Programul Break Free, dedicat sănătății, se extinde în Europa

Prima sesiune de formare din Europa pentru programul Break Free a avut loc la Madrid, reunind specialiști din domeniul sănătății și participanți din trei țări pentru promovarea unui stil de viață echilibrat și sustenabil.

Programul Break Free, dedicat sănătății, se extinde în Europa

Prima sesiune de formare din Europa pentru programul Break Free a avut loc la Madrid, reunind specialiști din domeniul sănătății și participanți din trei țări pentru promovarea unui stil de viață echilibrat și sustenabil.

Inițiativa Break Free, un program interdisciplinar dedicat sănătății holistice și schimbării stilului de viață, a fost lansată oficial în Europa printr-un eveniment de formare desfășurat la Madrid între 22 și 27 februarie 2026. La programul fondat în Statele Unite în 2008 și extins ulterior în America de Sud și nordul Africii au participat 53 de consultanți în stil de viață din Franța, Spania și Portugalia.

Conceptul Break Free promovează „îngrijirea întregii persoane”, vizând sănătatea fizică, echilibrul mintal și reziliența. Pentru aceasta, trainingul a reunit specialiști din domenii diverse, precum medici, nutriționiști, psihologi, antrenori personali și profesori de educație fizică.

Programul a fost coordonat de fondatorii săi, medicii Luiz Fernando Sella și Daniela Kanno, specialiști în medicină preventivă și medicina stilului de viață. În cadrul formării s-a pus accentul pe aplicarea practică și pe pregătirea participanților pentru a deveni „agenți ai schimbării” în comunitățile lor.

Cei care au participat la formare urmează să activeze în calitate de mentori pentru sănătate comunitară și promovarea unor obiceiuri de viață conștiente și sustenabile.

Organizatorii au anunțat deja o a doua sesiune de pregătire, care va avea loc între 24 și 29 mai în Spania. Programul își propune să contribuie la îmbunătățirea calității vieții printr-o abordare integrată a nevoilor fizice, mintale și emoționale.

Sursa: EUD Newsși Departamentul Comunicare/ Uniunea Adventistă

WhatsApp
Facebook
Telegram
Twitter
LinkedIn
Print