ADRA și Biserica Adventistă din România – 10 ani de sprijin neîntrerupt pentru refugiați la nivel global

ADRA

ADRA și Biserica Adventistă din România – 10 ani de sprijin neîntrerupt pentru refugiați la nivel global

ADRA

“Pe paginile Bibliei e prezentat un conflict cosmic între bine și rău, în care un vechi dușman al umanității agresează constant orice ființă vie. Limbajul folosit de autorii Scripturii arată că pământenii trăiesc ca refugiați pe planeta Terra, adevărata lor cetățenie fiind „în ceruri, de unde şi aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos” (Biblia, Filipeni 3:20). Mesajul Bibliei este plin de speranță: Isus Hristos va câștiga lupta împotriva nedreptății, abuzurilor și suferințelor de orice fel. Cu ocazia Zilei Mondiale a Refugiaților, ne dorim ca Dumnezeu să intervină curând pentru a stopa violențele și războaiele. Ne rugăm pentru o binecuvântare asupra refugiaților din România și din lume, și de asemenea, ca toți străinii în căutarea stabilității unei locuințe să o găsească, atât pe pământ, cât și în ceruri”, a declarat Aurel Neațu, președintele Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din România și președintele ADRA România.

Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea, în parteneriat cu ADRA, celebrează sâmbătă, 21 iunie 2025, „Sabatul Mondial al Refugiaților” – un moment de reflecție și angajament față de cei aflați în suferință. Prin această zi, își reafirmă solidaritatea cu refugiații, implicându-se activ și promovând un răspuns bazat pe compasiune și responsabilitate. Ea reamintește fiecăruia dintre noi că, prin slujirea umanității, învățăm să punem nevoile aproapelui mai presus de interesele personale, oferind sprijin fizic, emoțional și spiritual celor care traversează crize profunde.

Din anul 2015, atât în țară, cât și în afara țării, ADRA România implementează proiectul ”Speranță pentru imigranți”, pe 3 continente (Europa, Asia și Africa), în 12 țări (România, Turcia, Grecia, Serbia, Ucraina, Republica Moldova; Irak, Bangladesh, Armenia; Uganda, Burundi, Rwanda), prin care susține refugiați, imigranți și emigranți.

Cei care doresc să se alăture echipei ADRA România și să se implice o pot face prin:
• voluntariat (în țară sau în afara țării),
• donații materiale (în special produse medicale, dar și produse alimentare, de igienă și îmbrăcăminte),
• donații financiare în Bisericile Adventiste de Ziua a Șaptea cu mențiunea “ADRA refugiați”,
• donații financiare în contul ADRA sau
• donând direct pe site-ul adra.ro/doneaza pentru proiectul ”Speranță pentru imigranți” sau
• donând oricând 2 Euro prin SMS la numărul 8845 cu textul ”ADRA”.

WhatsApp
Facebook
Telegram
Twitter
LinkedIn
Print