ADRA și echipe de voluntari intervin în Valencia, Spania

ADRA Spania și voluntarii ei deschid un centru logistic în Paiporta și colaborează pentru curățarea districtelor afectate de ploile torențiale din Valencia.

ADRA și echipe de voluntari intervin în Valencia, Spania

ADRA Spania și voluntarii ei deschid un centru logistic în Paiporta și colaborează pentru curățarea districtelor afectate de ploile torențiale din Valencia.

Ploile torențiale și depresiunea izolată la mare altitudine care au devastat districte întregi pe 29 octombrie, în principal în regiunea Valencia, au provocat pagube importante în zone în care Biserica Adventistă, ADRA Spania și voluntarii ei sunt activi de zeci de ani.

Valencia este una dintre comunitățile autonome spaniole cu un număr mare de credincioși adventiști, acolo aflându-se Colegio Adventista de Sagunto și o comunitate în care ADRA are numeroși voluntari care au pentru prima dată criza climatică și umanitară în propria curte.

Acest context a permis ADRA Spania și voluntarilor ei să se implice în cea mai afectată regiune încă din ziua care a urmat inundațiilor. În prezent, ADRA Spania a organizat și gestionează unul dintre principalele centre logistice și de aprovizionare din Paiporta, unul dintre cele mai afectate districte, distribuind alimente, apă potabilă și alte articole esențiale.

La finalul săptămânii trecute, pe 1 și 2 noiembrie, mai mult de 30 de voluntari au lucrat în schimburi pentru a prelua și a distribui provizii și alte donații în rândul populației afectate. În plus, ei le-au livrat articole esențiale persoanelor care, din cauza problemelor de mobilitate, nu au putut ajunge la centrul logistic ADRA din Paiporta. În Paiporta, ADRA este sprijinită de donații primite din întreaga țară și de colaborarea cu ONG-uri precum Crucea Roșie.

Paiporta a fost una dintre zonele cel mai grav afectate de depresiunea izolată la mare altitudine, devenind ceea ce a fost numit „zona zero” a acestei catastrofe. Din cauza inundațiilor, numeroase străzi sunt impracticabile și au fost raportate numeroase decese, deși cifrele exacte sunt încă neconfirmate, căutarea persoanelor dispărute și decedate fiind încă în desfășurare.

Pe lângă centrul de distribuție din Paiporta, ADRA este implicată și în eforturile de curățare a orașului Aldaia. Acolo, alți 70 de voluntari ADRA din Camp de Morvedre lucrează în schimburi pentru a face utilizabile principalele căi de comunicare, a curăța și a îndepărta noroiul de pe străzi, din case și centre rezidențiale pentru vârstnici. Se estimează că eforturile de recuperare vor dura săptămâni sau luni.

Ploile torențiale care au afectat Valencia și alte regiuni ale Spaniei au reprezentat unul dintre cele mai devastatoare dezastre naturale din istoria recentă a țării. Joi, 7 noiembrie, bilanțul victimelor se ridica la 219 morți, iar 93 de persoane erau dispărute. Ploile abundente au început în după-amiaza zilei de 29 octombrie, în unele zone înregistrându-se aproape 500 de litri pe metru pătrat, ceea ce a dus la revărsarea râurilor și inundații rapide.

„Am putut interveni foarte repede deoarece avem voluntari în zona afectată”, explică Olga Calonge, director al ADRA Spania. „În 24 de ore de la producerea tragediei, de îndată ce amploarea crizei a fost clară, au fost mobilizați voluntari care locuiesc în Valencia și în zonele Paiporta și Aldaia. Luăm în considerare posibilitatea de a crea un alt centru logistic în orașul Catarroja și suntem în discuții cu consiliul local pentru a deschide acest centru cât mai curând, în colaborare cu autoritățile.”

Prin donația dvs. pentru ADRA Spania, puteți susține intervențiile actuale: IBAN ES36 0049 0469 1428 1070 2011 (Banco Santander).

Sursa: EUDNews și Departamentul Comunicare/ Uniunea Română

WhatsApp
Facebook
Telegram
Twitter
LinkedIn
Print