Dar, după vremurile biblice, Sabatul zilei a șaptea a fost contestat și chiar schimbat în duminică. Însă de-a lungul istoriei au existat întotdeauna câteva biserici creștine credincioase care au respectat Sabatul autentic și continuă să îl respecte și astăzi.
Acest articol urmărește dinamica în respectarea Sabatului din anul 70 d.Hr. până în zilele noastre și prezintă, de asemenea, semnificația Sabatului în timpul sfârșitului și în Ceruri.
Iată șapte lucruri incluse în articol:
• Sabatul în biserica creștină primară
• Schimbarea Sabatului din sâmbătă în duminică
• Sabatul în timpul Evului Mediu întunecat
• Sabatul în timpul Reformei
• Sabatul în Statele Unite ale Americii
• Semnificația respectării Sabatului în timpul sfârșitului
• Cum putem ști care este ziua Sabatului
Să începem cu secolul I d.Hr.
RESPECTAREA SABATULUI PÂNĂ LA SFÂRȘITUL SECOLULUI I D.HR.
Biblia ne oferă câteva indicii cu privire la modul în care era sărbătorit de obicei Sabatul de creștinii credincioși din secolul I.
Iată două exemple:
ÎN TIMPUL DISTRUGERII IERUSALIMULUI, ÎN ANUL 70 D.HR.
În Matei 24:15-20, Isus a prezis că Ierusalimul urma să fie distrus.
După ce a dat detalii cu privire la ceea ce urma să se întâmple, El le-a dat instrucțiuni urmașilor Săi, menționând câteva semne la care să fie atenți și spunându-le cum să scape.
Apoi le-a spus să se roage „ca fuga [lor] să nu fie iarna, nici într-o zi de Sabat” (Matei 24:20, subliniere adăugată).
Faptul că a spus acest lucru înseamnă că El știa că adepții Săi aveau să respecte Sabatul chiar și atunci.
Aceasta este ultima dată când Isus menționează Sabatul în timpul petrecut pe Pământ. Așa că trebuie să se fi așteptat ca ei să îl respecte așa cum au fost învățați dintotdeauna să o facă și așa cum îl respecta El Însuși (Luca 4:16).
ÎN TIMPUL EXILULUI LUI IOAN PE PATMOS, ÎN ANUL 96 D.HR.
La 26 de ani după distrugerea Ierusalimului, Ioan, unul dintre ucenicii lui Isus, a scris cartea Apocalipsa și chiar în primul capitol precizează unde și când s-a întâmplat – chiar și ziua.
El scrie:
În Ziua Domnului eram în Duhul. Şi am auzit înapoia mea un glas puternic, ca sunetul unei trâmbițe, care zicea: „Eu sunt Alfa şi Omega, Cel dintâi şi Cel de pe urmă” și „Ce vezi, scrie într-o carte şi trimite-o celor șapte Biserici”.
Apocalipsa 1:10-11 p.p. (subliniere adăugată)
El spune că a primit porunca de a scrie cartea „în ziua Domnului”.
Dar ce zi era aceasta?
Singura zi pe care Biblia o numește în mod repetat a Domnului sau pe care Dumnezeu o numește ziua Lui este Sabatul zilei a șaptea (Exodul 20:8; Isaia 58:13; Marcu 2:28).
Acest lucru înseamnă că, indiferent dacă Ioan se raporta la Isus sau la Dumnezeu Tatăl, el trebuie să se fi referit la Sabat, mai ales luând în considerare faptul că el a fost unul dintre cei 12 ucenici ai lui Isus, credincios neclintit învățăturilor Sale.
Așadar, până la sfârșitul primului secol, avem referiri biblice la Sabatul zilei a șaptea.
Ioan a fost ultimul rămas în viață dintre cei 12 ucenici ai lui Isus. Acest lucru înseamnă că Sabatul a fost respectat pe tot parcursul epocii apostolice.
Apostolii vegheaseră cu sârguință la integritatea Bisericii în viață și în doctrină, însă, în absența lor, ea a început să dispară.
Iar respectarea Sabatului a fost una dintre doctrinele afectate.
ÎNVĂȚĂTURILE ȘI TRADIȚIILE „PĂRINȚILOR BISERICII”
La începutul secolului al II-lea a apărut o nouă generație de lideri ai bisericii inteligenți și influenți. Aceștia sunt cunoscuți ca Părinții Bisericii.
