemia a coordonat reconstruirea zidurilor orașului (Neemia 6:15-16).
După toate acestea, poporul s-a adunat, iar Ezra, scribul și preotul, le-au citit și le-au explicat din „cartea Legii lui Moise, dată de Domnul lui Israel” (Neemia 8:1)
A urmat o perioadă de pocăință profundă. Când și-au dat seama că nu au reușit să se supună poruncilor lui Dumnezeu date la Sinai, L-au recunoscut pe Dumnezeu spunând:
„Te-ai pogorât pe Muntele Sinai, le-ai vorbit din înălțimea cerurilor şi le-ai dat porunci drepte, legi adevărate, învățături şi orânduiri minunate.
Le-ai făcut cunoscut Sabatul Tău cel sfânt şi le-ai dat prin robul Tău Moise porunci, învățături şi o Lege” (Neemia 9:13-14, sublinierea noastră).
Ei au încheiat un legământ cu Dumnezeu, promițând „să umble în Legea lui Dumnezeu, dată prin Moise, robul lui Dumnezeu, să păzească și să împlinească toate poruncile Domnului, Stăpânului nostru, orânduirile și legile Lui”.
Și „să nu cumpărăm nimic în ziua Sabatului şi în zilele de sărbătoare de la popoarele țării care ar aduce de vânzare în ziua Sabatului mărfuri sau altceva de cumpărat şi să lăsăm nelucrat pământul în anul al șaptelea şi să nu cerem plata niciunei
datorii” (Neemia 19:29,31, sublinierea noastră).
După aceasta, Neemia a mers pentru un timp în Persia. Când s-a întors la Ierusalim, a constatat că poporul uitase promisiunea făcută lui Dumnezeu.
„Pe vremea aceea, am văzut în Iuda niște oameni călcând la teasc în ziua Sabatului, aducând snopi, încărcând măgarii cu vin, struguri şi smochine şi cu tot felul de lucruri şi aducându-le la Ierusalim în ziua Sabatului. Şi i-am mustrat chiar în ziua când își vindeau mărfurile. Mai erau şi niște tirieni așezați în Ierusalim care aduceau pește şi tot felul de mărfuri şi le vindeau fiilor lui Iuda în ziua Sabatului şi în Ierusalim” (Neemia 13:15-16, sublinierea noastră).
Așa că a inițiat reforma necesară, mustrându-i spunând:
„Am mustrat pe mai-marii lui Iuda şi le-am zis: „Ce înseamnă această faptă rea pe care o faceți pângărind ziua Sabatului? Oare n-au lucrat așa părinții voștri şi nu din pricina aceasta a trimis Dumnezeul nostru toate aceste nenorociri peste noi şi peste cetatea aceasta? Şi voi aduceți din nou mânia Lui împotriva lui Israel, pângărind Sabatul!” (Neemia 13:17-18, sublinierea noastră).
Apoi a stabilit câteva măsuri pentru a se asigura că nimic din toate acestea nu avea să se mai întâmple.
„Am poruncit să se închidă porțile Ierusalimului înainte de Sabat, de îndată ce le va ajunge umbra, şi să nu se deschidă decât după Sabat. Şi am pus câțiva din slujitorii mei la porți, să oprească intrarea sarcinilor de mărfuri în ziua Sabatului.
Şi așa negustorii şi vânzătorii de tot felul de lucruri au petrecut noaptea o dată şi de două ori afară din Ierusalim. I-am mustrat şi le-am zis: «Pentru ce stați noaptea înaintea zidului? Dacă veți mai face încă o dată lucrul acesta, voi pune mâna pe voi.» Din clipa aceea, n-au mai venit în timpul Sabatului.
Am poruncit şi leviților să se curățească şi să vină să păzească porțile, ca să sfințească ziua Sabatului” (Neemia 13:19-22, sublinierea noastră).
Ultimul profet pe care Dumnezeu l-a folosit pentru a le vorbi israeliților după exil a fost Maleahi. El a scris ultima carte din Vechiul Testament și în ultimul capitol a consemnat aceste cuvinte:
„Aduceţi-vă aminte de Legea lui Moise, robul Meu, căruia i-am dat în Horeb rânduieli şi porunci pentru tot Israelul (Maleahi 4:4).
