Un grup de 88 de directori și reprezentanți ai companiilor adventiste de alimente sănătoase s-au reunit în Republica Dominicană pentru conferința din acest an a Adventist Health Food Association [AHFA, Asociația Adventistă pentru Alimente Sănătoase], găzduită de Inter-American Health Food Company. Evenimentul a urmărit consolidarea colaborării internaționale și reafirmarea identității misionare a acestor companii.
Pastorul Abner De los Santos, președintele Diviziei Inter-Americane, a subliniat că performanța fabricilor adventiste nu poate fi separată de misiunea Bisericii. El a declarat că aceste companii activează la intersecția dintre credință și viață practică, iar spațiul în care își desfășoară activitatea reprezintă un veritabil câmp misionar. Potrivit acestuia, succesul trebuie îmbinat cu responsabilitatea, iar produsele dezvoltate ar trebui să contribuie la sănătatea oamenilor și să-L onoreze pe Dumnezeu.
În mesajul devoțional, pastorul Teófilo Silvestre, președintele Uniunii Dominicane, a amintit că misiunea este centrată pe Dumnezeu și trebuie să rămână prioritatea liderilor, chiar și în perioade de criză. El a făcut apel la compasiune autentică și la orientarea activității economice spre slujirea oamenilor, nu doar spre câștig financiar.
Participanții au fost încurajați să revină la misiunea fundamentală a inițiativelor adventiste, reafirmând că fabricile de alimente sănătoase sunt chemate să fie „brațul drept al Evangheliei” prin promovarea sănătății și a unei vieți echilibrate.
Sursa: Adventist Reviewși Departamentul Comunicare/ Uniunea Adventistă