Peste 270 de membri ai Comitetului executiv al Conferinței Generale (CG) din întreaga lume s-au reunit joi, 10 octombrie, la sediul Bisericii Adventiste mondiale din Silver Spring, Maryland, Statele Unite, pentru a participa la prima zi de reuniuni.
Ziua a fost dedicată conferinței anuale de leadership (Leadership, Experiență și Dezvoltare, LEAD), care le-a oferit delegaților informații și instruire pe un subiect la alegere. Evenimentul din acest an a este dedicat strategiei digitale pentru misiune”, a anunțat secretarul CG Erton Köhler în deschiderea activităților zilei. Prezentările s-au axat în special asupra „strategiilor digitale care sprijină și susțin evanghelizarea digitală și misiunea online”, potrivit trezorierului adjunct Richard Stephenson, care a moderat activitățile zilei.
Conștientizarea urgenței
Köhler a dat tonul zilei, amintindu-le membrilor Comitetului executiv de chemarea Bisericii de a fi „o mișcare pentru timpului sfârșitului, care trebuie să pregătească lumea pentru revenirea lui Isus”. În acest context, a spus el, este esențial ca lideri cu viziune să păstreze un sentiment de urgență a îndeplinirii misiunii. Citând-o pe Ellen White, pionieră a Bisericii Adventiste, el a citit: „Nu avem timp – nicio clipă – de pierdut”.
Köhler a explicat că, deși la unii credincioși sentimentul urgenței pare să dispară, lumea pare să se miște într-un ritm mai rapid, determinat de progresul tehnologic și de alte schimbări și transformări rapide.
În acest context, a spus el, Dumnezeu este dispus să folosească agenți umani astfel încât, prin acțiuni simple, ei să Îi poată permite Duhului Sfânt să transforme vieți. „Un clic poate vindeca inimi frânte, un e-mail poate aduce speranță, o imagine poate influența o viață, un cuvânt poate schimba o viață”, a spus Köhler. „Un cântec poate înmuia o inimă împietrită, o îmbrățișare poate încuraja o persoană, un studiu biblic poate converti o familie, o predică poate salva o mulțime, un proiect poate schimba lumea”, deoarece, în contextul misiunii noastre în lume, «suntem îngerii lui Dumnezeu», a subliniat el.
În încheiere, Köhler a făcut apel la liderii și membrii adventiști să lucreze cu un sentiment de urgență într-un timp în care ne confruntăm cu provocări uriașe, polarizare, știri false, inteligență artificială, distrageri și dependență digitală și sindromul gândirii accelerate. „Avem nevoie de urgență pentru a nu rata oportunități, pentru că timpul este scurt”, a spus el. „Să folosim tehnologia pentru misiune cu un sentiment al urgenței!”
Media deschide calea pentru misiune
În următoarea secțiune, David Trim, director al Biroului de Arhive, Statistică și Cercetare din cadrul CG, a vorbit despre începuturile misiunii adventiste în Ghana, în Africa de Vest. El a arătat cum literatura adventistă a fost utilă în formarea un grup semnificativ de credincioși chiar înainte de sosirea misionarilor.
„În acele vremuri, tiparul era mijlocul de comunicare de ultimă oră”, a spus Trim. „Așadar, putem spune că în Ghana, mass-media le-a pregătit calea misionarilor.” Tot astfel s-a întâmplat și în alte locuri, precum Guyana și Barbados, în Caraibe.
Publicațiile adventiste au fost folosite ca instrumente misionare, una dintre ele fiind Advent Tidende, o revistă daneză care, în 1872, a devenit primul mijloc de îndeplinire a misiunii în străinătate, potrivit lui Trim. „Creșterea timpurie a bisericii în Scandinavia a reflectat influența” revistei, a spus el.
Trim a concluzionat subliniind că „încă din primele zile ale mișcării noastre, mass-media a pregătit calea… pentru misiune…. Deci, trebuie să direcționăm mai multe resurse spre mass-media”.
Strategia digitală pentru misiune
După Trim, Stephenson a explicat de ce strategia este importantă atunci când vorbim despre evanghelizare și misiune. El a citat-o pe Ellen White, care le-a cerut credincioșilor „să cerceteze, să plănuiască și să conceapă metode pentru a ajunge la oameni acolo unde se află ei” (Evanghelizare, pag. 122, în orig.). „La acest lucru se referă strategia digitală”, a spus Stephenson. „Este vorba despre crearea unui cadru care să asigure durabilitatea eforturilor noastre de misiune online.”
