Biserica Adventista de Ziua a Saptea
Caută

În Ghana, un grup de exploratori a mers 250 km până în camporee

Ei au strâns fonduri pentru a susține orfani din regiune.

În Ghana, un grup de exploratori a mers 250 km până în camporee

Ei au strâns fonduri pentru a susține orfani din regiune.

În ceea ce liderii Bisericii au definit ca fiind o dovadă de devotament și rezistență, Henry Smith, membru al Departamentului de Tineret, și exploratorii Millicent Anna Stella Asane și Lawrence Manful, au făcut într-o călătorie de patru zile din Takoradi până în campusul Universității Valley View din Oyibi, Accra. Destinația lor, a patra ediție a Camporeei Exploratorilor din Divizia Africa Centrală și de Est (WAD), care a avut loc între 24 și 30 decembrie.

După ce au pornit pe 21 decembrie, cei trei au parcurs cei aproximativ 250 de kilometri pe jos, ajungând la ceremonia de deschidere a camporeei pe 25 decembrie. În ciuda călătoriei lungi, păreau mai degrabă emoționați decât epuizați, au declarat liderii regionali ai Bisericii, fiind primiți ca niște eroi de cei peste 8.000 de participanți, printre care s-au numărat liderii Departamentului Tineret din cadrul Conferinței Generale și al WAD a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea.

Călătoria este o tradiție începută în anul 1996. Responsabilul de Departamentul Tineret din cadrul districtului Adenta din Accra, Adu Gyamfi, a spus că Smith merge pe jos până în camporee de oriunde se află, iar în timpul călătoriei strânge fonduri pentru orfani. În 2023, doi alți exploratori au decis să i se alăture în acest demers caritabil.

Când cei trei au ajuns în campusul Universității Valley View, au fost întâmpinați de o escortă a poliției și o fanfară a tinerilor, fiind premiați de Departamentul Tineret din cadrul WAD.

Călătoria, care a simbolizat și dureroasa călătorie a lui Iosif spre Egipt, a îmbogățit experiența camporeei, reflectând tema scenetelor din fiecare seară despre viața lui Iosif, au declarat liderii Bisericii. Vorbitorul principal al fiecărei seri a fost directorul Departamentului Tineret din cadrul Conferinței Generale Busi Khumalo.

Alfred Asiem, directorul Departamentului Tineret din cadrul WAD, a oferit o perspectivă istorică asupra evenimentului, concentrându-se asupra călătoriei lui Iosif. El a subliniat rolul camporeei: „Îi aducem pe exploratorii noștri împreună pentru părtășie, socializare, reînnoire și renaștere spirituală”, a spus Asiem.

În discursul de deschidere, secretarul WAD Selom Sessou a folosit povestea lui Iosif ca exemplu al modului în care visurile modelează viețile orientate spre un scop. El a subliniat rolul esențial al tinerilor în biserică, menționând că ei reprezintă peste 70% din cei aproape un milion de credincioși botezați ai WAD. „Ne rugăm ca ei să aibă cu adevărat visuri, a spus Sessou, „pentru că, pe măsură ce visează și colaborează cu Dumnezeu, biserica Lui din WAD va avea un viitor mai luminos”.

Khumalo a subliniat că tabăra ar trebui să fie o platformă de învățare, de relaționare și de hrănire spirituală. „În camporee învățăm să ne distrăm, cunoaștem prieteni noi, întâlnim prieteni vechi, participăm la specializări, deprindem abilități și învățăm multe alte lucruri puternice”, le-a reamintit Khumalo participanților.

Irvine Gwataringa, directorul Departamentului Tineret din cadrul Diviziei Africa de Sud – Oceanul Indian (SID), a susținut meditațiile de dimineață pe parcursul săptămânii.

Participanții și-au împărtășit entuziasmul. Anike s-a bucurat de focurile de artificii din ziua deschiderii, Alvin din Liberia a fost surprins de condițiile oferite și frumusețea campusului, iar Lia Farhane Allah-Ridy din Ciad și-a împărtășit, de asemenea, bucuria, anticipând activități similare în cadrul evenimentelor viitoare.

Asiem I-a mulțumit lui Dumnezeu deoarece camporeea a ajuns la final fără niciun incident grav, în ciuda faptului că un intrus fusese arestat pe 23 decembrie, cu o zi înainte de deschidere. „Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru ajutorul și protecția Lui”, a spus el.

Sursa: Adventist Review

WhatsApp
Facebook
Telegram
Twitter
LinkedIn
Print