„Nu văd lumea, dar o simt mai frumoasă ca oricând. Am învățat că lumina nu vine prin ochi, ci prin suflet. Am fost orbită de frică, dar acum văd clar: Dumnezeu m-a făcut liberă”

Irina* s-a născut în București, fiind al treilea copil într-o familie despărțită de abuz și neglijență. Tatăl ei, un om violent și dependent de alcool, și mama, singură și copleșită de responsabilități, au lăsat-o să crească între frici și lipsuri. Copilăria ei nu a fost blândă. Își amintește cum tatăl o lovea fără milă, cum frustrarea lui se revărsa asupra casei și asupra familiei. Sângele mamei, frigul din casă și teama constantă că nimic nu va fi în siguranță au fost fundalul primei ei vieți. Chiar și în acei ani grei, Irina a învățat ce înseamnă iubirea. Mama ei, deși obosită și copleșită, a rămas pentru ea un refugiu, un sprijin emoțional pe care îl simțea chiar și atunci când gesturile de afecțiune erau rare.

La adolescență, mama a trimis-o la sanatoriu pentru pneumofizioterapie, lăsând-o luni întregi departe de casă și de siguranță. Acolo a început să înțeleagă cât de fragile pot fi limitele protecției și cât de puternică trebuie să fie voința unui copil părăsit. Mai târziu, a intrat într-o căsnicie care, la început, părea un refugiu. Curând a devenit mamă. Însă ceea ce trebuia să fie iubire și siguranță s-a transformat rapid într-un coșmar. Soțul ei, omul care ar fi trebuit să o protejeze, a început un adevărat terorizm.

Abuzul verbal a însemnat jigniri și umilințe constante. Abuzul emoțional a făcut-o să se simtă incapabilă, să se îndoiască de tot ce face și de propria valoare. Abuzul fizic a inclus lovituri, violență repetată și episoade în care cruzimea era urmată de aparențe de tandrețe. Au urmat abuzul social și spiritual, prin izolarea totală de prieteni și interzicerea accesului la biserică, precum și abuzul financiar și cibernetic, prin controlul pensiei de handicap, ștergerea fotografiilor și monitorizarea fiecărei mișcări. Abuzul sexual a însemnat forțare, manipulare și încălcarea demnității sale.

În acest infern, Irina a rămas puternică. A fost mamă pentru patru copii. Deși viața ei părea distrusă, nu și-a pierdut niciodată credința. Curajul de a cere ajutor a fost un pas aproape imposibil. Irina a ajuns la ”Centrul de Primire în Regim de Urgenţă a Victimelor Violenţei în Familie – Casa ADRA” prin intermediul unei foste beneficiare și, pentru prima dată, a găsit ascultare, sprijin și înțelegere.

Citește articolul integral pe adra.ro.