Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din Coreea s-a dedicat răspândirii Evangheliei în țară și în străinătate, iar acest an marchează 120 de ani de proclamare a mesajelor celor trei îngeri în peninsula coreeană.
Evanghelia a fost adusă în Coreea de misionari străini, în 1904. În același an, în timp ce se aflau temporar în Kobe, Japonia, imigranții Eung-hyun Lee și Heung-jo Son l-au întâlnit pe pastorul Kuniya Hide. Studiile biblice au dus la botezul lor în cascada Nunobiki și la nașterea Bisericii Adventiste coreene. Astfel, credința adventistă a ajuns în Coreea datorită coreenilor, nefiind adusă de misionari străini. În urma acestui început, misionarii trimiși de la sediul Bisericii Adventiste s-au implicat activ în evanghelizare, educație și lucrarea misionară medicală, lăsând o amprentă semnificativă asupra societății coreene.
Acum, după 120 de ani de prezență adventistă, Biserica din Coreea de Sud este organizată în 830 de biserici și grupe în toată țara, numărând peste 262.000 de credincioși adventiști. În transmiterea Evangheliei în țară sunt implicați 848 de pastori și 3.657 de lucrători laici.
În domeniul educației, Biserica administrează două universități – Universitatea Sahmyook și Universitatea Medicală Sahmyook – dar și 10 școli primare și 15 școli gimnaziale și licee. În octombrie 2023, aproximativ 11.565 de elevi erau înscriși la cele 27 de instituții de învățământ din rețeaua Sahmyook cu aproximativ 1.100 de cadre didactice din întreaga țară.
Angajamentul Bisericii față de sănătate este vizibil în activitatea diverselor instituții medicale, precum două centre medicale Sahmyook din Seul și Busan, centrul de seniori Eden, Spitalul Newstart din Yeosu și spitalul adventist de stomatologie Sahmyook. Dincolo de asistența medicală, adventiștii din Coreea de Sud mai administrează 80 de centre de îngrijire, centre de asistență socială și centre pentru copii, deservind segmentele defavorizate și vulnerabile ale societății.
Renumită pentru laptele de soia, Sahmyook Foods se străduiește să ofere alimente sănătoase, iar Sahmyook Organic Farming și Sahmyook Nature Seven oferă opțiuni alimentare oneste, gustoase și sănătoase. Institutul adventist de limbi străine și grădinițele din cadrul lui le oferă cursuri de limbi străine intelectualilor și copiilor.
În plus, editura coreeană (Sijosa) contribuie la răspândirea Evangheliei prin intermediul publicațiilor religioase (și bilingve) în Coreea, dar și în țări din Asia și Africa. Mai mult, credincioșii adventiști ghidează comunitățile locale și vecinii spre o viață mai sănătoasă și mai împlinită, susținând inițiative unice în domeniul sănătății și promovând un stil de viață echilibrat.
Sursa: Adventist News Network