Iustin Martirul a fost unul dintre cele mai importante nume din secolul al II-lea. Alții precum Policarp, Ignațiu, Dionisie, Teofil, Irineu, Origene, Ciprian și Tertulian au trăit în anii și secolele care au urmat.
Cunoscuți pentru geniul, elocvența și devotamentul lor, unii dintre ei au fost chiar martiri creștini. Și, pe măsură ce scriau și îi învățau pe alții, credincioșii au început să se raporteze la ei cum se raportau la apostoli, căutând îndrumarea lor.
Singura problemă era că mulți dintre ei aveau la bază alte religii, nu creștinismul, iar în cele din urmă au integrat practicile păgâne în creștinism.
Cu timpul, aceste practici au devenit ritualuri, iar apoi tradiții. În cele din urmă, mulți au început să respecte aceste tradiții în aceeași măsură în care respectau Scripturile, ele devenind un standard de credință și practică.
Cele mai multe dintre aceste lucruri au început în mod nevinovat, dar au sfârșit prin a afecta credințe și practici fundamentale ale creștinismului.
CORUPȚIA PERFIDĂ ÎNCEPE ÎN TIMPUL APOSTILOLOR
Apostolul Pavel a văzut semnele acestei corupții care începea să pătrundă în biserică chiar și în vremea sa.
Scriindu-le tesalonicenilor, el le-a spus că „taina fărădelegii [era] deja la lucru” în timpul lor (2 Tesaloniceni 2:7, EDCR).
De asemenea, el a avertizat că:
Va veni vremea când oamenii nu vor suferi învățătura sănătoasă, ci, dornici să și gâdile urechile, își vor lua învățători peste învățători, după poftele lor. Își vor abate urechea de la adevăr și se vor îndrepta spre mituri.
2 Timotei 4:3-4 (EDCR)
Pavel a văzut că, după ce apostolii aveau să fie de mult uitați, urmau să apară mulți învățători falși care vor îndepărta oamenii de adevăr.
Pe fondul încrederii oamenilor în Părinții Bisericii, predicția lui Pavel se adeverea.
Cuvântul lui Dumnezeu nu mai era cercetat pentru a stabili standardul adevărului, ci ființele umane au început să își întrețeasă propriile idei în doctrinele creștinismului, urmând înțelepciunea umană în locul celei divine.
CUM A FOST SCHIMBAT SABATUL DIN SÂMBĂTĂ ÎN DUMINICĂ?
Trecerea bisericii creștine de la respectarea Sabatului sâmbăta la respectarea lui duminica a fost treptată.
La această schimbare au contribuit o multitudine de factori. Unii au fost de natură religioasă și politică, alții au fost de natură socială și culturală.
SABATUL PÂNĂ LA EDICTUL ÎMPĂRATULUI HADRIAN DIN ANUL 135 D.HR.
Între distrugerea Ierusalimului și anul 135 d.Hr., creștinii din Ierusalim au continuat să respecte Sabatul.
Dar în anul 135 d.Hr., împăratul Hadrian a distrus Ierusalimul și i-a expulzat pe evrei și pe creștinii evrei. Apoi a interzis practicarea oricăror „rituri evreiești” precum circumcizia și respectarea Sabatului pe teritoriul imperiului său.
Acești creștini din Palestina s-au răspândit în toată Asia, formând Biserica Răsăriteană și, în ciuda interdicției, au rămas credincioși adevăratului Sabat.
Înaintea acestei decizii, Ierusalimul fusese centrul de conducere al Bisericii creștine timpurii.
Dar, odată cu împrăștierea creștinilor, centrul de conducere și influență s-a mutat la Biserica din Roma, capitala Imperiului Roman.
ROMA ȘI ORIGINEA CULTULUI DUMINICAL
Încă de la formarea Sa, biserica romană a fost compusă, în cea mai mare parte, din oameni care nu erau evrei (Romani 11, 13, 14).
În general, evreii și practicile lor religioase erau privite cu dispreț de romani, iar după persecuția prin care au trecut creștinii sub împăratul Nero, Biserica din Roma nu dorea să fie displăcută de romani.
Așadar, după ce edictul lui Hadrian a intrat în vigoare, Sabatul îi făcea pe creștinii din Roma mai vulnerabili ca oricând.
