Fii alături de Denis prin proiectul ADRA “Sprijin pentru fiecare”!

Din umbra unei tumori, spre lumina unei noi șanse: Povestea lui Denis Urucu, 23 de ani

Fii alături de Denis prin proiectul ADRA “Sprijin pentru fiecare”!

Din umbra unei tumori, spre lumina unei noi șanse: Povestea lui Denis Urucu, 23 de ani

Au trecut 11 ani de atunci, iar Denis nu uită niciun moment din acele zile de speranță și rugăciune. Fiecare rugăciune înălțată pentru el, fiecare bănuț donat i-au oferit încă 11 ani de viață. Timpul a trecut și Denis a crescut frumos, devenind un adolescent exemplar și un tânăr remarcabil, cu un caracter deosebit. Inteligent, muncitor și devotat, el a reușit să își îndeplinească visul de a termina liceul și Facultatea de Asistență Socială în cadrul Universității Adventus. Dar viața, din păcate, nu a fost ușoară cu el. Chiar în momentul în care s-a înscris la cursurile de Teologie pastorală și la un master în Pedagogia învățământului primar și preșcolar, starea lui de sănătate s-a înrăutățit. După o serie de investigații, vestea cruntă a venit din nou: tumora a recidivat.

Presiunea exercitată de tumora pe centrii nervoși l-a afectat grav, iar acum Denis nu se mai poate deplasa. Dar și acum, la fel ca acum 11 ani, există o speranță: o nouă intervenție chirurgicală în Germania, realizată de același medic care l-a operat acum mai bine de un deceniu. Operația este programată pentru jumătatea lunii ianuarie, însă costurile sunt uriașe. Denis are nevoie urgentă de 60.000 EUR pentru intervenția chirurgicală, iar la această sumă se adaugă cheltuielile de spitalizare și tratamentele necesare post-operatorii.

Citește articolul integral pe adra.ro.

WhatsApp
Facebook
Telegram
Twitter
LinkedIn
Print