Adventismul împlinește 180 de ani

Săptămâna care se încheie a indicat aniversarea a 180 de ani de la momentul care a marcat trecerea de la o mare dezamăgire la proclamarea mondială de către Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea a adevărurilor biblice glorioase, culminând cu vestea revenirii în slavă a Domnului Isus.

Adventismul împlinește 180 de ani

Săptămâna care se încheie a indicat aniversarea a 180 de ani de la momentul care a marcat trecerea de la o mare dezamăgire la proclamarea mondială de către Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea a adevărurilor biblice glorioase, culminând cu vestea revenirii în slavă a Domnului Isus.

Pe 22 octombrie 1844 a avut loc evenimentul cunoscut sub numele de Marea Dezamăgire. Un grup de credincioși americani de diferite confesiuni, studiind Biblia, a crezut că Isus se va întoarce la această dată. Cu toate acestea, acest eveniment nu a avut loc.

William Miller, un predicator baptist, a jucat un rol important în anunțarea acestui eveniment iminent pe baza interpretărilor sale profetice. Împreună cu alții, el a stabilit data revenirii lui Isus.

În urma acestei dezamăgiri, mișcarea millerită, așa cum a devenit cunoscută, s-a împărțit în trei grupuri: cei care și-au pierdut speranța, cei care au continuat să stabilească noi date și cei care s-au angajat într-un studiu biblic mai profund. Interesant este faptul că ultimul grup era alcătuit în principal din adolescenți și tineri care căutau adevărul despre revenirea lui Isus.

Acest al treilea grup a ajuns la concluzia că, deși data era exactă, evenimentul în sine nu era așa cum anticipaseră. Prin studiul temeinic al Scripturii și călăuziți de Duhul Sfânt, au descoperit adevăruri noi și au redescoperit adevăruri uitate care au condus la înființarea Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, care a început oficial în 1863.

La 25 octombrie 1869, fiind una dintre persoanele care a trăit experiența Marii Dezamăgiri, dar și a formării și dezvoltării Bisericii Adventiste, Ellen White scria:

„Când retrăiesc istoria noastră, parcurgând fiecare pas al progresului până în situația de acum, pot spune: Lăudat fie Dumnezeu! Când văd ce a făcut Domnul, sunt plină de uimire și de încredere în conducerea lui Hristos. Nu avem a ne teme de nimic pentru viitor decât de a uita felul în care ne-a condus Domnul și lecțiile pe care ni le-a oferit El în istoria noastră. Noi suntem datori față de Dumnezeu să folosim fiecare avantaj cu care ne-a înzestrat pentru a înfrumuseța adevărul prin sfințenia caracterului și pentru a le transmite soliile de avertizare, de mângâiere, de speranță și dragoste tuturor celor care se află în întunericul rătăcirii și al păcatului.” (Ellen G. White, Schițe din viața mea, p. 196)

„… căci acum mântuirea este mai aproape de noi decât atunci când am crezut” (Romani 13:11).

WhatsApp
Facebook
Telegram
Twitter
LinkedIn
Print