Încet-încet, ei au preferat să renunțe la principiile Bibliei și să se unească cu vecinii lor păgâni. Și, de dragul păcii, le-au permis chiar să se alăture creștinismului, deși cei mai mulți dintre ei nu aveau de gând să se convertească vreodată pe
deplin.
Apoi, unii dintre ei chiar au ajuns în poziții de conducere și au devenit părinți ai bisericii.
Și, având Sabatul în centrul atenției deoarece era una dintre practicile foarte cunoscute ale evreilor, au început să îi îndepărteze pe creștini de el. I-au determinat să înlocuiască Sabatul zilei a șaptea al creștinilor cu ceea ce ei practicaseră dintotdeauna în păgânism: respectarea duminicii.
SÂMBĂTA O ZI DE POST, DUMINICA O ZI DE SĂRBĂTOARE
Această schimbare a fost realizată prin transformarea treptată a Sabatului într-o zi tristă de post și prin transformarea duminicii într-o zi de sărbătoare.
De ce duminica?
Pentru că duminica era ziua oficială de odihnă și sărbătoare pentru majoritatea religiilor păgâne, de la vechii germani, saxoni și egipteni, până la romani.
Era o zi dedicată închinării principalului lor zeu, soarele [n.t.: Sol Invictus].
De aceea a fost numită „ziua soarelui” [n.t.: en.: Sunday, sun-soare, day- zi; ger.: Sonntag, Sonne-soare, Tag-zi; lat.: Dies Solis, Ziua Soarelui].
Pentru a-și arăta patriotismul și susținerea față de guvernul roman, conducătorii Bisericii i-au îndemnat pe credincioși să ia parte festivitățile care aveau loc duminica.
Un exemplu relevant de un astfel de lider este Iustin Martirul. Înainte de a se alătura bisericii, el a fost filosof secular, iar mai târziu a devenit un părinte al bisericii. Odată i-a scris împăratului o scrisoare în care a menționat de trei ori că creștinii se adunau duminica.
Când au fost întrebați de ce o făceau, acești lideri au fost nevoiți să găsească motivele potrivite. Ei au ales trei:
• Era ziua în care înviase Isus (Marcu 16:9).
• Era un memorial al începutului creației din Geneza 1.
• În mod curios, au început să o numească „ziua a opta”, care vine după ziua a șaptea, făcând-o o zi superioară și semnalând un nou început. Pe baza interpretării lor cu privire la evenimentele din timpul sfârșitului, ea reprezenta zorii unei lumi noi, care avea să apară după era păcatului din lumea actuală.
Dar adevărul este că niciunul dintre aceste motive nu este susținut de Biblie. Pot să sune frumos, dar în Scriptură nu există nicio indicație pentru a schimba Sabatul zilei a șaptea, onorat în întreaga Biblie. Au fost nevoiți să găsească câteva lucruri care să pară a fi argumente solide.
Pe lângă promovarea duminicii ca zi de sărbătoare, au făcut din Sabat o zi de post.
Și, în ciuda opoziției creștinismului răsăritean și a mai multor biserici occidentale, Biserica Romei a susținut postul și în alte comunități creștine.
Prin aceasta, Sabatul biblic a decăzut, iar duminica a fost înălțată.
Apoi, în anul 200 d.Hr., un alt Părinte al Bisericii, pe nume Tertulian , s-a referit în mod direct la ziua a opta (duminica) ca fiind „ziua Domnului”.
Astfel a început tradiția de a numi duminica „ziua Domnului” [n.t.: lat. Dies Domini]. Dar, așa cum am văzut în Apocalipsa 1:10, „ziua Domnului” descria, de fapt, Sabatul original.
Aici putem să vedem pericolul de a privi la ființe umane pentru călăuzire spirituală în loc să privim la Biblie.
Iar dacă suntem lideri în Biserică, învățăm importanța de a-i îndruma pe alții spre Scriptură, nu să adăugăm propriile idei sau interese.
Asemenea lui Pavel, trebuie să le spunem: „Urmați exemplul meu, tot așa cum și eu Îl urmez pe Hristos” (1 Corinteni 11:1, NTR, subliniere adăugată).
DECRETUL ÎMPĂRATULUI CONSTANTIN ÎN ANUL 321 D.HR.
La începutul secolului al IV-lea, Împăratul Constantin a transformat duminica într-o sărbătoare publică pe tot teritoriul Imperiului Roman.
El a numit-o „venerabila zi a soarelui”.
