Nevătămați și doritori să îi ajute pe alții.
O semiremorcă care transporta apa potabilă cumpărată de o mână de credincioși adventiști de ziua a șaptea din vestul Turciei traversa sudul țării, îndreptându-se spre est, la câteva zile după cutremurul din 6 februarie 2023.
Imediat după dezastrul care a devastat sud-estul Turciei și nordul Siriei, grupul și-a unit rapid resursele pentru a cumpăra apă pentru cei din zona afectată.
În orele petrecute călătorind împreună pe autostrada aglomerată de vehicule cu ajutoare, conversația i-a unit pe membrii grupului. Șoferul lor, un om de afaceri local, și-a oferit semiremorca pentru a transporta apa.
Unul dintre membrii echipei își amintește: „La un moment dat a început să plângă în timp ce ne spunea că era încurajat de faptul că, deși nu eram turci, eram acolo pentru a-i ajuta poporul.” Dedicarea sa inițiativei grupului avea și un caracter personal – fiicele lui, care locuiesc într-una dintre cele mai devastate zone din Turcia, supraviețuiseră amândouă, dar dormeau în fiecare noapte afară, în mașină, la temperaturi de îngheț.
În timp ce cea mai mare parte a lumii privea cu neîncredere cum știrile despre cutremur ieșeau încet-încet la iveală dintre dărâmături, credincioșii adventiști din peste 20 de localități din Turcia s-au întâlnit online a doua zi după cutremur pentru a se consulta cu privire la ceea ce ar putea face în mijlocul unei asemenea catastrofe. Din cauza dificultăților logistice din regiune, știau că era imposibil să ajute în mod oficial. S-au întrebat: Ce putem face? Ce resurse avem? Ce putem oferi? Cum putem coopera cu cei care intervin pe căi oficiale? Ce putem face împreună, prin combinarea eforturilor noastre?
Și-au pus aceste întrebări cu solemnitatea celor care își dau seama că toți credincioșii adventiști din Turcia erau nevătămați. Simțindu-și responsabilitatea, un membru a observat: „Nu putem să stăm și să privim. Suntem aici pentru a oferi tot ce avem.”
În fața unei astfel de crize, implicarea fiecăruia este mai mult decât un slogan, au spus liderii Bisericii din regiune. În câteva zile, un grup a strâns bani pentru a cumpăra 30 de pături. Alții au colectat alimente, pături și haine călduroase și le-au dus la centrele guvernamentale de distribuție.
O credincioasă adventistă care lucrează la o universitate locală și-a mobilizat prietenii pentru a cumpăra și dona haine pentru 16 persoane aduse să locuiască în căminele universității, iar altele urmează să sosească. Un alt credincios, care se implică în colectarea și livrarea de bunuri, nu și-a pierdut doar casa. Unii membri ai familiei au fost scoși teferi de sub dărâmături, alții și-au pierdut viața, iar alții sunt încă dispăruți. Cei opt membri ai familiei extinse rămase au fost „adoptați” de mai mulți credincioși adventiști, care i-au dus pe toți în locuințe sigure.
Credincioși adventiști din toată țara își folosesc timpul și resursele, își unesc eforturile, se implică în inițiativele guvernamentale și plâng alături de cei care plâng. „Totul este distrus. Moartea este omniprezentă și putem face atât de puțin”, a spus un credincios care transporta cutii cu alimente spre una dintre zonele devastate. „Dar, cu siguranță, ne putem ruga”, a adăugat el.
Un credincios adventist implicat în acordarea de asistență permanentă a explicat: „Colaborăm îndeaproape cu autoritățile pentru a contribui cu ceea ce putem, dar zonele cele mai afectate le sunt inaccesibile civililor ca noi”. Mângâierea – și speranța – lor constă în faptul că știu că restricțiile nu Îi limitează accesul lui Dumnezeu. „Așadar, ne rugăm și lucrăm”, a concluzionat el. Pe lângă zecile de grupuri de rugăciune care se întâlnesc în mod regulat în întreaga țară, le-a fost adresat un apel la rugăciune credincioșilor adventiști din întreaga Uniune a Orientului Mijlociu și a Africii de Nord (MENAU), un teritoriu al Bisericii care include regiunile afectate, și din întreaga lume.
Președintele MENAU, Rick McEdward, cunoaște puterea rugăciunii: „Rugăciunile credincioșilor din toată lumea sunt o sursă extraordinară de încurajare în acest moment. Rugați-vă pentru credincioșii noștri din Turcia care ajută după posibilități. Rugați-vă pentru echipa ADRA din Siria, care s-a mobilizat în câteva ore și care lucrează într-o regiune în care nu există credincioși adventiști.”
Schimbând accentul de la resursele umane, McEdward a făcut apel la biserica mondială: „Oricât de neajutorați ne simțim în astfel de circumstanțe, Îi slujim unui Dumnezeu care este capabil să vadă dincolo de dificultăți și să îi binecuvânteze pe cei care au atât de multă nevoie acum. Rugați-vă împreună cu noi. Rugați-vă pentru noi. Rugați-vă ca Dumnezeu să lucreze dincolo de orice facem noi pentru ca prezența și ajutorul Său să fie simțite.”
Sursa: Adventist Review și Departamentul Comunicare/ Uniunea Adventistă