Deși adventismul și creștinismul au pătruns în mare parte a teritoriilor Pacificului de Sud, în multe țări există încă mii de grupuri de oameni care așteaptă mesajul Evangheliei.
Ca răspuns la apelul Conferinței Generale a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea de a susține misiunea în regiunile în care s-a ajuns mai puțin la nivel global, Divizia Pacificului de Sud (SPD) a inițiat un parteneriat cu Divizia Asia de Sud – Pacific (SSD) – cel mai apropiat vecin al său – pentru a susține și încuraja eforturile misionare. Această regiune a Asiei a făcut parte, din 1901 până în 1911, din Uniunea Austral-Asiatică (o unitate organizațională existentă înainte de formarea SPD în 1985).
„Am fost chemați să ajungem la toate neamurile – asta înseamnă să privim dincolo de limitele regionale pentru a răspândi dragostea și speranța lui Isus în alte locuri”, a declarat secretarul SPD, Mike Sikuri.
În timp ce SPD are cel mai bun raport între numărul de credincioși adventiști și totalul populației în comparație cu alte diviziuni ale Bisericii Adventiste, de 1:70, există provocări semnificative pentru misiune în SSD, unde raportul este mai mare de 1:1.000. SSD înglobează orașe mari și grupuri diverse. În ciuda eforturilor liderilor regionali ai Bisericii de a transmite Evanghelia în această parte a lumii, au nevoie de ajutor. SPD își propune să ofere resurse – personal, idei și asistență financiară – pentru a le susține misiunea.
Parteneriatul dintre SPD și SSD se aliniază cu inițiativa mai amplă Mission Refocus, anunțată de Conferința Generală în anul 2022 pentru a reînnoi angajamentul Bisericii Adventiste față de proclamarea Evangheliei în toată lumea.
„Misiunea a fost întotdeauna forța motrice a Bisericii Adventiste”, a spus Sikuri. „De fapt, 2024 marchează aniversarea a 150 de ani de la trimiterea primului misionar al Bisericii Adventiste, John N. Andrews. Este imperativ să ne reînnoim devotamentul față de misiunea globală.”
Uniunea Australiană de Conferințe are deja un parteneriat cu noua Uniune de Misiuni Asia de Sud-Est din cadrul SSD, care include Laos, Vietnam, Cambodgia și Thailanda. De asemenea, Uniunea de Misiuni Papua Noua Guinee colaborează cu Uniunea Indonezia de Est pentru a susține lucrarea lui Dumnezeu în Papua de Vest. Uniunea de Misiuni Trans-Pacific și Uniunea de Conferințe Noua Zeelandă – Pacific lucrează la parteneriate strategice cu alte uniuni din cadrul SSD.
„Dorim să reînviem și să reînnoim spiritul misionar în întreaga SPD”, a declarat Glenn Townend, președintele SPD.
„Fiind o divizie diversă, trebuie să continuăm să lucrăm cu diferite culturi pentru a promova înțelegerea și creșterea reciprocă.”
SSD cuprinde 11 țări: Vietnam, Laos, Singapore, Thailanda, Filipine, Indonezia, Timorul de Est, Myanmar, Brunei, Malaezia și Cambodgia. Religiile predominante în această divizie sunt islamul, budismul și hinduismul.
Sursa: Adventist Review