Concert cu scop caritabil pentru tabăra ADRA „Vis de Copil”

În data de 08 iunie 2024, ora 17:00, ADRA România vă așteaptă în Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea „Salem” din Arad pentru a asculta muzică de calitate și pentru a susține educația copiilor din cadrul proiectului „Vreau la școală!”.

Concert cu scop caritabil pentru tabăra ADRA „Vis de Copil”

În data de 08 iunie 2024, ora 17:00, ADRA România vă așteaptă în Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea „Salem” din Arad pentru a asculta muzică de calitate și pentru a susține educația copiilor din cadrul proiectului „Vreau la școală!”.

Concertul umanitar va fi susținut de coruri și fanfare reunite ale Bisericilor Adventiste: „Salem” Arad, Apateu și Archiș.

Acest eveniment face parte din suita de manifestări prin care ADRA România își propune să promoveze proiectul „Vreau la școală!” și să ofere copiilor beneficiari șansa de a petrece câteva zile într-o tabără de vară.

Intrarea este liberă!

„Vă invităm la o reuniune muzicală specială, unde corurile și fanfarele reunite ale bisericilor adventiste „Salem” Arad, Apateu și Archiș se unesc pentru a-L lăuda pe Dumnezeu și pentru a susține tabăra ADRA „Vis de Copil” 2024. Haideți să ne bucurăm împreună de muzică și să contribuim la un scop nobil! Vă așteptăm cu drag pe 8 iunie 2024, la ora 17:00, la Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea „Salem”, Arad”, a declarat Adrian Iva, Coordonator proiect „Vreau la școală!”, Arad.

„Sunt recunoscătoare lui Dumnezeu pentru mobilizarea oamenilor cu suflet frumos din zona Arad și pentru susținerea pe care ei o oferă copiilor din proiectul „Vreau la școală!”. Aici proiectul s-a dezvoltat frumos și a crescut de la an la an. Tabăra „Vis de Copil” este modalitatea practică prin care dorim să arătăm copiilor beneficiari din proiect că ne pasă de ei și-i iubim! Vă așteptăm să fiți alături de noi, la o ocazie specială de muzică și împreună simțire! Haideți să ne dăm mâinile pentru ca visul acestor micuți să devină realitate!”, a declarat Gabriela Istrate, Manager Proiect ADRA România.

Articolul integral pe adra.ro.

WhatsApp
Facebook
Telegram
Twitter
LinkedIn
Print