Evenimentul se va desfășura între orele 16:00 și 19:00 pe peluza bisericii, situată în Voluntari, pe strada Erou Iancu Nicolae, nr. 38-38 A, Ilfov.
Participanții vor avea ocazia să se bucure de tabloul nașterii Mântuitorului, de colinde și surprize pregătite special pentru cei mici, precum și de gustări delicioase pentru toate vârstele.
De asemenea, organizatorii își propun să sprijine comunitatea și îi invită pe cei care pot să aducă jucării sau hăinuțe pentru cei vulnerabili.
Pentru cei care nu pot fi prezenți fizic, festivalul va fi transmis în direct la Speranța TV, începând cu ora 17:00, oferind astfel posibilitatea de a savura cele mai frumoase momente ale evenimentului din confortul propriei case.
Intrarea este liberă, iar organizatorii vă așteaptă cu brațele deschise pentru o după-amiază plină de bucurie și solidaritate!