Dirijorul Herbert Blomstedt, unul dintre cei mai cunoscuți adventiști de ziua a șaptea din lume, a murit pe 4 noiembrie, la vârsta de 99 de ani, în locuința sa din Göteborg, potrivit unui comunicat al agenției care îl reprezenta.
A fost unul dintre cei mai apreciați dirijori ai vremurilor noastre și o personalitate aparte în lumea muzicii clasice. Chiar și după vârsta de 90 de ani, era solicitat de marile orchestre ale lumii. Ultimul său concert a avut loc pe 15 mai 2026, la vârsta de 98 de ani, când a dirijat Orchestra Simfonică din San Francisco, interpretând Simfonia a IX-a de Mahler.
Blomstedt s-a născut pe 11 iulie 1927, în Statele Unite, în familia unui pastor adventist. Când avea doi ani, familia s-a întors în Suedia, țara de origine a părinților săi. Și-a început studiile muzicale la Stockholm și Uppsala, continuându-și pregătirea în Statele Unite, Germania și Elveția.
„Muzica mă menține tânăr”
Blomstedt revenea la fiecare partitură ca și cum ar fi văzut-o pentru prima dată, căutând să înțeleagă mai bine intențiile compozitorului. Nu considera niciodată că familiaritatea cu o lucrare putea înlocui pregătirea temeinică.
„Muzica mă menține tânăr. Sunt foarte curios și, din acest punct de vedere, sunt încă asemenea unui copil. Am învățat câte ceva de-a lungul anilor, dar, mai presus de toate, am învățat că știu mult prea puțin”, mărturisea el într-un interviu din 2020.
Pentru muzicieni, repetițiile sub îndrumarea sa semănau cu participarea la un seminar. Acorda atenție fiecărui detaliu și fredona adesea câteva măsuri pentru a arăta cum dorea să sune muzica. Îi considera pe membrii orchestrei specialiști care lucrau pentru un scop comun.
Exigența sa era însoțită de o bucurie aproape copilărească, vizibilă pe chip în timp ce dirija. După concerte, nu se retrăgea imediat în cabină, ci rămânea la ieșirea de pe scenă pentru a le mulțumi personal muzicienilor.
Blomstedt considera că vitalitatea sa la o vârstă înaintată era un dar de la Dumnezeu. „Darul unei sănătăți bune nu trebuie să ne facă niciodată aroganți”, sublinia el. De la tatăl său învățase să se concentreze asupra lucrurilor cu „valoare veșnică”, iar prin muzică simțea că le putea oferi ascultătorilor ceva din această valoare.
Credința, parte din viața sa publică
Herbert Blomstedt a fost un adventist de ziua a șaptea devotat. De-a lungul carierei, nu programa repetiții vinerea seara sau sâmbăta, respectând Sabatul biblic. Dirija însă concerte în acest interval, considerându-le o expresie a credinței sale și o formă de închinare.
„Sunt convins că muzica pe care o interpretăm într-un concert le poate deschide calea spre o întâlnire cu Dumnezeu celor sensibili la muzica clasică”, spunea el.
Conducătorii orchestrelor din întreaga lume îi cunoșteau apartenența religioasă și fidelitatea față de convingerile sale. Filarmonica din New York scria: „Activitatea sa de dirijor este inseparabil legată de principiile lui religioase și umane.”
Blomstedt considera că statutul de persoană publică, a cărei credință era cunoscută, aducea cu sine responsabilitate și cerea smerenie. Îl cita pe Albert Schweitzer: „Exemplul nu este principalul mijloc de a-i influența pe ceilalți. Este singurul.” Dorea să fie cunoscut pentru viața pe care o trăia, nu pentru cuvintele sale.
În 2019, într-o recenzie a cărții lui Reinder Bruinsma despre învierea lui Hristos și speranța propriei învieri, Blomstedt mărturisea: „Trebuie să recunosc că mă gândesc foarte rar la propriul sfârșit – sunt pur și simplu prea ocupat ca să am timp pentru asta.”
Autor: Tor Tjeransen
Traducerea și adaptarea: Departamentul Comunicare / Uniunea Adventistă
Sursa: EUDNews