Și evreii au respectat această poruncă de-a lungul anilor care au dus la vremurile Noului Testament.
SABATUL ÎN NOUL TESTAMENT
În timpul Noului Testament avem de-a face cu o epocă în care liderii evreilor supracompensau. Au devenit inutil de stricți în ceea ce privește respectarea Sabatului. Aveau chiar multe alte reguli cu cele mai mici detalii despre cum să respecte Sabatul.
Probabil că totul a început cu intenții bune.
Ei prețuiau lecțiile învățate din istoria lor. Au văzut că respectarea Sabatului îi deosebea de alte națiuni și îi ferise de idolatrie, iar nerespectarea poruncilor lui Dumnezeu, inclusiv a Sabatului, le provocase probleme.
Erau hotărâți să Îi fie credincioși lui Dumnezeu – dar au devenit prea zeloși și au dus acest lucru la extrem.
Lucrurile bune vin când există echilibru. Dacă ducem un lucru bun la extrem, el se transformă în altceva.
Din păcate, asta s-a întâmplat cu păzirea Sabatului sub conducerea fariseilor. Este îngrozitor că darul lui Dumnezeu de odihnă sfântă în creația Sa a fost transformat într-o povară sau într-o metodă de a ridica faptele deasupra credinței.
ÎNVĂȚĂTURILE LUI ISUS DESPRE SABAT
În viața și învățăturile Sale, Isus a urmărit să-i readucă pe oameni la o înțelegere corectă a Scripturii, punând accentul în mod special pe practica respectării Sabatului.
Sabatul este o zi de învățare și adunări religioase
Isus a fost crescut într-o familie evreiască. El a crescut participând și luând parte la serviciile de Sabat din sinagogă.
„A venit în Nazaret, unde fusese crescut, şi, după obiceiul Său, în ziua Sabatului, a intrat în sinagogă. S-a sculat să citească” (Luca 4:16).
Sinagoga era un loc de instruire religioasă pentru comunitățile evreiești care locuiau departe de Ierusalim, unde se afla templul. În Sabat, ei se adunau în templu sau în sinagogi pentru a se închina și a învăța împreună.
Astfel, Isus mergea adesea la sinagogă sau la templu pentru a învăța (Marcu 1:21). Acest lucru este similar cu ceea ce este biserica pentru creștinii de astăzi.
Suntem încurajați să facem binele în Sabat
Pe lângă faptul că participa la închinarea din sinagogă, El le-a slujit și nevoilor oamenilor.
• El a vindecat bolnavi (Marcu 3:5; Matei 12:9-14; Luca 6:6-11).
• A alungat duhurile rele din persoanele posedate de demoni (Marcu 1:23-27).
Acest lucru i-a supărat pe liderii religioși evrei. Ei considerau aceste acte ca fiind călcări ale Sabatului.
Dar Isus i-a întrebat: „Este îngăduit în ziua Sabatului să faci bine sau să faci rău? Să scapi viața cuiva sau s-o pierzi?” (Marcu 3:4).
El a arătat că orice activitate menită să salveze atât viața omului, cât și a animalelor, nu reprezintă o călcare a Sabatului (Luca 14:1-6).
El a clarificat faptul că „este îngăduit a face bine în zilele de Sabat” (Matei 12:12).
Sabatul a fost menit pentru ca omenirea să se bucure de el
Cu o altă ocazie, ucenicii Săi erau flămânzi în ziua de Sabat. În timp ce se plimbau prin lanurile de grâu, au cules câteva boabe coapte și le-au mâncat (Marcu 2:23-27; Matei 12:1-8; Luca 6:1-5).
Din nou, liderii religioși s-au supărat pe Isus și pe ucenicii Săi. Ei au spus că acest act „nu este îngăduit în ziua Sabatului” (Marcu 2:24).
Dar Isus le-a reamintit povestea lui David din 1 Samuel 21:1-9. El a arătat că nu trebuie să ne privăm în momente de necesitate pentru că este Sabat, deoarece acest lucru ar însemna că Sabatul este îndurat în loc să fie un timp de bucurie binecuvântată.
