Dumnezeu ne cheamă înapoi la altar pentru misiune

Credincioșii adventiști de ziua a șaptea din Spania s-au reunit pentru a se închina, a medita și a se rededica misiunii.

Dumnezeu ne cheamă înapoi la altar pentru misiune

Credincioșii adventiști de ziua a șaptea din Spania s-au reunit pentru a se închina, a medita și a se rededica misiunii.

Momente de laudă și închinare, studierea Cuvântului lui Dumnezeu, rugăciune și chiar o scenetă au marcat deschiderea congresului național „Înapoi la altar” al Uniunii Spaniole de Conferințe a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea (SUC), care a avut loc în Fuenlabrada, Madrid, Spania, pe 14 iunie.

Evenimentul, organizat de SUC și Editura Safeliz în perioada 14-16 iunie a atras peste 4.000 de credincioși și lideri ai Bisericii de peste 19.000 de membri din întreaga țară pentru un weekend de reînnoire și rededicare spirituală, au declarat organizatorii. Alte mii de persoane din întreaga Spanie și de peste hotare au urmărit evenimentul transmis în direct prin intermediul canalelor oficiale ale Bisericii. De asemenea, persoanele cu deficiențe de auz au beneficiat de interpretariat simultan în limbajul mimico-gestual pe tot parcursul programului.

„Deși este un congres național, este un eveniment de întoarcere la altar, de întoarcere în brațele lui Isus”, a declarat prezentatoarea Esther Azon. „Și o vom face împreună, pentru că suntem o familie.”

Apropierea de Dumnezeu și de Cuvântul Său

Președintele SUC, Oscar Lopez, și-a exprimat recunoștinșa pentru că membrii au avut oportunitatea de a se întâlni, după ce un congres planificat pentru anul 2020 a fost anulat din cauza pandemiei de COVID-19. „Ne-am dorit să fim în sfârșit împreună, să ne recuperăm credința, să ne întoarcem la altar asemenea unei familii care perseverează în credință și să facem din casele noastre un loc de rugăciune și de întâlnire în jurul Cuvântului lui Dumnezeu”, a spus López.

Directorul general al Editurii Safeliz, Mario Martinelli, a fost de acord. „Principalul nostru obiectiv este să ne apropiem de Dumnezeu printr-o viață dedicată Lui”, a spus el. „Înseamnă să trecem dincolo de simpla acceptare a învățăturilor Bisericii și să trăim o viață dedicată lui Dumnezeu. El are un plan pentru noi și tânjește să rămânem aproape de El și de Cuvântul Său.”

Martinelli a explicat că, atunci când ne adunăm în jurul Cuvântului lui Dumnezeu, el ne transformă și ne îndeamnă să acționăm. „Loialitatea față de Cuvântul lui Dumnezeu ne determină să îndeplinim scopul și misiunea lui Dumnezeu pentru familiile noastre și în calitate de Biserică”, a subliniat el.

Importanța nașterii din nou

Jonatan Tejel, directorul Departamentului Tineret din cadrul Diviziei Inter-Europene, a vorbit despre experiențele lui Nicodim, Petru și Pavel cu privire la nașterea lor din nou în Isus.

„Când Petru și Pavel s-au născut din nou, amândoi au devenit instrumente în mâinile lui Isus pentru a schimba lumea”, a subliniat Tejel. „Nu există teamă, vinovăție, durere sau defect pe care nașterea din nou în Isus să nu le repare.”

Tejel le-a reamintit celor prezenți că cel mai mare miracol pe care Dumnezeu îl poate face astăzi este transformarea inimii. „Nu există nimic mai impresionant decât să fii martor la transformarea produsă de Dumnezeu în cineva”, a subliniat el. „Asemenea lui Nicodim, cea mai mare nevoie a noastră este să experimentăm o reînnoire spirituală.”

Nașterea din nou ne oferă o nouă sensibilitate și o nouă identitate, a explicat Tejel.

„Când un copil se naște, el vede și aude pentru prima dată”, a spus el. „El se naște într-o lume plină de senzații noi. Un credincios nou-născut ajunge la un punct în care toate lucrurile spirituale pe care le auzise înainte fără să le înțeleagă cu adevărat dobândesc un sens perfect. El are o sensibilitate nou dobândită.”

În plus, nașterea din nou îi oferă unei persoane o nouă identitate. „Când ne naștem din nou, ne naștem într-o familie”, a spus Tejel.
„Iar acum Îi aparținem lui Dumnezeu, pentru că Isus ne cheamă să acceptăm o nouă identitate care își are originea în El”.

Înapoi și afară

Pastorul Ted N. C. Wilson, președintele Bisericii Adventiste mondiale, a făcut apel la credincioșii și liderii adventiști să își amintească semnificația momentului și inițiativa Întoarcerea la altar.

Întoarcerea la altar, le-a reamintit el celor prezenți, este un efort misionar. „Când vorbim despre întoarcerea la o relație cu Isus prin studierea Bibliei, o legătură personală prin rugăciune și prin înțelegerea instrucțiunilor date de Dumnezeu prin Spiritul Profetic, o facem dintr-un singur motiv”, a spus Wilson. „Dumnezeu vrea să vă folosească pe fiecare dintre voi, în această țară măreață, pentru a-L înălța pe Isus, prețioasele mesaje transmise de El prin intermediul celor trei îngeri și apropiata Sa revenire.”

El a subliniat de mai multe ori scopul misionar al „întoarcerii la altar”. „Să venim la Dumnezeu în rugăciune și studiu, iar apoi să mergem să ne îndeplinim misiunea în lume”, a spus Wilson. „Dumnezeu vă cheamă să vă întoarceți la altar pentru ca apoi să slujiți….

Când suntem chemați înapoi la altar și la Dumnezeu, suntem apoi trimiși de Duhul Sfânt să atingem inimile oamenilor și să le spunem că Isus revine.”

Sursa: Adventist Review

WhatsApp
Facebook
Telegram
Twitter
LinkedIn
Print