Fotbalul și studierea Bibliei ajută copiii unei comunități vulnerabile din Brazilia

Proiectul „Fotbal și Biblia” reunește sportul, educația și studierea Bibliei și a contribuit la înființarea unui club de exploratori cu aproape 50 de copii și adolescenți.

Fotbalul și studierea Bibliei ajută copiii unei comunități vulnerabile din Brazilia

Proiectul „Fotbal și Biblia” reunește sportul, educația și studierea Bibliei și a contribuit la înființarea unui club de exploratori cu aproape 50 de copii și adolescenți.

Dorința de a-i ajuta pe adolescenții din comunitatea lor i-a determinat pe Amanda și Vladimir Rodrigues să înceapă, în martie 2026, câteva întâlniri pentru studierea Bibliei.

Cei doi observaseră că numeroși adolescenți din cartierul São João Batista din Belo Horizonte, Brazilia, își petreceau mult timp pe stradă și erau expuși drogurilor.

„Ne-am crescut copiii aici, în comunitate, și i-am văzut pe mulți intrând în lumea infracționalității, iar pe unii chiar pierzându-și viața. Acest lucru ne apăsa. L-am rugat pe Dumnezeu să ne arate cum să-i atragem pe băieți”, a spus Amanda de Almeida.

Fotbal și studiu biblic

Soluția găsită de Amanda și Vladimir a fost să unească sportul cu studierea Bibliei. Astfel a apărut „Fotbal și Biblia”.

La prima întâlnire au participat peste 40 de băieți.

„Erau obișnuiți să joace fotbal sâmbăta, așa că le-am propus să jucăm luni seara. Așa am început. După o lună, am început să mergem împreună la biserică pentru a înființa un club de exploratori”, a explicat Vladimir Rodrigues.

În aprilie a fost înființat oficial Clubul de Exploratori Sírios, cu aproape 50 de copii și adolescenți. Proiectul s-a dezvoltat rapid și a atras suficienți susținători pentru ca activitățile să se desfășoare în fiecare zi a săptămânii.

Lunea este dedicată proiectului FutBíblia, iar marțea și joia copiii beneficiază de sprijin educațional. Miercurea participă la serviciul divin al bisericii, vinerea se întâlnesc în cadrul unei grupe mici, iar sâmbăta și duminica participă la activitățile Clubului Sírios.

Orele de sprijin educațional au început după ce fratele Amandei a auzit-o pe directoarea școlii din cartier vorbind despre dificultățile elevilor în însușirea materiei și s-a oferit să-i ajute.

Biblii personalizate pentru fiecare copil

Grupa mică a fost creată pentru copiii care nu aveau încă vârsta necesară pentru a participa la activitățile clubului. Organizatorii s-au confruntat însă cu lipsa Bibliilor.

Din cauza numărului mare de participanți, copiii erau nevoiți să studieze câte doi din același exemplar și nu puteau să ia Bibliile acasă.

Vladimir și-a amintit atunci de prietenul său Claudio, care vinde cărți și Biblii. Acesta a apreciat proiectul și, împreună cu un alt prieten, a obținut 40 de Biblii de dimensiuni mici, potrivite pentru copii.

Amanda și Vladimir au personalizat fiecare exemplar cu un autocolant și au adăugat câte o rugăciune pregătită special pentru copilul care urma să îl primească.

Arthur Miguel, în vârstă de 11 ani, a aflat despre Isus în cadrul întâlnirilor de fotbal, care începeau cu un mesaj și o rugăciune.

„După ce am început să particip la întâlniri, am schimbat totul, chiar și felul în care vorbesc. Acum mă rog de trei ori pe zi: când mă trezesc, înainte de masă și înainte de culcare. Și fac acest lucru singur. Îmi place să fiu aici cu prietenii mei. Acum voi citi Biblia acasă, împreună cu mama”, a spus el.

Emunuelle Leite, în vârstă de 13 ani, a început să participe la întâlniri pentru a petrece timp cu alți copii de vârsta ei, chiar dacă nu juca fotbal.

„Când a apărut clubul, am fost printre primele persoane care au participat. Acum mă pregătesc să devin asistenta instructorului unei grupe din club. Sunt foarte fericită în Clubul Sírios, iar Biblia este frumoasă. O voi lua cu mine peste tot”, a spus ea.

Doi adolescenți au fost botezați

Pe 27 septembrie, doi adolescenți care participau la proiect au fost botezați.

Prin activitățile sale, proiectul „Fotbal și Biblia” le oferă copiilor și adolescenților din comunitate un cadru în care pot să practice sportul, să primească ajutor la învățătură, să studieze Biblia și să dezvolte relații cu alți tineri.

Autor: Jackeline Farah, Divizia Sud-Americană

Traducerea și adaptarea: Departamentul Comunicare / Uniunea Adventistă

Surse:

• Adventist News Network

• Notícias Adventistas

WhatsApp
Facebook
Telegram
Twitter
LinkedIn
Print