În final, El a subliniat că „Sabatul a fost făcut pentru om, iar nu omul, pentru Sabat” (Marcu 2:27) și a continuat declarând că El însuși are autoritatea de a spune acest lucru, întrucât „Fiul Omului este Domn chiar și al Sabatului” (Marcu 2:28).
Isus a venit pe Pământ pentru a împlini Legea
În Matei 5:17, Isus spune clar care este relația Lui cu poruncile lui Dumnezeu în ansamblul lor, inclusiv cu Sabatul. El spune:
„Să nu credeți că am venit să desființez Legea sau Profeții; am venit nu să desființez, ci să împlinesc” (Matei 5:17, EDCR).
După cum am văzut, Isus a avut multe conflicte cu liderii evrei din cauza respectării Sabatului. Sunt unii care spun că, prin aceste incidente, Isus ne-a dat permisiunea de a călca porunca Sabatului.
Dar o privire mai atentă la aceste povestiri arată contrariul. Isus era preocupat de eliminarea numeroaselor cerințe inutile care erau impuse în Sabat de liderii religioși ai vremii. Aceste cerințe făceau din ziua sfântă a lui Dumnezeu o povară în loc
să fie o delectare.
În plus, conflictele nu au fost niciodată legate de ziua în care era Sabatul și nici nu se refereau la faptul dacă Sabatul trebuia sau nu să fie respectat. Aceste lucruri au rămas de necontestat.
Problema principală era cum trebuia respectat Sabatul.
Iar Isus a clarificat acest lucru pentru noi.
Pentru a sublinia faptul că legile lui Dumnezeu sunt de neschimbat și indestructibile, El a spus că „este mai lesne să treacă cerul și pământul decât să cadă o frântură de literă din Lege” (Luca 16:17).
Lecții de la înmormântarea lui Isus
Felul în care adepții lui Isus au tratat înmormântarea Sa arată că ei luau în serios respectarea Sabatului.
În primul rând, evreii au cerut ca trupul lui Isus să nu rămână pe cruce peste Sabat. Iar după ce s-a confirmat că El era mort, doi dintre ucenicii Săi secreți – Iosif din Arimateea și Nicodim – au cerut trupul Său.
Apoi L-au pregătit pentru înmormântare și L-au îngropat într-un mormânt din apropiere (Ioan 19:31-42).
Luca ne spune că „era Ziua Pregătirii și începea Sabatul” (Luca 23:54).
De asemenea, femeile care L-au urmat pe Isus din Galileea s-au dus și au văzut unde fusese îngropat. Apoi „în ziua Sabatului, s-au odihnit, după Lege” (Luca 23:56).
Și Maria Magdalena împreună cu alte două femei care erau adepte devotate ale lui Isus au așteptat până când „a trecut Sabatul” înainte de a merge la mormântul lui Isus pentru a-I unge trupul cu mirodenii (Marcu 16:1).
Sabatul zilei a șaptea dăinuiește
Marcu 16:2 spune că aceste femei au venit dis-de-dimineață, în prima zi a săptămânii, a doua zi după Sabat.
Dar ele au constatat că Isus înviase în acea dimineață (Marcu 16:6).
Astăzi, sărbătorim Paștele duminica, ziua în care Isus a înviat. Iar Vinerea Mare marchează ziua în care Isus a murit. Biblia spune clar că ziua care a căzut între cele două a fost Sabatul. Asta înseamnă că ziua a șaptea, ziua de odihnă, a fost sâmbătă.
Dar poate te întrebi de ce majoritatea creștinilor merg astăzi la biserică duminica.
Pentru a te ajuta să afli cum s-a ajuns la acest obicei, iată un alt articol care arată cum a fost schimbat Sabatul din sâmbătă în duminică.
PRIMII CREȘTINI AU RESPECTAT SABATUL
După înălțare lui Isus la cer, primii creștini au continuat să respecte Sabatul.
În afară de întâlnirile zilnice (Faptele Apostolilor 2:46; Evrei 10:25), ei se întâlneau și pentru închinarea din Sabat.
