Biserica Adventista de Ziua a Saptea
Caută

El Salvador: ADRA învață sute de persoane să scrie

Peste 500 de persoane și-au primit recent diplomele, adăugându-se miilor de beneficiari ai programului început în anul 2002.

El Salvador: ADRA învață sute de persoane să scrie

Peste 500 de persoane și-au primit recent diplomele, adăugându-se miilor de beneficiari ai programului început în anul 2002.

Peste 500 de persoane și-au primit recent diplomele, adăugându-se miilor de beneficiari ai programului început în anul 2002.

Peste 500 de persoane din El Salvador au învățat să citească și să scrie în 2022, datorită unei inițiative susținute de Agenția Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor (ADRA) și a unui parteneriat cu Ministerul Educației din El Salvador.

Sute de persoane s-au adunat la Școala Adventistă de Formare din San Juan Opico, din regiunea administrativă La Libertad a țării din America Centrală, pe 21 ianuarie 2023, pentru o ceremonie specială de absolvire, în cadrul căreia 521 au primit diplome pentru că au finalizat programul de alfabetizare de un an – un program anual demarat în 2002.

„V-ați luat angajamentul de a vă îmbunătăți viața și suntem încântați să vă vedem astăzi aici și să putem sărbători împreună cu voi”, a declarat președintele Diviziei Inter-Americane, Elie Henry. Henry a apreciat munca voluntarilor adventiști, a ADRA și a administrației uniunii din El Salvador pentru devotamentul de care au dat dovadă în susținerea unui program care a contribuit timp de peste 20 de ani la îmbunătățirea vieții atâtor oameni din țară.

David Poloche, directorul ADRA Inter-America, le-a mulțumit tuturor celor implicați în acest proiect de durată care continuă să transforme vieți.

De-a lungul timpului, parteneriatul dintre ADRA Inter-America și ADRA El Salvador a fost susținut de numeroase organizații, a declarat directorul ADRA El Salvador, Alexander Figueroa. În 2014, au beneficiat de programul de alfabetizare peste 1.000 de persoane, iar în 2017, l-au finalizat peste 700 datorită sprijinului financiar primit prin intermediul programului Hope for Humanity al Diviziei Nord-Americane, al Diviziei Inter-Americane și al Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din El Salvador.

Ministerul Educației instruiește personalul ADRA pentru cursul de alfabetizare care durează un an și le oferă materiale tipărite și asistență tehnică și juridică persoanelor care finalizează procesul, a explicat Figueroa. „Avem anual peste 200 de voluntari. Aproximativ 40% dintre ei sunt credincioși adventiști care ajută săptămână de săptămână”, a spus el. Ceremoniile regionale de absolvire au loc în fiecare an, dar în acest an toată lumea s-a aflat într-un singur loc, a adăugat el.

În ultimii trei ani au absolvit peste 1.200 de persoane. „Pandemia a încetinit media de 500 de persoane care finalizează anual programul, dar ne bucurăm să vedem o creștere a numărul de persoane implicate în program”, a spus el.

Statisticile naționale arată că, în 2019, aproximativ 30% din populație, adică peste 500.000 de persoane, nu știau să citească sau nu ajunseseră la clasa a șasea, a spus Figueroa. Mai mult de 80% dintre acestea sunt femei, a adăugat el.

Figueroa a raportat că 70% dintre cei înscriși în programul de alfabetizare sunt persoane în vârstă, iar 90% dintre acestea sunt femei.

„Când oferim educație, aducem dezvoltare”, a subliniat el.

Pentru Milton Serrano Zepeda, din San Francisco Menéndez, regiunea Ahuachapán, finalizarea programului de alfabetizare a fost un vis devenit realitate. „Mi-a schimbat viața”, a declarat Zepeda. La 54 de ani, simte că s-a schimbat. „Nu mai sunt un analfabet. Acum pot să semnez cu numele meu în loc să îmi pun amprenta și este minunat să știu că este posibil și că se poate.” El i-a încurajat și pe alții să învețe să citească și să scrie și și-a învățat unii prieteni cum să se semneze cu numele lor. „Mă simt atât de mândru de mine și simt că sunt, probabil, cel care a beneficiat cel mai mult de pe urma acestui program”, a spus Zepeda.

Fiecare beneficiar a primit diploma, un caiet de lucru și o Biblie, au declarat liderii Bisericii.

Abel Pacheco, președintele Uniunii El Salvador a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, i-a felicitat pe toți beneficiarii și le-a mulțumit agențiilor guvernamentale și donatorilor pentru ajutorul acordat în ultimele două decenii în îmbunătățirea vieții a mii de oameni din întreaga țară.

Lui Delmy Hernández ajutarea celor cinci beneficiari din grupul ei să citească și să scrie i-a adus multă bucurie. Ea se numără printre cele 200 de persoane instruite care s-au implicat anul trecut în programul de alfabetizare. „Simt o mare satisfacție când îi văd primindu-și diploma”, a declarat Hernández. „Fiind martora efortului lor, chiar și al celor care au nevoie de mai mult timp pentru a finaliza programul, este minunat că ajung în acest punct.”

„Tehnicile de predare sunt aceleași indiferent dacă îi predau unui copil, unui tânăr sau unei persoane în vârstă”, a adăugat ea. „Sunt atât de fericită și mândră de roadele pe care le-am putut vedea în această perioadă de predare”, a spus ea.

Sursa: Adventist Review

WhatsApp
Facebook
Telegram
Twitter
LinkedIn
Print