Decretul le impunea atât creștinilor, cât și păgânilor din toate orașele și localitățile să se odihnească duminica.
Apoi, Părinți ai Bisericii precum Augustin de Hipona au învățat că creștinii nu trebuie să respecte Sabatul așa cum descria Biblia.
Această învățătură a fost întărită de multe concilii în cadrul cărora Sabatul era desconsiderat, în timp ce duminica era înălțată.
Un astfel de exemplu este Conciliul din Laodiceea . Una dintre deciziile luate în cadrul acestui conciliu a fost:
Creștinii nu trebuie să iudaizeze [n.t: să se conformeze doctrinei iudaice] și să stea degeaba sâmbăta (în Sabat), ci să lucreze în acea zi; dar Ziua Domnului, ei trebuie să o onoreze în mod special; și, în calitate de creștini, să nu facă, dacă este
posibil, nicio muncă în acea zi. Dacă, totuși, vor fi găsiți iudaizând, să fie anatema lui Hristos.
Influența acestor concilii s-a extins până în Asia și în întregul Imperiu Bizantin.
În cele din urmă, duminica a ajuns să fie cunoscută ca o instituție divină, în timp ce sâmbăta era considerată a fi un ritual iudaic plictisitor.
Între timp, biserica romană devenise puternică, alăturându-i-se mulți demnitari convertiți doar pe jumătate, iar în secolul al VI-lea s-a maturizat într-o organizație importantă – Biserica Romano-Catolică – cu Episcopul Romei (Papa) în fruntea ei.
Apoi, împăratul Iustinian l-a numit pe papă mai mare peste toate bisericile din Imperiul Roman.
Odată cu aceasta, biserica romană a devenit biserica oficială a Imperiului Roman. Și, din moment ce Imperiul Roman era superputerea globală a vremii, biserica a ajuns să fie privită în mod similar, ca o entitate care conducea întreaga lume creștină –
până în Egipt și China.
În secolul al XII-lea, duminica ajunsese o instituție sfântă a Bisericii și semnul de identificare al creștinilor.
Iar acest lucru a fost valabil pe tot parcursul Evului Mediu, până în zorii Reformei.
SABATUL ÎN EVUL MEDIU/ EPOCA TENEBRELOR DIN SECOLUL AL V-LEA PÂNĂ ÎN SECOLUL AL XV-LEA
Între secolul al IV-lea și secolul al XVII-lea, cea mai mare parte a lumii creștine a onorat duminica drept Sabat sau „Ziua Domnului”.
Pentru a evita persecuțiile, au existat unii care au respectat sâmbăta împreună cu duminica, însă a existat o mână de credincioși care au rămas credincioși Bibliei și adevăratului Sabat.
Printre aceste grupuri se numără:
• Adepții lui Savatie și surianii din Siria – sfârșitul secolului al IV-lea ;
• Biserica celtică, sub conducerea lui Patriciu, Columba și Dinooth;
• Noii creștini din India – secolul al XVII-lea ;
• Regatul Aksum din Etiopia – în timpul Evului Mediu întunecat ;
• Valdenzii din nordul Italiei/ Franța – secolul al XII-lea ;
• Catarii și petrobrusienii din Franța – secolul al XI-lea ;
• Pasaginii din nordul Italiei – secolele al XII-lea și al XIII-lea;
• Picardii din Boemia – secolul al XII-lea;
• Lollardii din Anglia – sfârșitul secolului al XIV-lea și începutul secolului al XV-lea;
• În Norvegia și Danemarca – secolul al XV-lea;
• Mișcarea iudaizantă din Novgorod, Rusia – ca urmare a învățăturilor evreilor lituanieni între 1470 și 1475 .
SABATUL ȘI REFORMA DIN SECOLUL AL XVI-LEA
Reforma protestantă a început cu Martin Luther în Germania și s-a răspândit rapid în întreaga Europă. Odată cu trecerea timpului, mulți alți reformatori s-au alăturat mișcării.
Când a venit vorba de chestiunea respectării Sabatului, mulți dintre principalii reformatori, precum Luther și Zwingli , au fost adepți ai duminicii.
Însă au existat câteva grupuri de reformatori care au făcut schimbări majore în direcția respectării Sabatului biblic.
Vom aborda trei dintre ele.
