Călătoria noastră a început la ora 5:30. Cu un grup de profesioniști și peste 20 de studenți din campusul Engenheiro Coelho din São Paulo al Universității Adventiste din Brazilia (UNASP), am plecat spre Amazonul brazilian pentru o călătorie misionară de 10 zile la Școala Tehnică Adventistă Massauari (ETAM), din jungla amazoniană.
După câteva ore de zbor, am ajuns la Institutul pentru misiunile din nord-vest, situat în Manaus, care este responsabil de misiune în regiune. Acolo, am urcat la bordul bărcii care avea să ne găzduiască. Urma să dormim în barcă, în hamace, ceva nou și interesant pentru mine.
Am navigat mai bine de 24 de ore până am ajuns în comunitatea Nova Jerusalem de pe malul fluviului. Nici măcar nu acostasem când elevii ETAM s-au apropiat însoțiți de câțiva profesori pentru a ne ura bun venit. Văzându-le zâmbetul și bucuria, am înțeles amploarea și importanța muncii pe care urma să o întreprindem în zilele următoare. În acel moment, nu am putut decât să cer: „Doamne, ajută-mă să aduc o schimbare aici”.
Am vizitat școala și am auzit povestea sosirii primilor misionari și poveștile din spatele construirii fiecărei săli, printre alte mărturii și relatări care pot fi descrise doar ca miracole. Pentru că sunt foarte departe de marile centre urbane, comunități precum Nova Jerusalem, de pe malul fluviului, nu au acces la servicii de bază, educația fiind unul dintre ele. Școala tehnică, un proiect al Agenției Adventiste pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor (ADRA) din Brazilia, este susținută prin donații și echipe de voluntari. Școala există pentru a răspunde nevoilor educaționale locale.
A doua zi ne-am implicat în activitățile bisericii locale, conducând diferite părți ale serviciului de închinare, de la momente de laudă la povestea copiilor. După-amiază ne-am întâlnit cu membrii comunității, care ne-au primit cu multă afecțiune, iar împreună am participat la un program special.
Munca în echipă
Pe parcursul săptămânii, am muncit din greu. Împărțiți în grupuri, am zugrăvit sălile de clasă și două case. Un grup a fost responsabil de construirea unui gard în jurul locului în care oamenii din comunitate prepară făina, principalul lor produs alimentar. În plus, în curtea centrală a școlii au fost instalate cinci puncte de acces la apă.
Am fost impresionată de atitudinea voluntarilor. În ciuda căldurii, și-au păstrat zâmbetul pe buze și s-au oferit să ajute. Mereu entuziasmați și concentrați pe o muncă bine făcută, au încercat, de asemenea, să termine cât mai repede activitatea de după-amiază pentru a se juca cu copiii.
Pe lângă activitățile de renovare, voluntarii au susținut mai multe ateliere și cursuri de limbaj mimico-gestual (Libras) cu scopul de a-i motiva pe elevi să continue să studieze și să urmeze o carieră.
Voluntarii au prezentat zilnic principii de bază din domeniile lor de studiu, precum inginerie, arhitectură, publicitate și medicină veterinară. Eu am vorbit puțin despre munca de jurnalist.
Explicațiile noastre trebuiau să îi ajute pe elevi să înțeleagă importanța acestor profesii și cum pot influența societatea. După o scurtă parte teoretică în clasă, eu și alți doi studenți la comunicare ne-am plimbat prin împrejurimi cu elevi de școală primară și gimnazială pentru a înregistra, prin pictură, ceea ce au văzut și au simțit. Am vrut să învețe că există multe moduri de a comunica.
A fost satisfăcător și emoționant să vedem rezultatul provocării. Fiecare desen a fost realizat de copii cu dedicare, creativitate și afecțiune. Amintirile vor rămâne pentru totdeauna în mintea și inima mea.
De asemenea, am realizat împreună cu elevii interviuri pentru aniversarea școlii. Unii au fost timizi, dar au acceptat provocarea și au intervievat oameni și, chiar fără prea multe cunoștințe, au devenit cameramani temporari.
În ultima zi, am finalizat sălile de clasă și am participat la un program special cu ocazia aniversării ETAM. A fost impresionant să îi aud pe copii cântând.
Ploaia ne-a mascat tristețea și lacrimile aduse de despărțire. M-am plimbat pentru ultima dată pe aleile școlii, observând ceea ce finalizasem, plină de recunoștință pentru că am putut adăuga micul meu grăunte de nisip la o școală care transformă viețile multor copii din diferite comunități din regiune.
O experiență transformatoare
Înainte de această călătorie misionară, mă simțeam incapabilă și nepregătită să slujesc în afara zonei mele de confort. Am avut gânduri precum: „Voi participa la un proiect misionar după terminarea facultății”; „mai am mult timp”; „nu este domeniul meu de activitate”. Dar această experiență m-a învățat că oricine, indiferent de vârstă sau de statutul academic, profesional sau economic, poate sluji.
În timpul acestei scurte perioade de slujire, am descoperit abilități pe care nu știam că le am. Am învățat să am o atitudine pozitivă atunci când mă confrunt cu situații neașteptate, să am răbdare, să mă adaptez în funcție de nevoile mele și să am mai multă încredere în ceea ce fac. M-a inspirat să continui să mă pregătesc pentru a face mai mult, însă timpul de pregătire nu ar trebui folosit ca o scuză pentru a nu face nimic.
Misiunea pe care Dumnezeu ne-a încredințat-o în Marcu 16:15 rămâne neschimbată: „Mergeți în toată lumea și vestiți Evanghelia la orice făptură”. Iar dacă accepți această chemare, crede-mă, vei fi transformat, iar viața ta nu va mai fi niciodată aceeași.
Nu știu dacă acei copii își vor aminti de mine peste câteva luni sau dacă sălile pe care le-am renovat vor rămâne frumoase, dar tot ceea ce am trăit, deși a durat câteva zile, m-a marcat profund. În fiecare îmbrățișare primită, în fiecare râs, în fiecare moment petrecut împreună, am simțit dragostea lui Dumnezeu.
Nu este niciodată prea târziu să slujești. Lasă-te folosit de El.
Sursa: Adventist Review