Mii de credincioși adventiști de ziua a șaptea, invitați, lideri regionali ai Bisericii și vorbitori au fost prezenți în zeci de locuri în aer liber din Mount Hagen, Western Highlands, Papua Noua Guinee, pe 4 mai, pentru un program special de Sabat.
La finalul primei săptămâni a seriei de conferințe biblice PNG pentru Hristos 2024, oamenii s-au adunat pe malul pârâurilor și în jurul bazinelor de botez pentru a asista la botezul a sute de candidați.
„Când Îl acceptați pe Isus și Îi permiteți să trăiască în voi, El transformă fiecare aspect al experienței voastre”, le-a spus Jeffrey Brown,
secretar adjunct al Asociației Pastorale în cadrul Conferinței Generale a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea și vorbitor la Gomis Oval, celor 87 de candidați care urmau să fie botezați în acea zi. „Familia voastră va observa că ceva s-a schimbat. Modul în care gestionați relațiile se va schimba. Modul în care gestionați finanțele se va schimba. Va fi afectat fiecare aspect al experienței voastre.”
A-L accepta pe Isus pentru a-L urma este cea mai bună decizie pe care o poți lua, a subliniat Brown, adresându-li-se nu numai candidaților, ci și celor care trebuie să urmeze studii biblice și să se pregătească pentru botez. În momentul apelului, zeci de persoane au venit pe platforma de lemn ca expresie a dorinței lor de a se pregăti pentru o viitoare ceremonie de botez.
Providența lui Dumnezeu în acțiune
Botezul care urma încununa o primă săptămână de întâlniri într-unul dintre zecile de locuri de întâlnire din zonă și miile din PNG, însă lucrurile nu arătau atât de bine, deoarece ploaia de peste noapte a umplut o parte din locul în care urma să aibă loc ceremonia cu noroi și bălți. Dar pe 4 mai, oamenii au venit mai devreme la întâlnire și au făcut tot posibilul să evite noroiul în timp ce soarele strălucea din nou.
Întâlnirile de la Gomis Oval au prezentat o altă provocare, au împărtășit liderii locali, deoarece locul se suprapune parțial cu un teren de antrenament de rugby. Deși întâlnirile din timpul săptămânii nu au reprezentat o problemă majoră, organizatorii au aflat pe parcurs că sâmbătă erau planificate pe terenul respectiv un antrenament și un meci.
Fără prea multe pârghii, au decis să se roage pentru intervenția lui Dumnezeu. „Ne-am rugat și ne-am rugat”, au spus ei, „iar Dumnezeu a deschis o cale înainte de a face noi altceva”. Organizatorii au povestit apoi cum au fost contactați de organizatorii evenimentului de rugby.
„Am auzit că veți avea întâlniri la Gomis Oval sâmbătă”, le-au spus ei liderilor adventiști. „Vrem doar să vă anunțăm că am decis să ne desfășurăm activitățile în altă parte.” Liderii și credincioșii adventiști L-au lăudat pe Dumnezeu pentru că a lucrat în favoarea lor.
În pârâuri sau în bazine de botez improvizate
În Mount Hagen și în împrejurimi, malurile mai multor râuri au devenit locuri în care credincioșii adventiști s-au adunat după închinare pentru a primi zeci de membri prin botez. Pastorii locali și cei invitați au împărțit responsabilitatea de a-i boteza pe cei care se pregătiseră pentru ceremonie prin studii biblice continue.
Potrivit liderilor locali ai Bisericii, botezurile care au avut loc sunt urmarea a luni și chiar ani de eforturi. „PNG pentru Hristos a început, de fapt, anul trecut, cu serii de conferințe biblice și botezuri”, au explicat ei.
Acum, în 2024, abordarea se concentrează și asupra celor care, din diverse motive, au încetat să mai frecventeze biserica. Și, pe lângă seriile de prezentări biblice destinate celor care nu au auzit niciodată Evanghelia, liderii Bisericii se concentrează și asupra integrării noilor credincioși și întăririi credinței lor.
„Eforturile noastre au urmărit implicarea fiecărui credincios în misiune”, au explicat liderii locali. „Fiecare membru implicat; fiecare face ceva pentru Isus.”
Sursa: Adventist Review și Departamentul Comunicare, Uniunea Adventistă