Mai mult de 1500 de comunicatori adventiști de ziua a șaptea, misionari în mediul online și persoane influente din statul Chiapas, din sudul Mexicului, au participat la primul eveniment al Global Adventist Internet Network (GAiN), care a avut loc pe 17 și 18 februarie în Tuxtla Gutiérrez.
Scopul lor? Să se lase inspirați, să se familiarizeze cu noi tehnologii și să își folosească abilitățile pentru a transmite speranța lui Isus în jur și în comunitățile lor din mediul online. Cei prezenți la Centrul de convenții din Chiapas, majoritatea tineri, au fost încurajați să îmbrățișeze fiecare oportunitate de a sluji Biserica cu instrumentele oferite și darurile dezvoltate în timpul evenimentului.
„Este un moment bun, un moment necesar și foarte urgent ca toți tinerii noștri, asemenea unei armate unite, bine organizate și pregătite, să răspândească mesajul lui Dumnezeu prin toate formatele media digitale posibile”, a declarat Ignacio Navarro, președintele Uniunii Adventiste Mexicane, din Chiapas. Evenimentul GAiN Chiapas se încadrează în cadrul unei strategii ample pe care Biserica din regiune a demarat-o în 2018 pentru a căuta și a oferi oportunități astfel încât tinerii să devină misionari în mediul online, a completat Navarro.
O rețea de comunicare
Unul dintre obiectivele evenimentului a fost acela de a consolida echipele de comunicare din cele opt câmpuri regionale din Chiapas, a declarat Jose Luis Bouchot, secretar executiv al Uniunii Mexicane din Chiapas. „Mediile digitale ne-au reunit cu o
singură misiune, aceea de a stabili o rețea de comunicare pe întregul teritoriu… astfel încât să putem ajunge în fiecare câmp”, a spus el.
Directorul Departamentului Comunicare al Diviziei Inter-Americane (IAD), Abel Márquez, i-a felicitat pe liderii Bisericii și pe organizatori pentru organizarea unui eveniment GAiN de o asemenea amploare, un eveniment istoric în regiune. „Sunteți aici și pentru a face schimb de e-mailuri, [și] să aflați despre noile inițiative din mediul online care contribuie la împlinirea misiunii Bisericii.”
Márquez a adăugat că Isus a arătat că Dumnezeu este creativ, iar El a folosit idei mărețe ale timpului Lui care astăzi inspiră demersuri de marketing. „Să profităm și să ne întoarcem în bisericile noastre pentru a informa și pentru a fi creativi și inovatori.”
Un ucenic creativ
În cadrul forumurilor și interviurilor cu „ucenici creativi” (sau comunicatori) din regiune, s-a remarcat Carlos Florentino. În vârstă de 25 de ani, Florentino a venit din regiunea muntoasă din Nuevo Orizaba, un oraș din Palenque, Chiapas, unde întreruperile de curent sunt frecvente și internetul este rar. Florentino a găsit o modalitate de a recepționa transmisiunea unei biserici din Chiapas pentru a împărtăși conținutul cu membrii bisericii și cu prietenii. În timpul evenimentului, a demonstrat cum își setează computerul să recepționeze transmisiunile.
Impresionați de creativitatea și povestea sa, administratorii Uniunii Adventiste și proprietarul centrului de conferințe i-au promis o bursă completă pentru a studia la Universitatea Montemorelos. Luptându-se cu lacrimile în timp ce liderii bisericii îl îmbrățișau, Florentino li s-a adresat participanților: „Dacă simțiți că nu vă pricepeți la ceva, străduiți-vă să căutați care este darul vostru. Pe al meu l-am căutat mult timp înainte de a-mi da seama că am talentul de a-L împărtăși pe Isus, iar dacă eu am putut, puteți și voi”, a spus el.
Investiția în misionari în mediul online
Biserica Adventistă din Chipas va continua să investească în tineri creativi, inovatori și dedicați, precum Florentino, și se va strădui să îi mențină implicați în calitate de misionari în mediul online, răspândind speranța mântuirii oriunde s-ar afla, a declarat Uriel Castellanos, director al Departamentului Comunicare și organizator principal al evenimentului.
„Biserica a dotat fiecare conferință cu echipamente de bază în 2020, astfel încât fiecare echipă să realizeze conținut, ceea ce a permis o creștere a numărului persoanelor instruite și a oportunităților de slujire”, a spus Castellanos.
„Avem trei linii de acțiune în strategia noastră de comunicare: să creăm, să consolidăm și să împuternicim”, a spus el. „Vom lucra prin intermediul acestei noi rețele de comunicatori și ucenici creativi care au fost instruiți pentru a aduce schimbări și a susține planurile misionare ale Bisericii [regionale].”
Promovarea conținutului creativ
La evenimentul GAiN au participat și grupuri din nordul Columbiei, nordul și sud-estul Mexicului și Insulele Caraibe.
„Este foarte emoționant să vezi însuflețirea fraților și surorilor din Chiapas”, a declarat Abdiel Hernández, directorul Departamentului Comunicare din cadrul Uniunii Adventiste Nord-Mexicane. „În fiecare trimestru, colaborăm cu celelalte patru uniuni din Mexic pentru a crea conținut care să ne consolideze mijloacele de comunicare, iar acest lucru s-a dovedit a fi foarte important în avansarea misiunii.”
Diego García, coordonatorul de producție al centrului media adventist din nordul Columbiei, a declarat că echipa pe care a adus-o a fost încântată să facă parte din GAiN Chiapas. „Aceste tipuri de evenimente continuă să demonstreze că Biserica Adventistă la nivel mondial este o mare familie… Formăm o singură Biserică și avem aceeași misiune”, a spus García.
Consecvență în misiunea în mediul online
Lui Joel López, participant la GAiN Chiapas și voluntar din Nuevo San Juan Chamula, evenimentul – de la vorbitori până la organizare – i-a depășit așteptările. „Trebuie să fim consecvenți în implementarea inițiativelor noastre, deoarece putem face foarte multe în această viață și ar trebui să avem încredere în noi înșine, astfel încât mâna lui Dumnezeu să poată îndeplini fiecare dintre obiectivele pe care ni le-am stabilit pentru inițiativele noastre în mediul online”, a declarat López.
Evenimentul s-a încheiat cu un îndemn special adresat fiecărui ucenic creativ: să fie devotat împărtășirii speranței, să aibă impact în viața a cel puțin trei persoane și să nu fie simpli consumatori de tehnologie, ci să creeze conținut care să schimbe vieți.
„Toți avem privilegiul de a împărtăși identitatea și misiunea Bisericii prin intermediul platformelor noastre de socializare”, a declarat pastorul Abner De Los Santos, vicepreședinte al Conferinței Generale. „Nu toată lumea poate părăsi țara pentru a face misiune, dar toți avem o comunitate pe care trebuie să o influențăm prin ceea ce postăm pe rețelele de socializare, iar acesta este modul în care putem influența lumea.”
Sursa: Adventist Review