O bunică adventistă salvează 17 persoane în urma unei alunecări de teren în Papua Noua Guinee

ADRA intervine după dezastrul care a îngropat de vii sute de oameni dintr-un sat de munte.

O bunică adventistă salvează 17 persoane în urma unei alunecări de teren în Papua Noua Guinee

ADRA intervine după dezastrul care a îngropat de vii sute de oameni dintr-un sat de munte.

Mai mult de 7.800 de persoane au fost afectate de o alunecare de teren care a avut loc vineri, 24 mai, în Mulitaka, provincia Enga din Papua Noua Guinee. Dezastrul care a avut loc în jurul orei 3:00 dimineața a lăsat în urmă mii de sinistrați și un număr estimat de 670 de morți, deși este probabil ca până la 2.000 de persoane să fi fost îngropate de vii, potrivit unor surse guvernamentale din PNG.

Luke Nathan, președintele Misiunii Western Highlands a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, a raportat că 70 de credincioși adventiști au fost afectați, dar niciun adventist nu și-a pierdut viața. Potrivit pastorului Nathan, clădirea bisericii locale a suferit pagube parțiale, iar zona rămâne instabilă, prezentând riscuri viitoare.

O echipă de intervenție a Agenției Adventiste pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor (ADRA) s-a deplasat în zona afectată. Planul de răspuns al echipei ADRA presupune procurarea și distribuirea de alimente, articole de igienă și lenjerii de pat.

Alături de echipa ADRA se află Luke Nathan, președintele Uniunii de Misiuni Papua Noua Guinee Malachi Yani și peste 50 de credincioși adventiști care vor lucra alături de ADRA.

Potrivit mai multor surse, alimentele și medicamentele au început să sosească în zonă miercuri, 29 mai. Unii lucrători umanitari au împărtășit că unii copii rămași muți în urma tragediei. De asemenea, aceștia au constatat că, după zile întregi de săpături cu unelte improvizate, salvatorii au recuperat doar persoane decedate, iar speranța de a găsi supraviețuitori a dispărut.

Armata PNG a declarat pentru AFP că zona este „prea periculoasă” pentru a interveni și că toate eforturile de recuperare a persoanelor decedate au fost suspendate din cauza pericolului unor noi alunecări de teren. Zona de munte va fi izolată până la noi ordine, au transmis aceștia.

AFP a obținut, de asemenea, un raport intern din 4 iunie al Departamentului de minerit și geohazard din PNG, în care acesta avertizează cu privire la „riscului ridicat de noi alunecări de teren” în zonă „în viitorul apropiat”. Alunecările de teren sunt extrem de frecvente în zonele înalte din PNG, deși experții au fost surprinși de amploarea și violența dezastrului din 24 mai.

Bunica adventistă eroină

O credincioasă adventistă în vârstă de 70 de ani, prinsă în alunecarea de teren, a fost salvată după ce a salvat 17 vieți – șapte adulți și 10 copii – potrivit Papua New Guinea Post-Courier. Kion Kopal Diai, care dormea într-o cabană a fiului ei, s-a trezit în urma unui zgomot puternic.

După ce a alertat oaspeții, care au scăpat, Diai tocmai se întorsese în camera ei când cabana a fost măturată de alunecarea de teren.

„Cabana a fost îngropată complet cu mama Kion înăuntru”, a relatat Post-Courier. Diai a fost salvată de autorități în ceea ce articolul descrie ca fiind o „scăpare miraculoasă”.

Nepotul ei, Desmond Kopen, le-a relatat povestea jurnaliștilor, spunând că bunica sa este o „femeie a rugăciunii în biserica adventistă locală”.

Sursa: Adventist Review și Departamentul Comunicare/ Uniunea Adventistă

WhatsApp
Facebook
Telegram
Twitter
LinkedIn
Print