Biserica Adventista de Ziua a Saptea
Caută

Stabilitatea financiară a Bisericii Adventiste permite folosirea mai multor fonduri pentru misiune

Raportul Trezoreriei subliniază nevoia de a elabora strategii pentru a crește impactul misiunii.

Stabilitatea financiară a Bisericii Adventiste permite folosirea mai multor fonduri pentru misiune

Raportul Trezoreriei subliniază nevoia de a elabora strategii pentru a crește impactul misiunii.

Stabilitatea financiară a Conferinței Generale a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea este urmarea binecuvântărilor lui Dumnezeu și a eforturilor conștiente ale liderilor ei de a limita cheltuielile și a crește fondurile pentru inițiative misionare din întreaga lume, a declarat trezorierul Paul H. Douglas. Declarația lui a fost făcută în cadrul Raportului Trezoreriei din prima zi a reuniunii de primăvară a Comitetului Executiv al CG, care a avut loc în Silver Spring, Maryland, Statele Unite, pe 9 aprilie.

„La 31 decembrie 2023, starea financiară era solidă”, a declarat Douglas. „Îl lăudăm pe Domnul pentru această stabilitate financiară, date fiind condițiile economice predominante la nivel global.”

Îmbunătățirea situației

Douglas a explicat că un semn pozitiv este faptul că CG a încheiat anul fiscal cu active nete în valoare de aproximativ 310 milioane de dolari americani, din care 92% erau în numerar și investiții. „Acesta nu este meritul nostru, ci al lui Dumnezeu și doar al Lui. Ni s-a reamintit încă o dată că în vremuri pe care le putem considera tulburi, Dumnezeu deține controlul și El ne oferă tot ce avem nevoie pentru a face ceea ce ne-a chemat să facem.”

Douglas a explicat că în anul 2023, zecimea direcționată spre CG a fost cu aproximativ 13 milioane mai mare decât cele 73 de milioane de dolari prevăzute în buget. Și darurile și-au revenit după pandemia de Covid-19, a spus Douglas. „În anul 2023 s-au depășit atât estimarea prevăzută în buget, cât și valoarea darurilor din anul anterior cu 23 și, respectiv, 10 milioane de dolari”, a completat Douglas. Asta înseamnă că în 2023 CG a primit daruri în valoare de 97 de milioane de dolari, comparativ cu cei 74 de milioane prevăzute în buget.

Creșterea constantă a darurilor înseamnă că, în 2023, doar 48% din fondul CG a provenit din zecimi, inversând o tendință prezentă în anii anteriori. „Relativul echilibru al zecimii și darurilor se datorează în mare parte generozității credincioșilor noștri în susținerea misiunii globale, nu doar a celei locale, care este îndeplinită de bisericile din care fac parte”, a explicat Douglas.

Cheltuieli, capital de lucru și investiții

Cheltuielile de funcționare ale CG au ajuns în anul 2023 la 162 de milioane de dolari. În timp ce 43% din această sumă s-a cheltuit pentru strategia și susținerea misiunii, 15% s-a cheltuit pentru dezvoltarea liderilor și transparență, iar 13% pentru media și publicații. De asemenea, 9% s-a cheltuit pentru instituții de învățământ, iar 20% pentru altele. Dar, în ciuda presiunii exercitate de inflație, a spus Douglas, „Conferința Generală a reușit să își mențină cheltuielile la nivelul celor din anul anterior, ceea ce este o dovadă a atenției acordate cheltuielilor”.

Cifrele privind capitalul de lucru și activele lichide au fost, de asemenea, pozitive, a raportat Douglas. Potrivit trezorierului, aceste sume reprezintă promptitudinea cu care o organizație poate reacționa într-o situație urgentă, astfel încât activitățile care contribuie la împlinirea misiunii ei să nu fie afectate. El a explicat că în prezent se recomandă o valoare de „cel puțin șase luni pentru capitalul de lucru și de cel puțin trei luni în active lichide”. Dar pentru Conferința Generală, a spus el, „ [Comitetul Executiv] a decis ca aceste praguri minime să fie stabilite la valoarea a 12 și, respectiv, șase luni”. Douglas a raportat că, la finalul anului 2023, CG avea un capital de lucru pentru 13,9 luni, și active lichide pentru 11,1 luni.

În ce privește investițiile, Douglas a subliniat că „Îl laudă pe Dumnezeu pentru redresarea semnificată a valorii lor”. După o reducere a valorii de piață de 18 milioane de dolari în 2022 din cauza volatilității de pe piețele financiare, revenirea din 2023 a crescut semnificativ valoarea de piață a investițiilor. „Da, piețele financiare sunt volatile, dar aș dori să asigur [Comitetul Executiv]… că filosofia noastră de investiții este în concordanță cu rolul nostru de administratori ai resurselor încredințate de Dumnezeu”, a declarat Douglas.

Economii substanțiale

În următoarea secțiune a raportului trezoreriei, Ray Wahlen, subtrezorier al CG, a prezentat un raport referitor la plafonul operațional pentru 2023, adică suma de bani pe care CG o poate cheltui anual, potrivit regulamentului de funcționare. Wahlen a împărtășit faptul că, în 2023, CG a operat cu doar 76,78% din suma alocată de Comitetul Executiv.

