Începând din 21 martie, incendiile de vegetație din Coreea de Sud – în Yeongnam, inclusiv Uiseong în provincia Gyeongsang de Nord și Sancheong în provincia Gyeongsang de Sud – au distrus numeroase case și au forțat numeroși locuitori – inclusiv credincioși adventiști de ziua a șaptea – să se refugieze în adăposturi de urgență, au raportat reprezentanții Bisericii în țară.
„Mai multe familii cu legătură directă sau indirectă cu biserica noastră au suferit daune grave, precum distrugerea caselor, pierderea proprietăților și evacuarea forțată”, au raportat aceștia. „Deoarece incendiile de vegetație nu au fost încă stinse, se preconizează că amploarea pagubelor va crește.”
Potrivit centrului pentru măsuri de siguranță și intervenții în caz de dezastre, joi, 27 martie, la ora 6:00, incendiile de vegetație provocaseră în regiunea Gyeongsang 26 de decese, opt victime aveau răni grave și iar alte 22 aveau răni ușoare.
Printre cei afectați s-au numărat și familii adventiste. Un lider laic din cadrul Conferinței Chuncheong, care avea o a doua casă la țară, în Sancheong, a pierdut-o în incendiu. Două case ale unor apropiați ai Bisericii Adventiste care locuiau în zonă au fost, de asemenea, distruse. Deși nu era un participant regulat, copilul unui credincios adventist și-a pierdut și el casa și anexele. În plus, locuința unui credincios care se pregătea pentru botez a fost afectată parțial. Principala zonă de locuit este intactă, însă părțile din față și din spate au fost distruse, au raportat reprezentanții Bisericii.
„În jur de 20 de credincioși ai bisericii din Yujeom s-au refugiat într-un adăpost din apropiere. Clădirea bisericii și casele credincioșilor nu au fost foarte afectate, însă incendiul a distrus o cameră frigorifică, un cultivator și câțiva pomi fructiferi”, au declarat aceștia.
Trei credincioși adventiști din zona Okjong se află într-un adăpost împreună cu alți locuitori. Doi dintre ei au fost sfătuiți să se mute din nou și se pregătesc pentru o nouă evacuare.
Suprafața totală de pădure afectată a ajuns la 36.090 de hectare, depășind pagubele provocate de cel mai grav incendiu de vegetație din țară, care a avut loc în 2000 și care s-a întins pe o suprafață de 23.794 de hectare. Incendiile de vegetație care au izbucnit în Sancheong nu au fost complet izolate, în ciuda eforturilor care au durat mai mult de o săptămână. Se preconizează că acest incendiu de vegetație va fi cel mai mare din istoria Coreei de Sud.
Ca răspuns, Agenția Adventistă pentru Dezvoltare și Ajutor (ADRA) Coreea a încheiat un parteneriat cu filiala sa din Yeongnam pentru a evalua rapid situația și furnizează ajutor de urgență pentru cei care și-au pierdut casele. „Urmărim să livrăm rapid alimente, medicamente și produse de primă necesitate în zonele afectate”, au declarat reprezentanții agenției. „ADRA Coreea de Sud face apel la bisericile și credincioșii din întreaga țară să susțină activ proiectul prin rugăciuni și implicare.”
Sursa: Adventist Review