Ziua 6 – Vie Împărăția Ta

Ci tu când te rogi… “Căci iată că Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru.” Luca 17:21 u.p.

Ziua 6 – Vie Împărăția Ta

Ci tu când te rogi… “Căci iată că Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru.” Luca 17:21 u.p.

Mântuirea a intrat

În Luca 19, Isus se oferă să intre în casa lui Zacheu. Apoi Isus spune: „Astăzi a intrat mântuirea în casa aceasta” (versetul 9). Când Isus locuiește în casa ta, cerul este acolo. Și înainte ca tu să poți intra în Împărăția lui Dumnezeu, Împărăția lui Dumnezeu trebuie să intre în inima ta. În Ioan 17, Isus nu S-a rugat ca urmașii Săi să fie separați fizic de lume, ci ca ei să nu fie din lume (Ioan 17:15, 16).

Trebuie să ne obișnuim să trăim deja aici așa cum am trăi în cer. Dacă ne concentrăm asupra lucrurilor din lume, vom deveni ca lumea. ”Pentru că unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră.” (Matei 6:21). Dar dacă ne concentrăm pe Dumnezeu și pe Împărăția Sa, Împărăția Sa se va muta în noi și în jurul nostru. ”Fețele bărbaților și femeilor care vorbesc cu Dumnezeu, pentru care lumea invizibilă este o realitate, exprimă pacea lui Dumnezeu. Ei duc cu ei atmosfera blândă și plăcută a cerului.” (Lucrarea misionară medicală, p. 252).

Într-una dintre călătoriile mele de evanghelizare în Cuba, mulți copii și părinții lor au venit să asculte. Am aflat de la pastor că toți acești vizitatori au venit datorită unei doamne. Am întrebat-o ce le-a spus ca să îi facă să vină. Ea a răspuns: „Nu este ceea ce le-am spus eu”, apoi ne-a invitat să o vizităm a doua zi și să privim. Așa că am mers.

Avea o casă extrem de mică, ca o magazie de scule. Nu avea mobilă înăuntru, cu excepția a două paturi suprapuse, o măsuță, două scăunele și o sobă de camping. La începutul după-amiezii, ea a ieșit în fața casei. Și apoi au venit – aproape două sute de copii! I-a pus să se așeze pe jos și să-i arate o hârtie semnată de părinții lor. Apoi copiii au format un rând și ea le-a dat tuturor orez. S-au așezat și au mâncat.

În timp ce mâncau, ea ne-a explicat că majoritatea vecinilor ei nu aveau un loc de muncă, dar ea era binecuvântată să aibă unul. Salariul ei nu era suficient pentru a cumpăra o varietate de alimente, dar putea cumpăra orez. Și apoi a spus: „Suntem chemați să fim ca Isus, să arătăm cum este Împărăția lui Dumnezeu, astfel încât oamenii să o dorească. Trebuie să folosim metoda lui Isus. Să îi hrănim și să construim prietenii. Dacă trăiesc pentru mine, cum mă asemăn cu Isus? Și dacă le dau oamenilor doar pâine să mănânce, cum îi ajută cu adevărat? Așa că folosesc orezul pentru a le arăta dragoste acestor copii. Apoi le dau și pâine spirituală. Dar copiii sunt adesea distrași. Pentru a mă asigura că acești copii ascultă, ei trebuie să meargă acasă și, ca dovadă că au fost atenți, să le spună părinților povestea și cântecul pe care le-au învățat astăzi. În acest fel ajung și la părinți. Acum, că fac asta de ceva timp, toți mă iubesc, au încredere în mine și sunt dispuși să asculte.”

Imediat ce copiii au terminat de mâncat, ea a început să le povestească despre Iona și apoi i-a învățat un cântec. După aceea, au îmbrățișat-o și i-au mulțumit. I-am auzit spunând: “Te iubim, mătușă!” Ea avea un zâmbet mare pe față. Și a spus: “Nu numai că încerc să le arăt Împărăția lui Dumnezeu, dar și ei mă binecuvântează și mă umplu de bucurie. O bucurie mai mare este să îi văd venind la biserică, rugându-se și învățând despre Dumnezeu. Dar cea mai mare bucurie a mea va fi să îi văd în cer. Așa că vreau ca ei să guste acum un strop din rai.”