ANABAPTIȘTII SABATARIENI ÎN SECOLUL AL XVI-LEA
Anabaptiștii erau adepții botezului adulților, în contrast cu practica papală de botezare a bebelușilor.
Majoritatea respectau duminica, însă unii dintre ei respectau sâmbăta. Acesta este grupul celor care au ajuns să fie numiți Anabaptiști sabatarieni.
Erau răspândiți în toată Europa, avându-i ca lideri pe Oswald Glait și Andreas Fischer. Aceștia doi au acceptat sâmbăta ca Sabat biblic în 1527 și, respectiv, în 1528.
Ca observație personală cu privire la Sabat în Biblie, Fischer a spus:
Scripturile vorbesc atât de des despre Sabat; dacă ar fi la fel de multe texte și pasaje despre duminică cum sunt despre Sabat, aș respecta duminica în locul Sabatului.
BAPTIȘTII DE ZIUA A ȘAPTEA DIN ANGLIA SECOLULUI AL XVII-LEA
Aceștia erau baptiști care credeau în Sabat în secolul al XVII-lea. O figură proeminentă în acest grup a fost Stephen Mumford, membru al bisericii baptiste de ziua a șaptea Bell Lane din Londra. El este cel care a organizat prima biserică a baptiștilor
de ziua a șaptea din America.
Vom vorbi mai mult despre ei mai târziu.
PURITANII DIN ANGLIA ÎN SECOLELE AL XVI-LEA ȘI AL XVII-LEA
Puritanii au fost un grup care a luat în serios respectarea Sabatului în Anglia la sfârșitul secolului al XVI-lea și în secolul al XVII-lea.
Ei se deosebeau de anglicani, care erau biserica reformată oficială a Angliei, având o viziune diferită cu privire la modul în care trebuia să fie respectat Sabatul.
Pentru cea mai mare parte a Angliei reformate, duminica era ziua de închinare și de odihnă, dar era mai mult o zi de recreere.
Majoritatea puritanilor respectau, de asemenea, duminica, dar doreau ca aceasta să fie respectată ca zi sacră, asemenea indicațiilor biblice cu privire la Sabat. Ei doreau chiar să aibă legi care să vegheze la respectarea ei și să îi pedepsească pe cei care nu o respectau.
Dar printre puritani exista o minoritate care respecta sâmbăta. În timp ce susțineau caracterul ei sacru, ei insistau, de asemenea, că Sabatul zilei a șaptea din Biblie nu a fost niciodată schimbat și că ar trebui să fie ținut sâmbăta, nu duminica.
Aceste puncte de vedere le-au adus puritanilor numeroase probleme cu Biserica Anglicană și cu autoritățile.
În 1632, puritanii au fost obligați să părăsească Biserica Anglicană.
Au plecat mai întâi în Olanda, dar în curând s-au confruntat cu aceleași probleme ca în Anglia.
Așa că două grupuri au traversat Atlanticul și s-au stabilit în Plymouth, New England, în America. Primul grup a sosit în 1620, iar al doilea în 1629.
Acești primi coloniști respectau în mare parte duminica și erau hotărâți ca respectarea duminicii să devină lege. Acest lucru a dus la suprimarea susținătorilor Sabatului de ziua a șaptea, care au sfârșit prin a fi etichetați drept eretici.
RESPECTAREA SABATULUI ÎN LUMEA NOUĂ ȘI ÎN AMERICA (DIN SECOLUL AL XVII-LEA PÂNĂ ÎN PREZENT)
Primii adepți ai respectării Sabatului zilei a șaptea în Lumea Nouă au fost evreii. Aceștia au sosit încă din 1502, fugind de Inchiziția din Europa. S-au stabilit în Brazilia și Mexic.
Apoi, când portughezii au cucerit Brazilia în 1654, au fugit din Brazilia și s-au stabilit în America de Nord, înaintând spre nord până în New York. De aici, s-au răspândit în alte părți și și-au practicat religia, inclusiv respectarea Sabatului zilei a șaptea.
Dar în scurt timp au debarcat în America și creștinii care respectau Sabatul, începând cu baptiștii de ziua a șaptea.
BAPTIȘTII DE ZIUA A ȘAPTEA ÎN AMERICA ÎN 1664
În 1664, Stephen Mumford a sosit din Anglia în Newport, Rhode Island. El credea că Sabatul zilei a șaptea este adevăratul Sabat menționat în cele Zece Porunci și că nu trebuie înlocuit cu duminica.
