Credincioșii adventiști din Dubai sunt recunoscuți pentru implicarea în comunitate

Pe parcursul lunii, grupul a distribuit zilnic între 500 și 600 de pachete cu alimente Iftar.

Credincioșii adventiști din Dubai sunt recunoscuți pentru implicarea în comunitate

Pe parcursul lunii, grupul a distribuit zilnic între 500 și 600 de pachete cu alimente Iftar.

Un grup de voluntari adventiști din Dubai, Emiratele Arabe Unite, a primit un certificat de mulțumire și apreciere pentru implicarea lor într-o inițiativă de distribuire de alimente în timpul lunii islamice a Ramadanului. Nievelyn Sison, liderul grupului, a reprezentat grupul recunoscut pentru implicarea excepțională în inițiativa „Ramadan Aman 10”, care a presupus distribuirea de mese Iftar pentru ruperea postului.

Postul Ramadanului (Sawm), unul dintre cei cinci piloni ai credinței islamice, este perioada în care musulmanii din întreaga lume practică rugăciunea (Salah), meditația și comuniunea. Ei cred că în această lună a fost revelat Coranul, oferindu-le musulmanilor îndrumare divină și mântuire. Pe parcursul lunii, ei postesc de la răsăritul până la apusul soarelui, abținându-se de la mâncare, băutură și comportamente negative. La sfârșitul fiecărei zile, rup postul cu curmale și apă, după care urmează rugăciunea de seară și o masă Iftar.

Un grup de credincioși ai bisericii adventiste de ziua a șaptea din Dubai Visayan s-a rugat pentru oportunități de a se implica în comunitate. Maria, una dintre credincioase, a sugerat că ar putea să se ofere voluntari pentru a distribui mese Iftar în timpul Ramadanului. Grupul a acceptat ideea, iar mai mulți credincioși s-au înregistrat online pentru voluntariat.

Inițial au participat doar câțiva, dar entuziasmul lor și experiențele împărtășite i-au încurajat și pe alții să li se alăture. Curând, s-au implicat și alte grupuri adventiste din Ras Al Khaimah și Fujairah.

„Sarcina a fost împărțită în două părți … Voluntarii umpleau mai întâi cutiile Iftar, iar seara le distribuiau în principalele intersecții pentru a se asigura că toată lumea are un Iftar potrivit”, a declarat Sison.

Grupul s-a oferit voluntar în cadrul inițiativei „Ramadan Aman 10”, coordonate de echipa de voluntari Ataa Hamdan și sponsorizată de prințul moștenitor al Dubaiului, șeicul Hamdan bin Mohammed bin Rashid Al Maktoum. Ei și-au luat angajamentul de a ajuta în toate cele 30 de zile ale Ramadanului. Sison a remarcat că adventiștii au ieșit în evidență, mai ales la sfârșit de săptămână, când alți voluntari aveau alte angajamente.

Pe parcursul lunii, grupul a distribuit zilnic între 500 și 600 de pachete cu alimente Iftar. De asemenea, au avut ocazia să întâlnească diverși membri ai comunității, organizatori ai echipei de voluntari Ataa Hamdan, reprezentanți ai Poliției din Dubai și oficiali de rang înalt care li s-au alăturat ocazional voluntarilor.

Sison a relatat o întâlnire memorabilă care a avut loc la spitalul din Dubai, când o doamnă a mers emoționată la ea și i-a mulțumit. „Pentru ce îmi mulțumiți?” a întrebat Sison. „Nu pot uita gestul dvs. de bunătate în distribuirea Iftar în timpul Ramadanului”, a răspuns doamna.

„A fost o binecuvântare să văd că oamenii ne recunosc și ne asociază cu manifestarea bunătății față de comunitate”, a împărtășit Sison.

Efortul de voluntariat a ajutat, de asemenea, la reconectarea unui fost membru al bisericii care nu mai participa la serviciile de închinare. Sison a subliniat importanța relevanței în comunitățile din jur și i-a încurajat pe alții să caute oportunități de slujire.

„Dacă dorim să fim relevanți în comunitățile noastre, trebuie să privim cu rugăciune în jur, să vedem nevoile și să intervenim pentru a umple golul. Există numeroase oportunități. Îmi doresc să ne implicăm cu toții și să împărtășim bucuria de a le sluji comunităților”, a concluzionat Sison.

Sursa: Adventist News Network

WhatsApp
Facebook
Telegram
Twitter
LinkedIn
Print