În cadrul reuniunii de primăvară desfășurate la sediul mondial din Silver Spring, Maryland, administratorii Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea au subliniat atât provocările, cât și binecuvântările care însoțesc activitatea globală a Bisericii. Președintele Conferinței Generale, Erton Köhler, a deschis întâlnirea salutând participanții prezenți fizic și online și subliniind caracterul global al evenimentului.
Organizată în format hibrid, reuniunea permite participarea reprezentanților din întreaga lume, unii conectându-se la ore neobișnuite, în funcție de regiune. Agenda include analiza rapoartelor și a situațiilor financiare, dar și pregătirea inițiativei „One Voice 2027”, care marchează, în 2027, două milenii de la începutul lucrării publice a lui Isus.
Secretarul Conferinței Generale, Rick McEdward, a vorbit despre contextul global marcat de instabilitate și subliniind angajamentul reprezentanților Bisericii Adventiste de a face cunoscut mesajul creștin în toate națiunile. În același spirit, trezorierul Paul H. Douglas a încurajat participanții să nu se teamă, amintind promisiunile biblice și resursele disponibile pentru susținerea misiunii.
Momentul de rugăciune a întărit ideea că responsabilitatea liderilor nu este întâmplătoare, ci parte a unei chemări divine. Mesajul central al întâlnirii a fost unul de încredere și curaj: în ciuda conflictelor și dificultăților, misiunea continuă, susținută de credință și de convingerea că Dumnezeu rămâne prezent și activ.
Sursa: Adventist Reviewși Departamentul Comunicare/ Uniunea Adventistă