Deoarece nu a găsit pe nimeni de aceeași credință cu el, s-a alăturat unei biserici de baptiști care respectau duminica. Aceștia ajunseseră pe Mayflower împreună cu Părinții Pelerini.
După ce le-a împărtășit baptiștilor convingerile sale despre Sabat, mulți i-au acceptat învățăturile. Acest lucru a provocat o gravă divizare în biserica baptistă.
În cele din urmă, a avut loc o scindare, iar în 1671 a fost înființată prima biserică baptistă de ziua a șaptea din America.
Biserica a crescut datorită noilor convertiți și credincioșilor veniți din Anglia care respectau Sabatul.
În 1784, aveau biserici în Connecticut, Pennsylvania, New Jersey și New York, pe lângă cea din Rhode Island.
Din acel moment, s-au răspândit spre apus odată cu valul de migrație spre coasta de vest.
Dar nu le-a fost niciodată ușor, din cauza diferitelor legi privind respectarea duminicii. Adesea au fost amendați și închiși pentru convingerile lor. Dar, chiar și așa, au rămas credincioși.
Toate bisericile se întâlneau anual în cadrul unei reuniuni pe care o numeau „Conferința generală”.
Au adoptat oficial numele de „Baptiști de Ziua a Șaptea” în 1818 și s-au organizat într-o denominațiune. S-au organizat în special pentru a se uni în răspândirea mesajului Sabatului.
În 1821 au lansat o revistă numită The Sabbath Recorder, iar în 1824 au publicat o serie de broșuri despre Sabat. În cele din urmă, în 1835 au organizat Seventh Day Baptist General Tract Society [Societatea Bisericii Baptiste de Ziua a Șaptea responsabilă de publicarea broșurilor].
Toate aceste eforturi misionare au dus la o creștere importantă a numărului lor.
Iar unii dintre cei care au primit mesajul Sabatului au fost adventiștii din mișcarea adventistă și din cea millerită.
ADVENTIȘTI CARE RESPECTAU SABATUL ÎN ANUL 1844
La începutul anilor 1840, în bisericile creștine se anticipa revenirea lui Hristos.
Cei care credeau acest lucru erau numiți adventiști.
Unul dintre acești credincioși a fost Frederick Wheeler, pastor metodist al bisericii din Washington, New Hampshire.
Într-o duminică, la începutul anului 1844, el a predicat despre importanța ascultării de poruncile lui Dumnezeu. În biserică se afla și o baptistă de ziua a șaptea pe nume Rachel Oakes.
După serviciul de închinare, ea i-a vorbit lui Wheeler despre credința ei că Sabatul este una dintre Cele Zece Porunci și i-a arătat că și aceasta trebuia respectată.
Câteva săptămâni mai târziu, în martie, Wheeler a acceptat Sabatul și a început să predice despre el.
În 1845, mulți dintre membrii bisericii și ai familiei lui respectau și ei Sabatul. Așa că au cumpărat clădirea bisericii și au format prima biserică adventistă care respecta Sabatul.
În vara anului 1844, a acceptat Sabatul și un alt pastor adventist millerit, Thomas M. Preble, iar în martie 1845 a scris o broșură în care arăta că ziua a șaptea trebuie să fie respectată deoarece era Sabatul.
Această broșură a jucat un rol deosebit de important în respectarea Sabatului de adventiști.
ADVENTIȘTII DE ZIUA A ȘAPTEA ÎN 1845
Înainte de 1844, milleriții se concentrau mai degrabă asupra revenirii lui Isus decât asupra mesajului cu privire la Sabat.
Dar, după marea dezamăgire din toamna anului 1844, milleriții au reînceput să studieze Biblia. Și, făcând acest lucru, au fost inspirați să studieze și alte subiecte.
Și aici a intrat în scenă broșura lui Preble.
La câteva săptămâni după ce a fost publicată, a intrat în posesia ei un millerit influent pe nume Joseph Bates . După ce a citit-o, a mers la Wheeler pentru a afla mai multe despre Sabat și a fost convins.
Din acest moment, și-a dedicat viața transmiterii mesajului cu privire la Sabat. Prin intermediul lui, au acceptat Sabatul și colegii săi milleriți.
În august 1846, el a publicat propria broșură intitulată „The Seventh Day Sabbath, a Perpetual Sign” [„Sabatul zilei a șaptea, un semn etern”].
