Francisc a fost primul papă din afara Europei moderne, primul latino-american și primul iezuit ales în această funcţie. Aceste elemente biografice au influenţat stilul și priorităţile sale, amprentându-i pontificatul cu efigia dorinţei sale a menţine echilibrul între tradiţie și sensibilităţile lumii contemporane. Încercările Papei Francisc de a asocia Bisericii Catolice un discurs mai apropiat de realităţile sociale, păstrând totodată continuitatea cu tradiţia catolică, i-au adus valuri globale de susţinere, dar și o semnificativă contrareacţie critică.

Semnăturile papalităţii lui Francisc

O latură semnificativă a pontificatului Papei Francisc a constituit-o aplecarea spre cei consideraţi „periferici” în biserică: persoane cu dizabilităţi, migranţi, săraci, grupuri minoritare. În discursurile și acţiunile sale publice, papa a insistat pe o credinţă care se manifestă prin apropiere, prin empatie și responsabilitate faţă de cei vulnerabili. A susţinut integrarea acestora nu doar prin compasiune, ci și prin măsuri concrete — de la participarea lor la evenimente ale Vaticanului la sprijin pentru politici sociale echitabile.

Această orientare spre incluziune a fost apreciată de mulţi, dar a stârnit și tensiuni, multe chiar în interiorul Bisericii Catolice, mai ales în SUA. (De altfel, Francisc a fost primul papă care a adresat o cuvântare oficială în cadrul Congresului American.) Unele dintre poziţiile sale au fost percepute ca o deschidere prea largă faţă de practici sau identităţi controversate, mai ales în contextul discursului despre persoane LGBT sau despre raportarea la alte religii. În acest sens, Papa Francisc s-a aflat deseori în postura de a echilibra fidelitatea faţă de învăţătura bisericii cu o atitudine considerată pastorală faţă de realităţile umane complexe.

Citește articolul complet pe semneletimpului.ro.