Isus vine în curând! Dar pentru ca tu să fii pregătit să intri în împărăția Lui când va veni, trebuie ca împărăția Lui să trăiască în tine acum. Trebuie să te rogi zilnic: “Doamne, Te rog să vii cu împărăția Ta în inima mea astăzi.” Dumnezeu te cheamă să faci din împărăția Sa o realitate astăzi. Prin rugăciunea zilnică, studierea Cuvântului și slujirea cu bucurie, trăiește aici așa cum ai trăi în cer. Lasă cerul să trăiască în tine. Fii mâinile lui Dumnezeu aici, la fel cum oamenii credincioși au fost mâinile Lui în trecut.

Dumnezeu vrea să Își mute Împărăția în inima și în casa ta astăzi și în fiecare zi. El vrea să te obișnuiești să trăiești în prezența Sa ca cetățean al cerului. Invită zilnic cerul în inima ta și lasă dragostea Lui să se reverse asupra altora prin acțiunile tale.

Să ne rugăm împreună.

Timp de rugăciune (30-45 minute)
Toate grupurile de rugăciune au moduri diferite de a se ruga împreună. Vă încurajăm să petreceți următoarele 30-45 de minute în rugăciune unită, în orice mod vă conduce Duhul Sfânt. Încurajăm rugăciunile conversaționale scurte (1-3 propoziții). Acest lucru permite ca mai multe persoane să se roage de mai multe ori. Mai jos găsiți câteva exemple de rugăciune prin Scriptură pe baza temei. Vă puteți ruga și prin alte pasaje și puteți include și alte subiecte în timpul vostru de rugăciune. Consultați Ghidul liderului pentru alte idei de rugăciune.

Rugăciunea folosind Cuvântul lui Dumnezeu – Luca 17:21 u.p.
“Căci iată că Împărăția lui Dumnezeu este ănlîuntrul vostru.“

“Împărăția lui Dumnezeu ”

Doamne, știm că Împărăția Ta nu se referă la puterea sau forța lumească. Dă-ne înțelepciune să înțelegem și să trăim umila Ta împărăție în viețile noastre de astăzi. Pregătește-ne să slujim, să mângâiem și să încurajăm copiii Tăi de pe pământ.

“Este înlăuntrul vostru”

Doamne, ajută-ne să trăim ca cetățeni ai cerului începând de astăzi. Întoarce-ne privirea de la noi înșine la ceilalți. Care persoană din jurul nostru are nevoie de o ureche care să asculte chiar acum? Cine are nevoie de o masă caldă sau de haine pentru copiii lor? Cine are nevoie să audă mărturia noastră despre puterea transformatoare a lui Isus? Vorbește inimilor noastre și implantează astăzi Împărăția Ta în viețile noastre.

Mai multe sugestii de rugăciune
Mulțumiri și laude:
Mulțumiți pentru binecuvântări specifice și lăudați pe Dumnezeu pentru bunătatea Sa.

Mărturisire: Luați câteva minute pentru mărturisire în taină și mulțumiți lui Dumnezeu pentru iertarea Sa.

Îndrumare: Cereți lui Dumnezeu să vă dea înțelepciune pentru provocările și deciziile curente.

Biserica noastră: Rugați-vă pentru nevoile bisericii regionale și mondiale (vezi foaia separată cu cererile).

Solicitări locale: Rugați-vă pentru nevoile curente ale membrilor bisericii, familiei și vecinilor.

Ascultați și răspundeți: Luați-vă timp să ascultați vocea lui Dumnezeu și răspundeți cu laude și cântări.

Imnuri sugerate
Niciunde fără Tine (#367); Așa cum Eu am fost trimis (#447); Cred în Domnul Isus (#219); Când Dumnezeu te cheamă în lucrare (#434); Pe veci cu Dumnezeu (#254)

WhatsApp
Facebook
Telegram
Twitter
LinkedIn
Print