Mai târziu, în decursul acelui an, le-a prezentat Sabatul lui Hiram Edson , James White și Ellen Harmon (care a devenit mai târziu Ellen G. White) .
Joseph Bates, James și Ellen White au pus bazele a ceea ce avea să devină Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea.
Ei au organizat întâlniri numite „conferințe despre Sabat”, în cadrul cărora îi învățau pe oameni.
Apoi, în noiembrie 1848, James White a început să publice un mic ziar, The Present Truth, care prezenta în mare parte conceptul biblic al Sabatului, instaurat la Creație.
Ziarul și conferințele despre Sabat au jucat un rol important în unirea adventiștilor împrăștiați peste tot după marea dezamăgire din 1844.
În 1855, ei au început, de asemenea, să respecte Sabatul de la apusul soarelui vinerea până la apusul soarelui sâmbăta (denumit și „de la apus la apus”). Acest lucru îi diferenția de baptiști, care îl respectau de vineri de la ora 18:00 până sâmbătă la ora 18:00.
În 1863 s-au organizat în cele din urmă într-o denominațiune și au ales numele de Adventiști de Ziua a Șaptea.
Dat fiind angajamentului lor de a avea Biblia ca unică sursă de doctrină, au susținut respectarea Sabatului sâmbăta și au continuat să răspândească mesajul Sabatului prin intermediul publicațiilor.
Printre scriitorii proeminenți pe tema Sabatului s-au numărat Ellen White și J.N. Andrews.
Astăzi, adventiștii de ziua a șaptea sunt cea mai numeroasă confesiune creștină care respectă Sabatul, în anul 2020 numărând peste 21 de milioane de membri botezați în întreaga lume.
ALTE BISERICI CARE ÎN PREZENT RESPECTĂ SABATUL :
• Baptiștii de ziua a șaptea din Germania, organizați în 1728 (150 de membri).
• Biserica lui Dumnezeu de Ziua a Șaptea (Denver), organizată în 1900 (8000 de membri).
• Biserica lui Dumnezeu (Salem, West Virginia, Statele Unite), organizată în 1933 (2000 de membri).
• Biserica lui Dumnezeu și a Sfinților în Hristos (Portsmouth, Virginia), organizată în 1896 (3800 de membri în 1980).
• Biserica Adventistă a Promisiunii (Brazilia), organizată în 1932 (25000 de membri).
SABATUL ÎN ZILELE DIN URMĂ
Potrivit Bibliei, chiar înainte de revenirea lui Isus, respectarea Sabatului va fi din nou în centrul atenției.
Apocalipsa 14:6-12 prezintă ultima solie care va fi transmisă lumii înainte de revenirea lui Isus.
Aceasta îi cheamă pe toți să ia o decizie cu privire la subiectul închinării. Vom alege fie să ne închinăm lui Dumnezeu așa cum este scris în Biblie, fie în moduri inventate de oameni.
De asemenea, cei care vor fi numiți sfinți până la sfârșitul tuturor lucrurilor sunt „cei care păzesc poruncile lui Dumnezeu” (Apocalipsa 14:12).
Așadar, respectarea poruncilor lui Dumnezeu va fi importantă până la sfârșit (Exodul 20:1-17; Deuteronomul 5:6-21).
Iar aici intervine respectarea Sabatului.
Sabatul și respectarea lui se găsesc chiar în centrul celor Zece Porunci, în porunca a patra (Exodul 20:8-11; Deuteronomul 5:12-15).
Iar dacă vrem să respectăm toate poruncile, așa cum ne spune Biblia, trebuie să respectăm Sabatul așa cum prevede Biblia – în ziua a șaptea.
În cele din urmă, marea întrebare va fi: „Veți urma Biblia sau alte ființe omenești?”.
Biblia arată că Dumnezeu nu a schimbat niciodată Sabatul. Nici Isus nu a făcut-o, nici apostolii nu au făcut-o. În toată Biblia, Sabatul este respectat sâmbăta, în ziua a șaptea.
După cum am văzut, oamenii au fost cei care au schimbat Sabatul.
De fapt, Biserica Romano-Catolică afirmă în mod deschis că a schimbat ziua de închinare din sâmbătă în duminică în catehism și în alte publicații .
