În jungla peruană există numeroase comunități indigene care trăiesc în zone izolate și ale căror principale activități economice sunt agricultura, vânătoarea și pescuitul. Accesul la aceste regiuni este dificil, ceea ce face dificilă și accesarea tuturor serviciilor și resurselor necesare.
Cu ajutorul misionarilor și voluntarilor din cadrul Peru Projects, locuitorii din zonă, inspirați de Duhul Sfânt, transmit Evanghelia lui Hristos în aceste comunități. De exemplu, Elías Saboya, în vârstă de 65 de ani, călătorește săptămânal într-o altă comunitate pentru a împrumuta o copie a ghidului Școlii de Sabat, un ghid trimestrial conceput pentru a facilita studierea Bibliei. Apoi scrie de mână conținutul acestuia și se întoarce în comunitatea lui pentru a-i învăța pe alții despre Cuvântul lui Dumnezeu.
Saboya este liderul bisericii adventiste La Selva, situată în comunitatea Asháninka din regiunea de centrală și de est a Peru. „Mergeam săptămânal la Amaquiría, o comunitate din apropiere, și căutam un adventist care să-mi împrumute ghidul lui pentru a copia studiile zilnice. Nu putem să nu studiem lecția, cel puțin sâmbăta ne adunăm, recapitulăm totul și fac rezumate pentru a le explica fraților”, le-a spus Saboya voluntarilor Peru Projects.
În prezent, comunitatea primește materiale de studiu (ghidul Școlii de Sabat) pentru secțiunile Primii pași, Grădiniță, Primară, Juniori, Adolescenți și Adulți datorită unei donații din partea ACES Peru. În plus, datorită unei donații generoase ei au acum și Biblii în casele lor.
Proiect permanent de evanghelizare pe calea aerului
În timpul unei conversații cu Eben Espinoza, directorul Peru Projects, el a menționat provocările de a lucra în acest teritoriu vast. El și-a exprimat recunoștința pentru sprijinul primit, dar a subliniat și nevoia de mai mult ajutor pentru a ajunge la mai mulți oameni, menționând în mod special nevoia de avioane și de voluntari pentru a continua activitatea și a extinde aria de acțiune. El a invitat pe toată lumea să se implice și să susțină eforturile de a transmite mesajul Evangheliei.
În junglă, există povești ca aceasta, motivând Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea să continue eforturile de a duce Evanghelia la mai mulți oameni și pe calea aerului prin intermediul Peru Projects. Datorită contribuțiilor voluntare și prin zecimi și daruri, lucrarea de transmitere a Evangheliei continuă să avanseze.
Sursa: Adventist News Network