Directorii departamentului Școala de Sabat și Lucrarea Personală de pe teritoriul Diviziei Inter-Europene (EUD) s-au reunit la Varese, Italia, în perioada 29 iunie – 2 iulie, în cadrul consiliul consultativ al departamentului Școala de Sabat și Lucrarea Personală. Reprezentanți ai tuturor uniunilor din cadrul diviziei au participat la patru zile de închinare, instruire, dialog și planificare strategică, în vederea pregătirii activității pentru următorii cinci ani.
Evenimentul a fost organizat și deschis de Florian Ristea, directorul departamentului Școala de Sabat și Lucrare Personală al EUD, care le-a adresat participanților un călduros bun venit. În mesajul de deschidere, el a subliniat rolul esențial al Școlii de Sabat ca principal cadru al uceniciei și misiunii în biserica locală.
La întâlnire a participat și o delegație a Departamentului Școala de Sabat și Lucrarea Personală al Conferinței Generale, condusă de Daniel Ebenezer, directorul departamentului. Din delegație au mai făcut parte Miguel Patiño, director asociat pentru Școala de Sabat, Joe Reeves, director asistent responsabil de studiul biblic inVerse, și Clifford Goldstein, redactorul șef al ghidului de studiu al Bibliei pentru adulți. În loc să prezinte doar noi inițiative, reprezentanții Conferinței Generale au încurajat dialogul, familiarizându-se cu realitățile, nevoile și provocările cu care se confruntă Biserica Adventistă de pe diferitele teritorii ale Diviziei Inter-Europene.
Pe parcursul întâlnirii, prezentările au subliniat fundamentele biblice și istorice ale Departamentului Școala de Sabat și Lucrarea Personală, propunând, totodată, soluții practice pentru revitalizarea vieții bisericilor locale. Participanților li s-a reamintit că Școala de Sabat este mult mai mult decât un program săptămânal; ea reprezintă principalul sistem de ucenicie al Bisericii și se bazează pe trei dimensiuni inseparabile: comuniunea cu Dumnezeu prin studierea Scripturii, părtășia autentică între credincioși și implicarea în misiune și mărturisire.
Un subiect important al discuțiilor l-a constituit scăderea numărului de participanți la Școala de Sabat. Au fost prezentate strategii prin care reprezentanții departamentului din cadrul uniunilor să poată susține bisericile locale în redescoperirea Școlii de Sabat ca experiență autentică de închinare, în consolidarea părtășiei în grupele mici și în readucerea misiunii în centrul vieții bisericii.
Una dintre prezentările apreciate, susținută de Florian Ristea și intitulată „Grupa – o parabolă despre Școala de Sabat”, i-a provocat pe participanți să mediteze asupra diversității existente în fiecare grupă a Școlii de Sabat. Pornind de la imaginea unei clase cu elevi de vârste diferite, prezentarea i-a încurajat pe lideri să nu se limiteze la constatarea dificultăților sau la identificarea vinovaților, ci să caute soluții creative, centrate pe Hristos, pentru dezvoltarea spirituală a fiecărui membru.
Întâlnirea a abordat și lucrarea cu generațiile tinere. Joe Reeves a prezentat dezvoltarea continuă a studiului biblic inVerse, subliniind importanța creării unor contexte în care tinerii adulți să se simtă acceptați, să aprofundeze studiul Bibliei, să își formeze un caracter creștin autentic și să se implice activ în împlinirea misiunii Bisericii.
O altă prezentare importantă a fost susținută de Noemi Magyarosi, directoarea Departamentului Slujirea Copiilor din cadrul Diviziei Inter-Europene, care a prezentat noua programă a Școlii de Sabat pentru copii, Alive in Jesus. Ea a arătat modul în care această resursă, dezvoltată la nivel mondial, îi ajută pe copii să își formeze o temelie biblică solidă și o relație personală cu Isus încă din primii ani.
Participanții s-au bucurat și de prezența lui Barna Magyarosi, președintele Diviziei Inter-Europene, a cărui participare a evidențiat importanța strategică a departamentului Școala de Sabat și Lucrarea Personală în împlinirea misiunii Bisericii pe întreg teritoriul diviziei.
Dincolo de prezentări, unul dintre cele mai valoroase aspecte ale întâlnirii consiliului consultativ l-a reprezentat atmosfera de părtășie. În cadrul primitor oferit de orașul Varese, participanții au purtat discuții deschise, s-au încurajat reciproc și și-au reafirmat angajamentul comun față de consolidarea uceniciei în Europa. Reprezentanții uniunilor au apreciat nu doar calitatea prezentărilor, ci și disponibilitatea reprezentanților Conferinței Generale de a asculta cu atenție și de a purta un dialog sincer cu privire la oportunitățile și dificultățile din fiecare teritoriu.
Participanții s-au întors în teritoriile în care slujesc cu o viziune reînnoită, resurse practice, prietenii consolidate și un angajament comun de a transforma Școala de Sabat și Lucrarea Personală în centre vii de studiere a Bibliei, părtășie și misiune. Evenimentul a reafirmat faptul că, atunci când aceste departamente cultivă în mod intenționat comuniunea cu Hristos, părtășia autentică între credincioși și implicarea activă în misiunea lui Dumnezeu, ele devin instrumente eficiente pentru formarea de ucenici pe întreg teritoriul Diviziei Inter-Europene.
Sursa: EUDNews și Departamentul Comunicare/ Uniunea Adventistă