În mod surprinzător, profeția biblică prezisese că această schimbare avea să aibă loc. Profetul Daniel a arătat că urma să existe o împărăție care va încerca să „schimbe vremurile și legea” lui Dumnezeu (Daniel 7:25).
Și din toată Legea, doar Sabatul a fost schimbat.
Gândiți-vă doar.
Încă este greșit să furi, să ucizi sau să minți, dar am ajuns să credem că este în regulă să nu respectăm Sabatul așa cum a fost scris inițial.
Dumnezeu știa că vom fi în pericol să fim înșelați, așa că este interesant faptul că porunca despre Sabat este singura care începe cu „Adu-ți aminte”.
CUM ȘTIM ÎN CE ZI ESTE SABATUL?
Biblia nu a dat niciodată vreun indiciu că Sabatul ar fi o altă zi decât cea de-a șaptea zi a săptămânii.
Vom analiza acest lucru în două moduri: Scriptura și limbile vechi.
• În Biblie, Sabatul este ziua dintre vineri și duminică.
Sărbătorim Vinerea Mare ca fiind ziua în care Isus a murit și Duminica Paștelui ca fiind ziua în care Isus a înviat. Iar Biblia spune că ziua dintre aceste două zile era Sabatul (Ioan 19:31-42; Marcu 16:1-6; Luca 23:54-56).
Asta înseamnă că Sabatul biblic este sâmbăta.
• Principalele familii lingvistice antice au numit ziua a șaptea a săptămânii folosind un derivat al cuvântului ebraic pentru Sabat, Shabbat.
Iată câteva exemple:
• În asiriană – Sabatu
• În persană – Shambid
• În Africa Centrală – Assebatu
• În Abisinia – Sanbat
• În Afganistan – Shamba
• În Turcia – Essabt
• În arabă – Assabt
Chiar și unele limbi europene au păstrat această veche denumire „evreiască” pentru sâmbătă, ziua a șaptea. De exemplu:
• Latină – Sabbatum
• Franceză – Samedi
• Italiană – Sabbato
• Română – Sâmbătă
• Spaniolă – Sábado
SABATUL BIBLIC NU S-A SCHIMBAT NICIODATĂ ȘI RĂMÂNE PENTRU VEȘNICIE
Sabatul zilei a șaptea a fost instaurat la Creație – chiar la început.
Cu toate acestea, în mod surprinzător, există încă unele argumente împotriva respectării Sabatului zilei a șaptea. Unii spun că nu este „relevant” sau că este una dintre rânduielile care au fost eliminate după sacrificiul lui Isus pentru noi (Coloseni 2:14).
Dar acest lucru nu este adevărat.
Rânduielile la care se face referire în Coloseni sunt legile mozaice sau ceremoniale care arătau spre prima venire a lui Isus și moartea Sa pentru păcatele noastre. Ele sunt cele la care se face referire ca fiind „umbra lucrurilor viitoare” (Coloseni 2:17).
Dar, fiind una dintre cele 10 porunci, odihna săptămânală în ziua a șaptea face parte din legea morală neschimbătoare a lui Dumnezeu. De ce ar schimba El una dintre Cele Zece Porunci, dar nu și pe celelalte?
De fapt, Dumnezeu a făcut din Sabat un semn al legământului Său cu noi. Acesta ne distinge ca urmași ai Săi pentru totdeauna (Exodul 31:12-18).
Am urmărit Sabatul în istorie, din secolul I d.Hr. până în prezent.
Am văzut cum unii oameni au crezut cu tărie în caracterul etern Sabatului și l-au respectat cu credincioșie. L-au respectat chiar și atunci când acest lucru le punea viața în pericol, după ce oameni importanți l-au schimbat din sâmbătă în duminică. Iar acum înțelegem de ce cea mai mare parte a lumii creștine de astăzi se închină duminica.
Am aflat, de asemenea, că Sabatul și modul în care este respectat rămân importante, chiar și în ultimele zile ale istoriei Pământului.
Vestea bună este că avem Cuvântul lui Dumnezeu pentru a ne călăuzi și a ne fundamenta în adevăr. Dacă vei căuta cu rugăciune să urmezi Biblia, Domnul te va călăuzi și pe tine, așa cum și-a călăuzit poporul de-a lungul anilor.
Pentru a afla mai multe din Biblie despre Sabat și despre Scriptură în general, înscrie-te la un studiu biblic online sau prin corespondență pe https://www.solascriptura.ro/.
Sursa: Adventist.org