Mai este încă o voce profetică în Europa?

Simpozionul despre Ellen G. White onorează trecutul și îmbrățișează prezentul pentru a modela viitorul.

Mai este încă o voce profetică în Europa?

Simpozionul despre Ellen G. White onorează trecutul și îmbrățișează prezentul pentru a modela viitorul.

Simpozionul despre Ellen G. White, „Înțelegerea lui Ellen G. White și a darului ei profetic astăzi”, a avut loc în campusul Newbold College of Higher Education din Bracknell, Anglia, în perioada 19-21 aprilie.

A fost planificat în mod intenționat pentru a coincide cu cea de-a cincizecea aniversare a inaugurării primului Centru de cercetare Ellen G. White din Europa. „Acest centru este foarte special, deoarece a fost primul din afara Americii de Nord, el devenind modelul pentru celelalte 19 centre de cercetare pe care le avem acum în întreaga lume”, a explicat Audrey Andersson, vicepreședinte al Conferinței Generale a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea și președinte al Ellen G. White Estate [Patrimoniul Ellen G. White].

Înființate înainte de apariția internetului, centrele de cercetare ofereau acces la documente, obiecte și cărți importante.

„Acum, rolul lor s-a schimbat, centrele încurajând cercetarea adventistă și explorarea istoriei noastre”, a spus Andersson.

Rory Mendez, directorul Centrului de cercetare Ellen G. White din campusul Newbold, a confirmat afirmațiile lui Anderson, descriindu-l ca fiind o platformă pentru implicarea academică, implicarea intergenerațională și facilitarea unei mai bune înțelegeri a istoriei Bisericii Adventiste.

Simpozionul, organizat de Divizia Trans-Europeană, a atras între 800 și 1.000 de participanți, printre ei numărându-se pastori, administratori, profesori și credincioși de pe întreg teritoriul TED. Printre cei mai tineri participanți s-a numărat și un grup de exploratori din Glasgow, din cadrul Misiunii Scoțiene, care au participat ca o cerință a specializării „Mesagerul lui Dumnezeu”.

„Cunoaște, crede, experimentează”

Fiind primul dintre cei 14 prezentatori, Merlin Burt, directorul Ellen G. White Estate situat la sediul Conferinței Generale a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din Silver Spring, Maryland, Statele Unite, a deschis simpozionul cu prezentarea

„Tânăra Ellen și dragostea lui Dumnezeu”, argumentând că Ellen White a ajuns să cunoască pacea pe care dragostea lui Dumnezeu o oferă în Hristos ca urmare a unei convertiri în trei etape.

„Deși înțelesese clar importanța îndreptățirii prin credință, Ellen nu înțelegea încă realitatea că iertarea și acceptarea oferite de Isus nu împiedică neapărat pe cineva să păcătuiască”, a spus el. Abia după ce a trecut printr-o perioadă de lupte spirituale, ea a ajuns să înțeleagă natura iubitoare a lui Dumnezeu ca un Tată iubitor și plin de compasiune.

În încheierea prezentării lui, Burt a făcut referire la un interviu acordat de Ellen White din 1914, aproape de sfârșitul vieții ei. „Lăcrimez când mă gândesc la ceea ce este Domnul pentru copiii Săi și când contemplu bunătatea, mila [și] compasiunea Lui blândă”, spusese ea. Apelul lui a fost: „Cunoașteți-o, credeți-o, experimentați-o”.

Cum să nu o citim pe Ellen White astăzi

Abordând una dintre provocările specifice înțelegerii lui Ellen White în zilele noastre, Jan Barna, conferențiar de teologie sistematică și biblică și director al departamentului de cercetare de la Newbold, a precizat că, deoarece Ellen White a scris într-o cultură, vreme, limbă și viziune asupra lumii diferite de experiența noastră actuală, este nevoie de o „interpretare” a ceea ce este scris, pentru a nu înțelege greșit ceea ce autoarea intenționa să împărtășească.

Deși „decalajul istoric și cultural este de aproximativ 100-170 de ani”, a explicat Barna, „dat fiind modul în care s-a schimbat omenirea doar în ultimii 50 de ani din viața mea, acesta este mare. Și asta doar la nivelul orizontului istorico-cultural”. Rugămintea lui este să „înaintăm cu grijă” atunci când încercăm să interpretăm ceea ce transmite Ellen White.

Deși unii ar putea interpreta greșit nevoia de interpretare ca fiind un motiv pentru a fi suspicioși, Barna a sugerat exact contrariul. „Este o recunoaștere hermeneutică a faptului că persoanei din spatele textului ar trebui să i se acorde cel mai mare respect, printr-o voință autentică de a explora, în cazul nostru, experiența de viață a lui Ellen White, contextul în care a trăit, sistemul de credințe, viziunea asupra lumii și limbajul ei și luând în serios presupozițiile fundamentale despre care ea spune că stau la baza scrierilor ei”.