Faptele Apostolilor 17:2 ne spune că, în Sabat, Pavel obișnuia să intre în sinagogă și să discute cu oamenii din Scripturi. În acest caz, în timp ce se afla la Tesalonic, el a făcut același lucru trei Sabaturi la rând.
Același lucru s-a spus și despre Isus, așa cum am văzut mai devreme.
În timp ce se afla la Corint, Pavel i-a convins atât pe iudei, cât și pe greci, în sinagogă, în Sabat (Faptele Apostolilor 18:4).
Iar în Antiohia, Pavel și Barnaba au mers la sinagogă în Sabat. Când i s-a cerut să le vorbească oamenilor după prezentarea principală, Pavel le-a explicat despre faptul că Isus este împlinirea promisiunii lui Dumnezeu cu privire la Mesia (Faptele Apostolilor 13:13-41).
Și „când au ieșit afară, [cei dintre neamuri] i au rugat să le vorbească și în sabatul următor despre aceste lucruri” (Faptele Apostolilor 13:42, EDCR).
Și „în sabatul următor, aproape toată cetatea s a adunat să asculte Cuvântul Domnului” (Faptele Apostolilor 13:44, EDCR).
Întâlnirile din Sabat reprezentau, de asemenea, timp pentru rugăciune.
Iar uneori, întâlnirile se țineau în aer liber, nu în sinagogă. Aceasta a fost experiența lui Pavel la Filipi:
„În ziua sabatului, am ieșit pe poarta cetății, lângă un râu, unde credeam noi că este un loc de rugăciune. Ne-am așezat și le-am vorbit femeilor care erau adunate acolo” (Faptele Apostolilor 16:13, EDCR)
SABATUL VA FI SĂRBĂTORIT PENTRU ETERNITATE
Biblia arată că Sabatul va fi respectat de cei răscumpărați pe Noul Pământ.
Așteptând cu nerăbdare viața pe care cei salvați de pe Pământ o vor trăi în veșnicie, Isaia a spus:
„Căci după cum cerurile cele noi şi pământul cel nou pe care le voi face vor dăinui înaintea Mea – zice Domnul – așa vor dăinui şi sămânța voastră şi numele vostru. În fiecare lună nouă şi în fiecare Sabat, va veni orice făptură să se închine înaintea
Mea, zice Domnul” (Isaia 66:22-23).
Acest lucru se va întâmpla după ce păcatul și păcătoșii vor fi fost distruși, iar Dumnezeu va readuce Pământul la ceea ce a fost la creație.
Și după cum Sabatul a fost sărbătorit la începutul planetei noastre, el va fi sărbătorit din nou de către „orice făptură” ca dar special al lui Dumnezeu pentru om.
SABATUL ESTE O TEMĂ PREZENTĂ ÎN ÎNTREAGA BIBLIE
După cum am văzut, Sabatul este prezent în întreaga Biblie.
El a fost instituit la creație. Dat întregii omeniri ca un dar binecuvântat și sfânt de odihnă, el este menit să ne amintească două lucruri:
• Originea noastră în Dumnezeu, Creatorul nostru.
• Răscumpărarea noastră din robia păcatului prin harul și puterea Sa.
După cum am văzut în istoria copiilor lui Dumnezeu, ascultarea de legile lui Dumnezeu, inclusiv de cea referitoare la Sabat, a dus la numeroase binecuvântări și la stabilitate. Pe de altă parte, neascultarea a adus necazuri și robie.
Dar avem un exemplu perfect de respectare a Sabatului în Isus.
Asemenea ucenicilor și urmașilor Lui și primilor creștini, putem alege să onorăm legile lui Dumnezeu și să ne bucurăm de binecuvântările Sabatului care ne sunt destinate.
Și putem, de asemenea, să așteptăm cu nerăbdare o veșnicie cu Dumnezeu, unde vom sărbători Sabatul în puritatea sa.
Există multe modalități prin care poți afla mai multe despre Sabat. Sau, dacă abia aștepți să sărbătorești Sabatul sâmbăta viitoare, găsește în zona ta un grup de credincioși la fel de entuziasmați cu privire la Sabat.
Sursa: Adventist.org