Brazilia adoptă Ziua Națională a Exploratorilor

Se recunoaște relevanța și contribuția organizației la nivel social.

Brazilia adoptă Ziua Națională a Exploratorilor

Se recunoaște relevanța și contribuția organizației la nivel social.

Marți, 11 iulie, Comisia pentru educație și cultură din Senatul brazilian a votat legea 3936/19, numind ziua de 20 septembrie Ziua Națională a Exploratorilor. Următorul și ultimul pas în lungul proces de adoptare a legii o reprezintă promulgarea ei de președintele brazilian, au declarat recent liderii Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din America de Sud.

Votul recunoaște relevanța instruirii și formării tinerilor din întreaga țară prin intermediul Programului de Exploratori. În prezentarea sa, senatorul Hamilton Mourão, cel care a înaintat proiectul de lege, a subliniat contribuția programului încă din anii 1950. „Cluburile de exploratori pun accentul pe importanța educației, a sănătății și a slujirii comunității. Ele favorizează dezvoltarea integrală a tinerilor, pregătindu-i pentru a fi cetățeni responsabili și dedicați bunăstării tuturor oamenilor.”

„Vreau să felicit inițiativa”, a declarat senatoarea Dorinha Seabra, vicepreședinte al Comisiei pentru educație și cultură din cadrul Senatului brazilian.

Proiectul de lege a fost votat în unanimitate.

În sala în care a avut loc ședința, exploratori și liderii lor au asistat la desfășurarea procedurii. Unul dintre ei a fost Udolcy Zukowski, directorul Programului de Exploratori în cadrul Diviziei Sud-Americane a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea. El a urmărit procesul de când a fost demarat în 2018 și a trecut de Comisia constituțională și juridică a Camerei Reprezentanților în 2021.

Semnificație socială

„În calitate de explorator și iubitor al cluburilor de exploratori, am fost încântat”, a spus Zukowski. „În timp ce asistam la ședință, mă gândeam la fiecare director de club, instructor, părinte al unui membru al clubului și la fiecare explorator care se luptă să fie recunoscut și apreciat. Acum vom avea o zi foarte specială de comemorare. Și este prima țară din lume care are o Zi Națională a Exploratorilor.”

În prezent în Argentina, Brazilia, Bolivia, Chile, Ecuador, Paraguay, Peru și Uruguay există 13.809 cluburi de exploratori active și 369.613 membri. Numai în Brazilia există 288.353 de participanți. Manaus, cu 413 cluburi, este considerat capitala mondială a Exploratorilor. Urmează orașele São Paulo, cu 362 de cluburi, și Salvador, cu 187. Datorită votului pentru a avea o zi anuală specială pentru a ne aminti și a ne concentra asupra activității Exploratorilor, se estimează că numărul cluburilor din Brazilia va crește.

În timpul sesiunii, senatorul Zequinha Marinho a cerut cuvântul pentru a prezenta unele dintre contribuțiile exploratorilor la societate. „În statul meu, Pará, există, slavă Domnului, o lucrare foarte mare, împărțită în patru regiuni ale Bisericii Adventiste”, a spus Marinho. „În tot statul Pará există 1.028 de cluburi, cu peste 28.400 de fete și băieți înscriși. Vreau să laud inițiativa.”

La doar 12 ani, Alícia este una dintre reprezentantele miilor de exploratori care vor avea acum o zi în calendarul oficial al Braziliei. Ea este membră a Clubului Coral, din São Sebastião, statul São Paulo, și spune că se simte onorată de această recunoaștere. „O zi atât de specială este o oportunitate pentru ca mai multe persoane să fie interesate de un program care poate aduce schimbări importante în viața lor”, a declarat Alícia. „În ultimii doi ani, mi-am făcut mulți prieteni și am experimentat schimbări în viața mea și în relația cu Dumnezeu.”

Zukowski confirmă. „S-a dovedit faptul că programul formează cetățeni buni. Combinația de aventură, prietenie și lecții despre depășirea dificultăților îi ajută pe adolescenții noștri să se concentreze asupra a ceea ce este util, bun și plăcut”, a spus el.

Sursa: Adventist Review

WhatsApp
Facebook
Telegram
Twitter
LinkedIn
Print