Brazilia: Voluntari adventiști asistă locuitorii în urma inundațiilor

Locuitorii primesc coșuri cu alimente și saltele și sunt ajutați să îndepărteze noroiul din case.

Brazilia: Voluntari adventiști asistă locuitorii în urma inundațiilor

Locuitorii primesc coșuri cu alimente și saltele și sunt ajutați să îndepărteze noroiul din case.

Rio do Sul a fost una dintre localitățile cele mai afectate de ploile recente din statul Santa Catarina din sudul Braziliei. Potrivit estimărilor autorităților, au fost afectate 6.500 de gospodării, aproape 19.000 de locuitori fiind obligați să își părăsească locuințele după ce 24 dintre cele 25 de cartiere ale orașului au fost inundate.

Râul Itajaí-Açu a atins al doilea cel mai mare nivel înregistrat vreodată, inundând sute de case, companii, școli și biserici. Unele clădiri au fost acoperite complet de ape.

În fața acestei catastrofe, inițiativele de asistență au devenit esențiale. Mai multe entități, atât publice, cât și private, și-au unit forțele pentru a diminua suferința populației afectate.

Liceul adventist din Blumenau este una dintre aceste entități. Școala a contribuit cu aproximativ nouă tone de alimente. Colectarea s-a realizat prin intermediul unei vânători de comori la care au participat elevi, angajați și părinți în cadrul campaniei Christmas Task Force.

Aflată la a patra ediție, campania care a debutat în urmă cu câteva săptămâni a colectat deja peste 20 de tone de alimente. Produsele sunt direcționate anual spre entități administrate de autoritățile locale, Agenția Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor (ADRA) și Acțiunea de Solidaritate Adventistă (ASA).

Fábio Correa, pastor și director ASA în nordul Braziliei, i-a însoțit vineri pe cei care au mers în Rio do Sul, lăudându-i pe toți cei implicați în campanie și subliniind importanța implicării în inițiative umanitare.

Potrivit lui Jobson Santos, director adjunct al liceului adventist din Blumenau, obiectivul din acest an este depășirea a 40 de tone, iar părinții, elevii și angajații sunt foarte entuziasmați cu privire la campanie.

Unele companii, impresionate de inițiativa școlii, s-au alăturat proiectului. Recent, echipa profesionistă de baschet din oraș s-a alăturat și ea campaniei, încurajându-și fanii să aducă un kilogram de alimente neperisabile în timpul finalei campionatului de stat.

Campania Christmas Task Force din acest an de la liceul adventist din Blumenau s-a încheiat pe 3 decembrie cu un drive-through de solidaritate care a implicat comunitatea.

Și ADRA Santa Catarina este implicată activ în Rio do Sul. Organizația a trimis 200 de saltele, 450 de truse de curățenie și a mobilizat 70 de voluntari pentru a îndepărta noroiul din case. Grupul de lucru include, de asemenea, biserici locale care lucrează în diferite departamente ale bisericii.

Sâmbătă dimineața, voluntarii au făcut un tur al cartierelor afectate de inundații, distribuind donații, oferindu-se să ajute la curățarea caselor și împărtășind un mesaj de mângâiere și speranță. Din cauza nivelului ridicat al râului Itajaí-Açu, au fost afectate de inundații atât biserica, cât și școala adventistă din localitate. După retragerea apelor, biserica și școala au fost folosite ca puncte de sprijin pentru voluntarii care ajută populația afectată, au declarat liderii Bisericii.

Sursa: Adventist Review

WhatsApp
Facebook
Telegram
Twitter
LinkedIn
Print