Fii alături de ADRA la Crosul caritabil pentru Radu Mihai-Andrei!

Prin această inițiativă, organizatorii promovează valori precum solidaritatea, incluziunea și empatia, mobilizând comunitatea locală într-un efort comun de sprijin umanitar

Fii alături de ADRA la Crosul caritabil pentru Radu Mihai-Andrei!

Prin această inițiativă, organizatorii promovează valori precum solidaritatea, incluziunea și empatia, mobilizând comunitatea locală într-un efort comun de sprijin umanitar

ADRA România, în parteneriat cu Școala Primară Adventistă din Târgoviște, Dâmbovița, organizează pe 11 mai 2025, orele 10:30 – 16:00, prima ediție a crosului caritabil „Alergăm din Inimă”, care va avea loc la Stadionul Municipal din Târgoviște. Evenimentul este dedicat strângerii de fonduri pentru tratamentul și recuperarea lui Radu Mihai Andrei, un elev de 16 ani care a suferit un grav accident de bicicletă, fiind diagnosticat cu paraplegie flască. Crosul își propune să promoveze valori creștine precum solidaritatea și empatia, oferind comunității o ocazie de a sprijini activ o cauză profund umanitară.

Evenimentul se va desfășura în parteneriat cu autorități, instituții locale și diverse organizații, reunind participanți de toate vârstele, de la cei mai mici copii până la seniori. Pe parcursul zilei vor fi organizate 11 curse necompetitive, menite să încurajeze implicarea cât mai largă a comunității. Una dintre cele mai emoționante categorii este cea intitulată „Fără Bariere”, dedicată persoanelor cu dizabilități, subliniind angajamentul organizatorilor față de incluziune și sprijin pentru toți cei aflați în nevoie.

Citește articolul integral pe adra.ro.

WhatsApp
Facebook
Telegram
Twitter
LinkedIn
Print