Universitatea Andrews, printre cele mai bune universități creștine din Statele Unite

Instituția a fost clasată pe locul 4 din peste 500 de universități creștine.

Universitatea Andrews, printre cele mai bune universități creștine din Statele Unite

Instituția a fost clasată pe locul 4 din peste 500 de universități creștine.

Potrivit celui mai recent clasament realizat de Niche.com, Universitatea Andrews s-a clasat în primele cinci cele mai bune universități creștine din Statele Unite ale Americii, urcând de pe locul 14, pe care se clasase anul trecut, pe locul 4 din 500 de universități creștine.

Niche a identificat Universitatea Andrews și ca fiind una dintre cele mai diverse universități din Statele Unite (nr. 3 din 1495) și a numit-o cea mai bună universitate mică (nr. 1 din 25) și cea mai bună universitate privată (nr. 1 din 24) din statul american Michigan. În plus, mai multe dintre programele academice ale Universității Andrews – precum cele de biologie, afaceri, informatică, istorie, muzică, terapie fizică, psihologie și religie – au fost identificate ca fiind cele mai bune din țară.

Clasamentul Niche are la bază o analiză detaliată a datelor care măsoară calitatea academică și valoarea financiară a universității și un sistem complex de evaluare realizată de studenți. Pe baza acestora, Niche i-a oferit calificativul A Universității Andrews în domenii cheie precum calitatea actului educațional, valoarea, diversitatea, profesorii, alimentația din campus și siguranța.

Mai mult de 500 de studenți și absolvenți și-au evaluat experiența la Universitatea Andrews. Un student din anul II de studii a declarat: „În calitate de membru al unei minorități, îmi place diversitatea de la Andrews, iar acest lucru mi-a oferit oportunitatea de a învăța de la alte persoane din medii culturale diferite de al meu … Toți studenții au șanse egale de a explora și alte domenii decât cele academice. Acestea includ, dar nu sunt limitate la oportunități de leadership, oportunități de învățare prin slujire, mentorat în carieră, sprijin pentru înființarea de mici întreprinderi și implicare în comunitate”. Studentul a concluzionat: „Andrews este un cămin în care cresc oameni care au potențialul de a schimba lumea lor și sunt mândru să fac parte din această familie!”

Un student la master, care a studiat la Andrews și în cadrul programului de licență, a spus: „Încă de la început, am simțit comunitatea și orientarea spirituală, rezonând cu convingerile mele. Devotamentul Universității de a promova o educație completă, combinând excelența academică cu dezvoltarea spirituală, mi-a modelat călătoria. Profesorii și personalul m-au susținut, și nu numai în acumularea de cunoștințe, ci și în dezvoltarea mea personală și spirituală”.

Comentând clasamentul din acest an, președintele John Wesley Taylor V afirmă: „Acest loc excepțional este o mărturie a devotamentului profund al tuturor studenților, profesorilor și personalului Universității Andrews față de împlinirea misiunii noastre distincte, care are la bază credința”.

Sursa: Adventist News Network

WhatsApp
Facebook
Telegram
Twitter
LinkedIn
Print