Strategiile includ utilizarea inițiativelor de evanghelizare în mediul online pentru a face legătura între interese și comunitatea unei biserici locale. „Dacă eforturile noastre nu sunt conectate la o biserică locală, randamentul va fi mai mic”, a subliniat el. Alte strategii presupun personalizarea strategiilor digitale pentru fiecare departament și inițiativă, utilizarea platformelor Bisericii mondiale, integrarea și centralizarea resurselor și securizarea identității online a Bisericii, a spus el.
Motoarele de căutare și adevărul
În următoarea secțiune, directorul adjunct pentru comunicare al CG, Sam Neves, a explicat rolurile și potențialul platformelor importante de astăzi, precum Google, YouTube și TikTok, în transmiterea mesajului adventist. „Motoarele lor de căutare funcționează foarte diferit, așa că este important să înțelegem cum prezintă rezultatele căutărilor, astfel încât să ne putem îmbunătăți prezența online”, a spus el.
Neves a sugerat că integrarea între diferitele site-uri ale Bisericii ar putea contribui mult la a duce învățăturile adventiste printre primele rezultate ale motoarelor de căutare, ajutând, astfel, misionarii online să ajungă la mult mai mulți oameni. „Suntem chemați să îi transmitem lumii ultimul mesaj al lui Dumnezeu”, a spus Neves. „Și mă rog să ne bazăm complet pe Duhul Sfânt pentru a ști cum să o facem.”
Sinergie pentru misiune
Printre prezentatori s-au numărat și directorul adjunct al Departamentului Publicații din cadrul CG, Michael Eckert, care a vorbit despre inițiativa Școala Biblică Mondială, și trezorierul CG, Paul Douglas, care a vorbit despre inițiativele care creează o sinergie media între diferite entități ale Bisericii.
Douglas a relatat despre întâlnirile dintre instituțiile media ale Bisericii, ale căror reprezentanți au discutat „cum să folosim fondurile astfel încât să avem cel mai mare impact, … cum putem colabora pentru a obține mai mult”. El a vorbit despre „sinergnomie”, definită ca „practica prudentă prin care fiecare plătește puțin și obține mult, în loc să plătească fiecare mult pentru a obține puțin”.
Susținerea sinergiei media adventiste include colaborarea pentru reducerea și eliminarea conținutului repetitiv și formarea de parteneriate strategice între instituțiile media adventiste pentru a obține o sinergie în transmiterea mesajului nostru, a spus Douglas. Aceasta include, de asemenea, îmbinarea eficientă a mass-media tradiționale și noi pentru a obține rezultate pozitive și măsurabile. El a sugerat că fiecare domeniu din cadrul Bisericii ar putea, de asemenea, să lucreze păstrând aceste obiective în minte.
O prezență conștientă
În ultima secțiune a prezentărilor LEAD de dimineață, vicepreședintele pentru media digitală din cadrul Diviziei Nord-Americane (NAD), Adam Fenner, a îndemnat liderii adventiști să se concentreze asupra unei prezențe online conștiente pentru a susține misiunea. În climatul mediatic de astăzi, „suntem în competiție pentru atenția oamenilor”, a recunoscut Fenner.
În climatul actual, a explicat el, „alții pot face online tot ce doresc, inclusiv să apeleze la un clickbait scandalos. Noi nu putem face asta, dar putem să ne aflăm în acest spațiu cu un scop. Trebuie să ne întrebăm: «Cum putem concura pentru timpul oamenilor?»”
Fenner a subliniat că în primul rând trebuie „să avem o prezență digitală pozitivă”, după care a explicat ce înseamnă aceasta. „O prezență digitală pozitivă înseamnă că atunci când oamenii vin pe site-urile noastre, când intră pe fluxurile noastre de pe rețelele de socializare, când ne citesc buletinele informative, când participă la studiile noastre biblice… au o experiență minunată”, a spus Fenner.
El recomandă, de asemenea, să valorificăm inteligența artificială, asigurându-ne în același timp că „nu ne înlocuim pe noi înșine cu ea”, și să facem din relații punctul central al eforturilor noastre online, creând sisteme care îi conduc pe oameni spre părtășie în bisericile locale.
De la conversație la convertire
Directorul Centrului adventist de informare din cadrul Diviziei Nord-Americane, Brent Hardinge, a fost de acord cu Fenner. „Misiunea online este cârligul pentru a capta atenția oamenilor”, a spus el. Cheia, a subliniat Hardinge, este încurajarea „conversațiilor spirituale care duc la convertiri. Asta ne dorim să vedem întâmplându-se”.
În acest context, Hardinge a subliniat că „tehnologia nu schimbă oamenii; Duhul Sfânt îi schimbă pe oameni prin conexiuni personale… Ceea ce vrem să facem acum este să creștem aceste oportunități de conectare”.
Sursa: Adventist Review