Biserica Adventista de Ziua a Saptea
Caută

O conferință de sănătate inspiră și pregătește promotori ai sănătății în Pacificul de Sud

Evenimentul aduce în atenție potențialul medicinei stilului de viață la nivelul comunității.

O conferință de sănătate inspiră și pregătește promotori ai sănătății în Pacificul de Sud

Evenimentul aduce în atenție potențialul medicinei stilului de viață la nivelul comunității.

Conferința de sănătate a organizației Empowering Lifestyle Innovation & Advocates (ELIA) Wellness, care a avut loc în perioada 24-26 mai 2024 în Gold Coast, Queensland, Australia, a adus în atenție viitorul sănătății, prezentând cele mai recente informații din domeniul medicinei stilului de viață și relatări convingătoare despre impactul asupra comunității.

Evenimentul a reunit 175 de responsabili de sănătate și pasionați de subiect adventiști de ziua a șaptea din Australia, Noua Zeelandă, Papua Noua Guinee și Fiji. Cu invitați de renume care au aprofundat subiecte precum microbiomul intestinal, cancerul și nutriția, gestionarea durerii, integrarea inteligenței artificiale în sănătate și eficiența schimbărilor la nivelul stilului de viață în tratarea diabetului de tip 2 și a bolilor autoimune, conferința a oferit oportunități de a crea relații, iar vorbitorii și-au împărtășit experiența acumulată în cadrul centrelor de sănătate din Papakura (Noua Zeelandă) și Wahroonga (Sydney, Australia), precum și al restaurantului Manna Haven din Byron Bay (New South Wales, Australia).

„A fost înduioșător să aud poveștile inspiratoare ale partenerilor ELIA care folosesc setul de instrumente ELIA pentru a răspunde nevoilor comunității și pentru a lega relații cu membrii ei, astfel încât să poată trăi o viață cât mai bună acum și pentru eternitate”, a declarat Geraldine Przybylko, director executiv al ELIA Wellness și coordonatoare a strategiei cu privire la sănătate a Diviziei Pacificului de Sud.

Orașul Gold Coast a fost ales pentru evenimentul din acest an datorită parteneriatului strategic dintre ELIA Wellness și Conferința Queensland Sud a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, care lucrează la înființarea a 50 de centre ELIA Wellness până în 2025. Necesitatea unor astfel de inițiative este evidentă. „Nouă din 10 persoane din Australia și Noua Zeelandă mor din cauza bolilor cronice precum afecțiunile cardiace, diabetul și cancerul, iar unul din cinci australieni suferă de o afecțiune mintală”, a declarat Przybylko. „Acest lucru ne motivează visul de a vedea fiecare biserică și școală devenind un centru ELIA Wellness, iar fiecare clinică un centru wellness, astfel încât să putem aduce sănătate, vindecare și speranță comunității așa cum nu am făcut-o până acum. Imaginați-vă că veți deveni cunoscuți ca fiind locul unde comunitatea dumneavoastră merge pentru îmbunătățirea stării de sănătate.”

Participanții au spus că au plecat de la conferință inspirați și motivați. Rectorul Pacific Adventist University, Lohi Matainaho, a declarat: „Vă mulțumim pentru acest [eveniment] minunat! M-am bucurat de prezentări și am fost inspirat de experiențele uimitoare, precum și de întâlnirea cu oameni minunați. Mă simt motivat pentru înființarea unui centru de medicină a stilului de viață la PAU și pentru a susține centrele wellness din Papua Noua Guinee.”

Amanda Joubert, o altă participantă, i-a împărtășit sentimentul. „Vă mulțumim foarte mult pentru un [eveniment] uimitor – a fost o experiență minunată! Nu a fost numai un loc de desfășurare frumos și oameni extraordinari, ci și am avut parte și de mesaje inspirate, informative și relevante pentru timpul nostru! Mi-ar plăcea să particip la unele dintre atelierele ELIA, deoarece sunt inspirată să împlinesc scopul și misiunea lui Dumnezeu în propria mea viață. Cea mai impresionantă învățătură pe care vreau să o iau acasă a fost ideea de «comunitate pentru eternitate»”, a spus ea.

Sursa: Adventist Review

WhatsApp
Facebook
Telegram
Twitter
LinkedIn
Print