Sute de mii de Biblii și alte resurse se îndreaptă spre Papua Noua Guinee

Acestea vor contribui la dezvoltarea bisericilor locale și a noilor credincioși.

Sute de mii de Biblii și alte resurse se îndreaptă spre Papua Noua Guinee

Acestea vor contribui la dezvoltarea bisericilor locale și a noilor credincioși.

Mii de Biblii, roll-up-uri cu rol educativ, semne de carte și resurse pentru instruire ajung în Papua Noua Guinee (PNG) pentru a pregăti bisericile locale în vederea susținerii noilor credincioși și a celor care și-au luat angajamente în timpul programului PNG pentru Hristos, din luna mai.

Liderii Diviziei Pacificul de Sud (SPD) colaborează îndeaproape cu Uniunea de Misiuni Papua Noua Guinee (PNGUM) pentru a o susține în contextul creșterii ei rapide. Un transport de 100.000 de Biblii a ajuns recent în Papua Noua Guinee, alte 200.000 fiind pe drum. Acestea sunt însoțite de ghiduri de citire a Bibliei care prezintă convingerile fundamentale ale Bisericii Adventiste.

Directorul pentru misiune și strategie al SPD, Sven Östring, a vorbit despre amploarea investiției. „Am mobilizat resurse în valoare de două milioane de dolari australieni [peste 6 miliarde de lei], deoarece este extrem de important să ajutăm echipele locale în gestionarea numărului mare de credincioși care s-au alăturat Bisericii în urma inițiativei PNG pentru Hristos”, a declarat Östring. „Cu toate acestea, aceste investiții nu satisfac încă nevoile și încurajăm bisericile locale și credincioșii să doneze pentru acțiunile care se desfășoară în urma seriei de prezentări biblice.”

Responsabilul de strategia de ucenicie a SPD, Danny Philip, a vorbit despre urgența de a avea grijă de cei care au luat decizia de a-L urma pe Isus. „Simțim o profundă responsabilitate de a avea grijă de acești oameni, menținându-le viu interesul de a-L urma pe Hristos în calitate de ucenici”, a spus el.

SPD expediază un număr foarte mare de resurse, precum un milion de semne de carte pentru a fi oferite cadou, 50.000 de broșuri despre ucenicie și 50.000 de ghiduri pentru păstrarea noilor ucenici. Resursele sunt atât în limba engleză, cât și în pidgin. În plus, 250.000 de certificate de botez se îndreaptă spre Papua Noua Guinee, după ce Biserica a rămas în timpul campaniei PNG pentru Hristos.

Recunoscând importanța adaptării la o cultură preponderent vizuală, SPD dezvoltă un set de roll-up-uri educaționale. Acestea prezintă scene biblice desenate manual însoțite de texte biblice și se așteaptă să joace un rol crucial în susținerea prezentărilor biblice, în special în zonele rurale unde nivelul de alfabetizare poate fi mai scăzut, iar accesul la tehnologie este limitat.

A fost vizat și Departamentul Slujirea Copiilor, având loc o instruire a responsabililor din bisericile locale pentru a susține programul „Alive in Jesus”. „Una dintre cele mai eficiente modalități de a forma noi ucenici este familia”, a spus Östring. „Părinții joacă un rol crucial în cultivarea dezvoltării spirituale a copiilor lor, care, la rândul ei, o întărește pe a lor”.

Unul dintre obiectivele principale ale SPD este să se asigure că resursele ajung în zonele rurale și izolate ale țării. „Facem eforturi pentru a ne asigura că resursele ajung la sate, nu doar în marile orașe”, a spus Philip. „Vrem ca materialele noastre să ajungă în cele mai îndepărtate zone ale țării, unde oamenii au fost neglijați în trecut.”

Directorul departamentului Școala de Sabat și Lucrarea personală din cadrul PNGUM, Miller Kuso, și-a exprimat recunoștința pentru sprijinul oferit de SPD. „Există un entuziasm real pentru toate resursele care vin, și credem că programele noastre de păstrare a credincioșilor merg bine”, a spus el. „Am dori să mulțumim Diviziei Pacificul de Sud pentru acest sprijin important”.

Înainte și după PNG pentru Hristos, în bisericile locale au avut loc sesiuni de instruire axate pe dezvoltarea și păstrarea credincioșilor. Liderii bisericilor rămân motivați, iar botezurile continuă într-un ritm remarcabil. „Încă vedem botezuri, și nu puține – mulți se alătură încă Bisericii”, a adăugat Kuso.

Peste 170.000 de persoane au fost botezate în timpul PNG pentru Hristos – cel mai mare număr de botezuri din istoria țării. Având în vedere că multe biserici nu au transmis încă statisticile și au fost luate sute de mii de angajamente, se așteaptă ca numărul final să crească semnificativ în lunile următoare.

Östring a subliniat ciclul unic și continuu al misiunii în cultura PNG. „Nu se oprește doar după un program; este un ciclu continuu. Este incredibil să fii martor și este construit pe fundația unei mișcări de creare de ucenici.”

Inspirate de succesul din Papua Noua Guinne, uniunile Australia, Trans-Pacific și Noua Zeelandă își formulează propriile strategii misionare. „Ne-am angajat să sprijinim toate uniunile în eforturile lor misionare”, a afirmat Östring.

Sursa: Adventist Review și Departamentul Comunicare

WhatsApp
Facebook
Telegram
Twitter
LinkedIn
Print