
Ceahlăul Piatra Neamț va disputa meciurile de pe teren propriu vinerea după-amiaza, în sezonul 2026–2027 al Ligii a III-a. Decizia conducerii ține cont și de revenirea lui Andrei Apostol, fotbalist adventist care nu participă la competiții în Sabat.
Mijlocașul s-a format la Ceahlăul și revine la echipa orașului după un sezon în care a contribuit la promovarea formației Bradul Putna în Liga a III-a. Clubul a ales să adapteze programul partidelor de acasă acolo unde regulamentul permite, respectând astfel convingerile religioase ale jucătorului.
Andrei Apostol este și vicecampion european la minifotbal, titlu obținut cu naționala României în 2022. Povestea sa arată că principiile pot fi păstrate și într-un domeniu în care calendarul competițional lasă, de multe ori, puțin loc pentru astfel de alegeri.