Biserica Adventista de Ziua a Saptea
Caută

O ceremonie de botez anticipează un an surprinzător în Pakistan

Sărbătorirea centenarului primei școli adventiste din Pakistan readuce în atenție misiunea.

O ceremonie de botez anticipează un an surprinzător în Pakistan

Sărbătorirea centenarului primei școli adventiste din Pakistan readuce în atenție misiunea.

Pakistan Adventist Seminary & College (PASC) din districtul Sheikhupura, Punjab, a sărbătorit, la finalul lunii noiembrie, centenarul instituției de învățământ superior. Evenimentul care a durat o săptămână, a avut în centru renașterea. Peste 700 de persoane au fost prezente în fiecare seară în biserica din campusul universității pentru o serie de prezentări biblice.

În ciuda vârstei de 87 de ani și a faptului că se lupta cu o răceală severă însoțită de stări febrile, Chun-soo An, vorbitorul principal, a transmis Evanghelia cu o hotărâre de nezdruncinat, au declarat liderii regionali ai Bisericii.

Ho-young Choi, director al Departamentului Tineret în cadrul Diviziei Asia de Nord-Pacific (NSD), a declarat: „Am fost onorat să particip la aniversarea centenarului universității și seminarului adventist din Pakistan. Prin intermediul concursului Golden
Bell Quiz pe tema cărții Tragedia veacurilor am simțit pasiunea tinerilor pakistanezi care iubesc Cuvântul lui Dumnezeu, iar ceremonia comună de botez din după-amiaza zilei de Sabat a fost o experiență de neuitat”.

Soon-gi Kang, președintele Uniunii Coreene de Conferințe, a vorbit în predica sa despre „Răspunsul la chemarea la misiune”. „Bătălia dintre bine și rău a avut loc în toate epocile, iar ea se desfășoară și acum”, a declarat Kang. „Avem datoria solemnă de a transmite lumii întregi mesajul etern încredințat de Dumnezeu omenirii.”

Kang a analizat viețile unor personaje biblice precum Moise, Daniel și Avraam. El a subliniat că „adventiștilor care trăiesc în această epocă li s-a încredințat misiunea sacră de a duce vestea revenirii lui Isus Hristos până la marginile pământului. În ciuda oricăror greutăți, trebuie să răspundem acestei chemări. Ne-a fost încredințată această misiune”, a spus el.

La finalul evenimentului, 148 de persoane au fost botezate, depășind obiectivul inițial de 100 și stabilind un record fără precedent. Datorită acestui fapt, se anticipează că numărul de botezuri din acest an va depăși 2000, ceea ce ar fi o premieră pentru Pakistan [țară islamică cu 17.631 de credincioși adventiști la peste 240 de milioane de locuitori]. Ceremonia de botez a început la ora 13:00 și a continuat până la lăsarea întunericului [în jurul orei 18:00]. Printre noii credincioși s-au numărat un tânăr cu un picior amputat, un cuplu care a decis să fie botezat împreună și 27 de persoane care au călătorit din Lahore.

La eforturile locale s-a adăugat și contribuția voluntarilor din Coreea de Sud. Asociația internațională Food Care Service (al cărei președinte este Sun-kyu Nam) a susținut cursuri de formare în domeniul podiatriei și și-a oferit ajutorul în cadrul evenimentului. În plus, Estera, echipa femeilor misionare din cadrul Conferinței Centru-Est a Uniunii Coreene condusă de Won-suk Jung, a întreprins activități de promovare a sănătății.

„Prezența harului și a Duhului Sfânt s-a simțit pe tot parcursul evenimentului”, a declarat președintele PASC, Sung-bae Ji. „Le sunt recunoscător tuturor celor care s-au rugat pentru succesul acestei inițiative și în special voluntarilor dedicați veniți de departe.”

Ji a declarat că în prezent caută un sprijin continuu „pentru a ajuta instituția și studenții să exploreze orizonturi mai mari”, adăugând: „Vă rugăm să ne purtați în rugăciune, pentru ca flacăra Duhului Sfânt să rămână aprinsă în campusul nostru”.

Sursa: Adventist Review și Departamentul Comunicare/ Uniunea Adventistă

WhatsApp
Facebook
Telegram
Twitter
LinkedIn
Print