Biserica Adventistă, activă în timpul Jocurilor Paralimpice din Paris

Prin distribuirea de literatură, inițiative de sănătate și întâlniri personale, Biserica a contribuit la promovarea valorilor biblice și a compasiunii.

Biserica Adventistă, activă în timpul Jocurilor Paralimpice din Paris

Prin distribuirea de literatură, inițiative de sănătate și întâlniri personale, Biserica a contribuit la promovarea valorilor biblice și a compasiunii.

La încheierea Jocurilor Paralimpice de la Paris a fost subliniată importanța susținerii spirituale a sportivilor. Ca și în cazul Jocurilor Olimpice, capalenia a jucat un rol crucial în susținerea sportivilor din întreaga lume, permițându-le să găsească putere și mângâiere în credința lor.

Susținere spirituală adaptată tuturor

Serviciul de capelanie din cadrul Jocurilor Paralimpice le-a fost disponibil tuturor, indiferent de convingerile religioase sau spirituale. Capelani de diferite confesiuni, inclusiv pastorul adventist Pascal Rodet, au fost prezenți pe toată durata evenimentului pentru a le oferi sportivilor sprijin moral, spiritual și psihologic. Rugăciunile, meditațiile și sesiunile de consiliere individuale au contribuit la satisfacerea nevoilor fiecărui individ.

Un mediu de susținere și respect

Dincolo de aspectul pur sportiv, capelania a contribuit la crearea unui mediu incluziv, în care sportivii s-au simțit sprijiniți în umanitatea și diversitatea lor, un pas esențial pentru a le reaminti oamenilor că Jocurile Paralimpice nu sărbătoresc doar excelența sportivă, ci și rezistența și forța ființelor umane.

Exprimarea credinței în timpul Jocurilor Olimpice, primită pozitiv

Organizarea Jocurilor Olimpice și Paralimpice la Paris a reprezentat pentru creștini și o oportunitate de a-și împărtăși credința. Mai multe organizații creștine, precum Consiliul Național al Evanghelicilor din Franța (CNEF), au salutat libertatea acordată creștinilor în această perioadă. Au fost puse în aplicare numeroase inițiative, fiind primite pozitiv de autorități și de public.

Mobilizarea Bisericii Adventiste

Biserica Adventistă s-a mobilizat, de asemenea, în timpul Jocurilor, în special prin distribuirea de literatură, expoziții de sănătate și întâlniri cu parizienii și fanii internaționali care au călătorit pentru a asista la Jocuri. Obiectivul a fost de a le împărtăși valorile biblice și dragostea lui Hristos cât mai multor oameni. Pornind de la impulsul generat de Jocuri, Biserica Adventistă intenționează să continue să dea mărturie despre credința și speranța ei în apropiata revenire a lui Hristos.

Sursa: Adventist News Network

WhatsApp
Facebook
Telegram
Twitter
LinkedIn
Print