Folosim acest prilej pentru a vă supune atenției faptul că am înlesnit procedeul de donație. Începând cu data de 15 octombrie 2020, puteți fi alături de beneficiarii ADRA doar prin simpla trimitere a unui mesaj (SMS) către numărul scurt 8845 cu textul ADRA pentru a dona suma de 2 euro (10 lei) și pentru a susține proiectul ”Sprijin pentru fiecare”.

Vă suntem recunoscători pentru tot suportul oferit și vă asigurăm că orice donație contează foarte mult pentru noi și pentru cauza pentru care luptăm împreună zi de zi. Apreciem efortul material oferit prin trimiterea SMS-ului și ne bucurăm să fim împreună parte a spiritului ADRA, precum și a efortului depus pentru a sluji umanității astfel încât toți să conviețuiască așa cum Dumnezeu a plănuit.
„Echipa ADRA România vine în întâmpinarea tuturor persoanelor care vor să se implice activ prin donații pentru proiectul ”Sprijin pentru fiecare”. Astfel, s-a reușit implementarea și prezentarea soluției de donație prin SMS la numărul scurt de mobil 8845, trimițând textul ADRA. Donatorii au acum o soluție mult mai simplă și intuitivă de a se implica și de a susține misiunea ADRA România. Mărinimia lor va înlesni continuarea luptei împotriva neajunsurilor cu care persoanele defavorizate se confruntă zi de zi, aducând un zâmbet în plus fiecărui beneficiar în parte. Pentru gesturile dumneavoastră de mărinimie, atât eu, cât și întreaga echipă ADRA România vă mulțumim!”, a declarat Bogdan Stănică, Manager proiect ADRA România.
Citește articolul integral pe adra.ro.