Apelul său: „Așteptați-vă să auziți vocea profetică a autoarei și a textului ei și faceți-o în condițiile stabilite de Ellen White însăși, nu în condițiile stabilite de cititor”.

Profet și femeie

Kevin Burton, directorul Centrului pentru Cercetare Adventistă din cadrul Universității Andrews din Berrien Springs, Michigan, a prezentat sesiunea cu tema „Ellen G. White: Sursa literară și genul”. În ceea ce s-a dovedit a fi una dintre cele mai provocatoare prezentări ale simpozionului, Burton a explorat rolul lui Ellen White ca profet de sex feminin și modul în care prejudecățile cu privire la gen au influențat atât perspectivele criticilor, cât și pe ale apologeților cu privire la opera ei.

Burton a remarcat: „Un punct comun între membrii ambelor tabere este percepția potrivit faptul că Ellen White era femeie [avea trup de femeie] reprezenta o problemă”. El a continuat abordând modul în care apologeții au interpretat adesea greșit fragilitatea ei ca fiind o dovadă a abilităților ei profetice, în timp ce criticii au avut tendința de a spune că viziunile ei erau cauzate de diferite boli, precum isteria și tulburarea de personalitate histrionică, apelând la diagnostice retrospective care nu inspiră încredere.

„Fiecare aspect al vieții lui Ellen White, inclusiv viziunile ei, a fost mediat de faptul că era femeie [avea trup de femeie]”, a spus Burton, determinând audiența să se gândească la ceea ce ar însemna să abordeze opera ei cu onoare și respect pentru trupul ei [de femeie].

Burton și-a încheiat prezentarea demolând mitul conform căruia Ellen White a fost „ultima opțiune a lui Dumnezeu” și a fost aleasă doar pentru că doi bărbați refuzaseră chemarea. „Este un mit”, a motivat Burton. „William Ellis Foy nu a refuzat să vorbească despre viziunile lui. Le-a publicat și a vorbit despre ele, continuând să slujească pe tot parcursul vieții. În ceea ce îl privește pe Hazen Foss, Burton a subliniat că există informații limitate. Scenariul care sugerează că el a refuzat chemarea provine dintr-o scrisoare scrisă de Ellen White, în care ea abordează aceste aspecte. Cu toate acestea, „ea nu afirmă niciodată că Hazen Foss a primit aceeași viziune ca ea, ci doar redă cuvintele lui” .

Subliniind lipsa dovezilor istorice care să susțină această teorie, Burton a reflectat: „Este ridicol să crezi că ea a fost ultima opțiune a lui Dumnezeu, iar a lega acest lucru de genul ei este lamentabil… Aș fi mai înclinat să cred că Dumnezeu a ales-o tocmai pentru că era femeie… pentru a ne vorbi despre egalitatea dintre sexe nouă, celor de astăzi.”

O problemă ușor de rezolvat

Când a fost întrebată despre provocările legate de interpretarea scrierilor lui Ellen White, Andersson a răspuns: „O provocare este că oamenii pur și simplu nu o citesc pe Ellen White”. Ea a propus un experiment: „Luați ceva simplu, precum [cartea] Calea către Hristos și citiți un pasaj în fiecare zi… Ea vă va apropia de Biblie.”

Mendez a mai subliniat că citirea operelor lui White ne ajută să ne formăm o imagine mai clară cu privire la dragostea lui Dumnezeu. „Seria Marea luptă începe și se termină cu fraza «Dumnezeu este iubire». Ea rezumă mesajul general al scrierilor ei.”

A modelat trecutul, ne ghidează în prezent și ne inspiră viitorul

Reflectând asupra simpozionului, președintele Diviziei Trans-Europene, Daniel Duda, a declarat: „Suntem recunoscători pentru modul în care Dumnezeu a folosit-o pe Ellen White pentru a binecuvânta mișcarea adventistă. În cadrul acestui simpozion, am fost binecuvântați să explorăm moștenirea trainică a lui Ellen White, impactul ei profund asupra spiritualității, educației și sănătății. Ea nu numai că a modelat trecutul Bisericii noastre, dar continuă să ne ghideze în prezent și să ne inspire viitorul. Dacă în viața noastră nu există progres, ceva este în neregulă. Dacă nu există un progres în viețile noastre, înseamnă că nu suntem conduși de Duhul Sfânt. Pentru că acolo unde există Duhul lui Dumnezeu, există libertatea de a avansa; oamenii sunt liberi să învețe și să se dezvețe. Noi devenim agenți ai speranței de care are nevoie societatea europeană în zilele noastre.”

Sursa: Adventist Review

WhatsApp
Facebook
Telegram
Twitter
LinkedIn
Print