Biserica Adventista de Ziua a Saptea
Caută

Lansare film documentar despre adventiștii români

Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din România a lansat pe 1 martie 2024 filmul „Cine sunt adventiștii”, un material de prezentare a adventismului românesc.

Lansare film documentar despre adventiștii români

Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din România a lansat pe 1 martie 2024 filmul „Cine sunt adventiștii”, un material de prezentare a adventismului românesc.

„Cine sunt adventiștii” – canal YouTube și link Facebook.

Pelicula de 93 de minute încadrează cultul adventist în istoria creștinismului și descoperă contribuțiile majore aduse de adventiști în țară: rețelele de sănătate și educație, precum și asistența socială.

La nivel global, adventiștii reprezintă 3% din populația creștină și sunt parte a familiei de rit protestant (36%), alături de creștinii ortodocși (12%) și catolici (50%). În lume, populația adventistă este de circa 35 de milioane de membri și aparținători, iar confesiunea deține recorduri mondiale în sănătate, educație și comunicare.

Filmul „Cine sunt adventiștii” conține interviuri cu opinia românilor de pe stradă, dar și a unor personalități precum șeful cultelor, Ciprian Olinici, președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, fostul președinte al României, Emil Constantinescu, reprezentantul cultului ortodox, Ionuț Corduneanu, respectiv al Alianței Evanghelice, Virgil Achihai, muftiul musulman din România, Iusuf Murat, istoricul Adrian Cioroianu, influencerul George Buhnici și sociologul Dumitru Borțun.

În documentar sunt imagini din peste 30 de lăcașuri de cult selectate din toate regiunile țării și, de asemenea, filmări în localități care au „Strada Adventiștilor”. Ghidul narator este Ioan Paicu, redactor la Radio Vocea Speranței și prezbiter al unei biserici locale. Coloana sonoră cuprinde și adaptări făcute pentru 26 de imnuri din cartea de cântări a enoriașilor.

Dintre cei peste o mie de credincioși care apar în film, se disting două familii cu patru până la șase de generații succesive de adventiști; ele reflectă evoluția socială a confesiunii pe pământ românesc.

Domeniile esențiale în care se manifestă spiritualitatea adventistă, prezente ca secțiuni importante în materialul video, sunt contribuția adventistă la sănătate, învățământul adventist, caritatea și impactul evanghelic.

„Cine sunt adventiștii” arată și două dintre cele mai importante învățături adventiste, din perspectiva confesională: de ce serbează ziua a șaptea, sâmbăta, și ce cred despre apropiata revenire a lui Isus Hristos pe pământ. Înțelegerea lor despre viitor e ilustrată în ultima parte a filmului prin evidențierea rolului jucat de protestanți în Revoluția (timișoreană) din decembrie 1989, dar și a modului în care religia influențează decisiv în crize politice și sociale.

Materialul răspunde întrebării dacă adventiștii sunt într-adevăr creștini și de ce, dintre toți creștinii, adventiștii au cele mai multe puncte comune atât cu musulmanii, cât și cu evreii, ceea ce subliniază încă o dată rolul pe care adventiștii cred că îl vor juca, în viitor, în evenimentele finale dinaintea revenirii Domnului Hristos pe pământ.

„Cine sunt adventiștii” este o producție a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din România.

Departamentul de Comunicare și Relații Publice
Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din România

Director Dragoș Mușat
Voluntari, Ilfov
4 martie 2024

WhatsApp
Facebook
Telegram
Twitter
LinkedIn
Print