Potrivit lui Wahlen și spre deosebire de ocaziile anterioare, în care cheltuielile au fost limitate ca urmare a crizei financiare, în 2023, motivul principal al procentului scăzut cheltuit a fost „faptul că zecimea și-a revenit din recesiunea economică globală într-un ritm mai rapid decât cheltuielile planificare pentru operațiunile de la sediul CG”.

Acest raport, a subliniat Wahlen, este „o mărturie a puterii lui Dumnezeu și a credincioșiei numeroșilor Lui administratori din întreaga lume”.

Douglas a susținut afirmația lui Wahlen. „În 2023, putem spune că Dumnezeu a continuat să Își binecuvânteze Biserica prin credincioșia membrilor noștri, astfel încât să ne putem concentra asupra misiunii de a câștiga lumea pentru Hristos.”

Două fonduri pentru misiune

Pentru a oferi exemple ale relației dintre starea financiară stabilă a Conferinței Generale și misiune, Douglas a făcut referire la două fonduri pentru proiecte misionare de la diferite niveluri ale Bisericii.

Primul fond pentru misiune, creat în anul 2021, alocă resurse pentru susținerea proiectelor misionare ale bisericilor locale, le-a reamintit el membrilor Comitetului Executiv. Susținând bisericile locale ale căror propuneri de proiecte sunt aprobate, liderii CG caută să sublinieze intenția de a inspira bisericile locale să investească în misiunea din prima linie a bisericilor locale și în câștigarea lumii pentru Hristos comunitate cu comunitate, a subliniat Douglas. El a raportat că în 2025, din acest fond este disponibilă suma de 5 milioane de dolari americani.

În plus, pentru prima dată, un al doilea fond pentru misiune este alocat pentru a susține diviziile și câmpurile atașate ale Bisericii Adventiste care implementează inițiative de transmitere a Evangheliei la nivelul întregului teritoriu în anii 2024, 2025, 2026 și 2027. În cazul acestui al doilea fond, se pune accentul asupra regiunilor care prezintă un plan cuprinzător care implică uniunile, conferințele și bisericile locale de pe teritoriul lor, a explicat Douglas.

El a adăugat că investiția pe entitate a Bisericii subliniază intenția CG de a inspira liderii și credincioșii adventiști să organizeze și să se implice într-o inițiativă de proclamare a Evangheliei la nivelul întregului teritoriu, de a investi resurse financiare și tehnologice și de a „avea impact asupra Împărăției lui Dumnezeu prin numeroase suflete care, la rândul lor, devin ucenici activi ai lui Isus Hristos”. El a adăugat: „La nivelul Conferinței Generale ne-am angajat să susținem fiecare divizie și fiecare entitate atașată [pentru a acoperi] până la 20% din costul total al programului în limita a 500.000 de dolari pentru fiecare entitate”.

Deja se întâmplă

Printre inițiativele regionale ample deja planificate se numără campania Diviziei Africa Centrală și de Est din anul 2025, care va susține planurile de proclamare a Evangheliei în cele 11 țări din Africa Centrală și de Est, a raportat Douglas. „Au un plan îndrăzneț, un plan inspirat de Duhul Sfânt pentru a dubla numărul de credincioși adventiști de pe teritoriul diviziei.”

Planul presupune proclamarea Evangheliei în 33.000 de locuri, a spus Douglas.

De asemenea, printr-un proiect al Diviziei Nord-Americane se dorește planificarea, programarea și implementarea a „Trei mii de inițiative de proclamare a Evangheliei” pentru 2025, a raportat Douglas. „Nu este vorba doar despre împrietenire și activități de sănătate, ci despre a proclama efectiv Cuvântul lui Dumnezeu”, a spus el. „Divizia se implică implicată, uniunile și conferințele se implică, credincioșii se implică, [iar] Conferința Generală se implică, de asemenea, deoarece mobilizează resurse pentru misiune.”

O schimbare de paradigmă

În general, au explicat reprezentanții Trezoreriei CG, ultimele decizii fac parte dintr-o schimbare de paradigmă care caută să susțină eforturile de concentrare asupra misiunii. „Strategia noastră trebuie să aibă un caracter intenționat”, a spus Douglas. „Dacă chiar credem că Isus va reveni în curând, trebuie să gândim și să acționăm diferit. Și trebuie să adresăm și să răspundem la întrebările corecte.”

Douglas a subliniat că în trecut existau doar procente alocate, o abordare fragmentată a programelor Bisericii și cheltuieli pentru care nimeni nu își asuma responsabilitatea. „Acum se dorește ca implementarea strategiei noastre să aibă un caracter intenționat, să integreze eforturile noastre și să investim în misiune”, a spus Douglas. „În viitorul apropiat și îndepărtat vom pune în aplicare un model care ne va ghida în modul de a investi în misiune, astfel încât să aibă impact.”

Potrivit lui Douglas, scopul este evitarea activităților care necesită investiții mari și au un impact scăzut sau reprezintă investiții mici cu impact scăzut. „Trebuie să regândim și să uităm aceste tipuri de activități”, a spus el. „De ce ne aflăm aici? Ce facem cu resursele pe care ni le-a dat Dumnezeu?”, a întrebat el.

În cele din urmă, a subliniat Douglas, Biserica trebuie să se orienteze spre activități cu impact ridicat, găsind chiar activități care necesită investiții scăzute, dar au un impact ridicat, înlocuind domeniile care sunt „fără sens și slabe” cu unele „inteligente și strategice”.

Sursa: Adventist Review

WhatsApp
Facebook
Telegram
Twitter
LinkedIn
Print