În urma centralizării situațiilor în ce privește fenomenele meteorologice recente din România (grindină, ploi și intensificări ale vântului), din informațiile primite până acum de la echipele regionale ADRA, concluzionăm faptul cā, din fericire, nu există victime omenești; totuși, au fost raportate distrugeri materiale, astfel că am decis intervenția de urgență ADRA în comuna Chiuza din județul Bistrița-Năsăud, unde 240 de acoperișuri și case au fost afectate de o cădere de grindină.
http://www.meteoromania.ro/avertizari/
Bisericile Adventiste locale impreuna cu pastorii lor sunt implicate în activitatea de voluntariat la fața locului și solicită ajutor către ADRA România. Printre nevoile amintite sunt următoarele: alimente, materiale de construcție, răsaduri, forță de muncă etc.
Membrii a doua dintre cele 240 de familii afectate sunt adventiști de ziua a șaptea, pagubele lor depășind suma de 10.000 EURO pentru reparația acoperișurilor.
Cei care doresc să se alăture echipei ADRA România în proiectul “Speranta mai presus de ape” și să se implice, o pot face prin:
- donații materiale (în special produse alimentare, de igiena sau materiale de constructie), dar și prin
- donații în conturile ADRA (cu precizarea „Speranta mai presus de ape”) sau
- donând chiar acum direct pe site-ul adra.ro/doneaza, pentru proiectul “Speranta mai presus de ape”;
- donând chiar acum 2 Euro prin SMS la numărul 8845 cu textul ”ADRA”.
08.06.2024, 18:00
ADRA.ro / Slujim umanității astfel încât toți să conviețuiască așa cum Dumnezeu a plănuit