Biserica Adventistă din sudul regiunii Asia-Pacific, sub coordonarea Departamentului Comunicare, a lansat recent campania Chemarea datoriei – sezonul 3.
Evenimentul desfășurat în perioada 26 mai – 1 iunie 2024 a vizat membri ai diferitelor organizații, autorități și instituții guvernamentale precum armata, poliția, pompierii, poliția maritimă, biroul regional al Fiscului și Garda de coastă. Campania, la care au participat zilnic peste 80 de persoane, a fost organizată de Ricardo De Asis Jr.
Campania Chemarea datoriei este o inițiativă adventistă din orașul Ormoc,Filipine, care se concentrează asupra sănătății fizice și spirituale a eroilor în uniformă de la nivel local. Inițiativa își propune să sensibilizeze și să le ofere sprijin funcționarilor publici, oferindu-le resursele necesare pentru a-și consolida credința și a susține valorile morale în îndatoririle lor zilnice. Aflată acum la cea de-a treia ediție, campania continuă să se extindă, un număr tot mai mare de persoane exprimându-și interesul de a participa la studii biblice și seminare.
În acest sezon, inițiativa a urmărit să ofere o înțelegere cuprinzătoare a sănătății și o introducere în chemarea divină încredințată poporului lui Dumnezeu. Printre subiectele cheie s-au numărat tratarea depresiei, gestionarea îngrijorărilor, menținerea unei perspective pozitive și găsirea speranței în mijlocul dificultăților vieții.
Heshbon Buscato, director al departamentelor Comunicare și Media în regiune, a contextualizat mesajele, concentrându-se asupra nevoilor spirituale ale celor din serviciul public. „Bărbații și femeile în uniformă au dreptul să audă mesajul înălțător al Sfintei Scripturi. În timp ce își riscă viața pentru a ne proteja, și ei pot găsi siguranță în protecția și îndrumarea pe care le oferă Tatăl nostru ceresc”, a subliniat Buscato.
În fiecare dimineață, Buscato și De Asis au vizitat birourile guvernamentale locale, rugându-se și exprimându-și dorința de a-i susține pe liderii și angajații diferitelor agenții.
Campania de o săptămână a culminat cu botezul unui sergent major pensionat din armata filipineză, Jesus Quiapo. După ce a participat regulat la întâlniri, Quiapo a decis să îmbrățișeze învățăturile Sfintelor Scripturi și să Îl accepte pe Isus Hristos ca Domn și Mântuitor al său.
În urma campaniei, mai multe persoane și-au exprimat interesul și s-au înscris la alte studii biblice. De asemenea, se așteaptă ca acestea să participe și la sezonul 4 al campaniei. Sezoanele anterioare au deschis noi oportunități de a transmite mesajul de speranță și vindecare, stârnind interes și curiozitate în rândul celor care au participat la întâlniri.
„Mesajul de speranță și vindecare transcende toate granițele – este pentru toată lumea, indiferent de vârstă, sex sau statut social. Pe măsură ce ne dedicăm viețile slujirii lui Dumnezeu, El ne împuternicește să le transmitem mesajul Său celor din comunitățile noastre”, a împărtășit De Asis.
De Asis continuă să organizeze grupuri de sănătate mintală și de studiu biblic cu scopul de a ajunge la eroii în uniformă din Ormoc. Aceste inițiative oferă un sprijin vital și urmăresc să îmbunătățească starea de bine a persoanelor din serviciul public și a comunității în general.
Succesul campaniei este o dovadă a dedicării și eforturilor de colaborare ale Departamentului Comunicare al Diviziei Asia de Sud-Pacific, ale Centrului Adventist Ormoc și ale liderilor acestora în transmiterea mesajului de speranță și mântuire.
Sursa: Adventist Review