Creștere și speranță în mijlocul încercărilor pentru o școală adventistă din Ucraina

Aflată în una dintre cele mai periculoase regiuni ale Ucrainei, școala adventistă din Sumî continuă să crească, oferindu-le elevilor nu doar educație academică, ci și valori morale și un grup de suport, în ciuda incertitudinii și a pericolului adus de război.

În 2021, la Sumî, în nord-estul Ucrainei, s-a deschis o mică școală adventistă cu doar șapte elevi. Părinți, voluntari și lideri ai bisericii locale au inițiat acest proiect educațional cu mult curaj, în ciuda incertitudinii legate de resurse și personal.

La scurt timp, conflictul armat a adus tancurile la marginea orașului, iar întrebările au devenit dramatice: Cum să protejeze copiii? Să părăsească sau nu orașul? După ce frontul s-a retras la câțiva kilometri, conducerea școlii a decis să reia cursurile cu prezență fizică, chiar dacă majoritatea instituțiilor de învățământ din zonă funcționau online. Primele ore au avut loc în curtea bisericii, atrăgând atenția vecinilor și stârnind interesul pentru înscrieri. În scurt timp, provocarea nu a mai fost găsirea elevilor, ci găsirea spațiului necesar.

Astăzi, Sumî rămâne una dintre cele mai periculoase regiuni din Ucraina, unde alarmele aeriene se aud aproape zilnic. Cu toate acestea, școala își continuă activitatea. La începutul anului școlar 2025-2026, instituția oferă clase de la I la IX (cu excepția clasei a IV-a) și a crescut de la șapte elevi la un program educațional complet.

Școala din Sumî face parte din rețeaua mondială de educație adventistă, care cuprinde aproape 9.000 de unități în peste 160 de țări. În Ucraina, aceste școli își propun să ofere nu doar cunoștințe academice, ci și o educație bazată pe valori, chiar și în condiții de conflict și nesiguranță.

Sursa: Adventist News Networkși Uniunea Adventistă

WhatsApp
Facebook
Telegram
Twitter
LinkedIn
Print