„Mă bucur să fiu în țara europeană cu cea mai puternică Biserică Adventistă”, și-a început pastorul Erton Köhler mesajul adresat celor peste 250 de persoane care au participat sâmbătă, 4 martie 2023, la Convenția națională a slujbașilor.
Găzduit de Centrul educațional adventist din Brașov, evenimentul a avut ca scop instruirea și motivarea celor care slujesc în bisericile adventiste de ziua a șaptea din toată țara, invitați fiind pastorii Erton Köhler, secretar al Conferinței Generale a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea și Barna Magyarosi, secretar al Diviziei Inter-Europene.
Ancorate în Cuvântul lui Dumnezeu, mesajele celor doi au arătat cu speranță spre viitor, subliniind preocuparea fiecărui adventist, misiunea.
„Dumnezeu nu este legat de trecut. El acționează în feluri noi pentru că timpurile se schimbă, iar poporul Lui are experiențe în trecut, dar se bazează pe Dumnezeu pentru viitor”, a declarat pastorul Magyarosi în deschiderea evenimentului. „Trecutul este important, însă orientați-vă spre viitor”, a subliniat el.
Punând accentul pe identitatea și misiunea urmașilor lui Hristos, pastorul Köhler le-a reamintit participanților că bisericile noastre nu ar trebui să fie niște locuri lipsite de viață pe care să le vizităm asemenea monumentelor, ci timpul petrecut în ele ar trebui să ne transforme și să ne pregătească pentru îndeplinirea misiunii. „Dumnezeu ne-a chemat să fim vocea Lui, nu ecoul culturii noastre”, a subliniat pastorul Köhler. „Să întrăm [în biserici] pentru a ne închina”, a îndemnat el, „și să ieșim [din ele] pentru a salva, deoarece forța unei biserici nu e reflectată în numărul de membri care intră pentru a se închina, ci în numărul celor care ies pentru a salva”.
Pentru participanți, evenimentul a fost motivator și inspirator, o „reamintire a direcției în care ne îndreptăm”. „Cred că astfel de întâlniri te ajută să îți redefinești identitatea în contextul global al Bisericii. Am plecat motivată de o înțelegere mai clară a misiunii noastre, în calitate de Biserică, și cu dorința de a identifica lucrarea specifică pe care Dumnezeu dorește să o îndeplinesc în cadrul acestei misiuni”, a declarat Mirela Toacșe, dirigintele de tineret al bisericii adventiste de ziua a șaptea din Făgăraș, județul Brașov.